16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFoşti militari din Craiova, acuzaţi de fapte de corupţie

Foşti militari din Craiova, acuzaţi de fapte de corupţie

Procurorii militari din cadrul DNA au anunţat, ieri, trimiterea în judecată a administratorului unei firme de construcţii care a realizat lucrări la cazarma 1114 Deveselu. Achiziţia a fost făcută de UM 02517 Craiova, care ar fi plătit lucrări neefectuate şi utilaje inexistente. Patru militari ai UM 02517 Craiova( la data faptelor) au încheiat acorduri de reconoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA.

În acest dosar a fost pus sub acuzare atât administratorul SC Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup SRL, cât şi societatea comercială. Acuzaţiile reţinute de procurorii militari sunt complicitatea la abuz în serviciu şi falsul în înscriduri sub semnătură privată. Faptele ar fi fost comise între anii 2013-2014, cu ştiinţa conducerii UM 02517 Craiova.

Peste un milion de lei pentru lucrări neexecutate

Procurorii militari susţin că, în decembrie 2013, între UM 02517 Craiova și firma cu pricina a fost încheiat un contract ce avea ca obiect „Consolidare și reabilitare pavilion S2, centrală termică nouă și rețele de utilități în cazarma 1114 Deveselu”.

„În acest context, în perioada decembrie 2013 – decembrie 2014, cele cinci persoane (care anterior au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției), în calitățile menționate mai jos, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi dispus, respectiv efectuat, mai multe plăți către inculpata SC Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup SRL Caracal. Banii au fost achitați firmei respective pentru echipamente, utilaje și lucrări neprimite, neprestate și neexecutate, în baza unor documente justificative care, la data emiterii/decontării, nu reflectau realitatea.
Prin aceste demersuri a fost cauzat patrimoniului UM 02517 Craiova un prejudiciu în cuantum total de 1.091.966 lei”, susţin procurorii militari.

Militarii şi-au recunoscut faptele

Anterior, procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru militari din cadrul UM 02517 Craiova. Este vorba comandantul UM 02517 Craiova la data faptelor, de locţiitorul comandantului, de şeful Birou dirigenţie lucrări, dar şi de contabilul şef. Şi dirigintele de şantier, care avea calitatea de personal civil contactual la data faptelor, a încheiat un astfel de acord cu procurorii DNA.

„În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate”, au mai transmis anchetatorii.

Cei cinci inculpaţi au acceptat pedepse cuprinse între un an şi şase luni şi trei ani de închisoare cu amânarea executării, respectiv cu suspendare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS