15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziții la evazioniști din Olt, Vâlcea și alte trei județe. Prejudiciul este de peste 6 milioane de lei

Percheziții la evazioniști din Olt, Vâlcea și alte trei județe. Prejudiciul este de peste 6 milioane de lei

Poliţiştii din Bihor efectuează șapte percheziții, la sediile unor societăți, ai căror reprezentanți sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 6 milioane de lei, prin evaziune fiscală și înșelăciune.

În cursul acestei dimineți, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor de la structurile de investigare a criminalității economice din cadrul I.P.J. Cluj, I.P.J. Olt, I.P.J. Vâlcea și I.P.J. Argeș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, efectuează 7 percheziții domiciliare.

Sunt vizate sediile și locuințele unor persoane din județele Bihor, Cluj, Olt, Vâlcea și Argeș, în cadrul unui dosar de urmărire penală în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În urma cercetărilor efectuate până în prezent, reprezentanții a patru societăți comerciale din județele Bihor, Cluj, Vâlcea și Argeș sunt bănuiți că, în perioada 2018 – 2019, ar fi creat un mecanism fraudulos, prin care ar fi colectat, transportat și reciclat 3.113.669 kg. de deșeuri de ambalaje din sticlă, inducând astfel în eroare autoritățile de mediu ale statului.

Prejudiciul estimat, cauzat astfel bugetului consolidat al statului, este de 6.227.338 de lei.

La finalizarea activităților, vor fi puse în executare 6 mandate de aducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS