11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFostul director al Spitalului „Malaxa“ a fost trimis în judecată

Fostul director al Spitalului „Malaxa“ a fost trimis în judecată

Florin Adrian Secureanu, fostul director al Spitalului „Nicolae Malaxa” din București, a fost trimis marți în judecată de DNA. Acesta este acuzat de cinci infracțiuni de abuz în serviciu.

Fostul director al Spitalului „Nicole Malaxa”, Florin Adrian Secureanu, este acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care două săvârșite în formă continuată), a transmis DNA, marți, într-un comunicat, potrivit Digi24.

Procurorii DNA spun că Florin Secureanu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară. În calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 – 2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de încă un inculpat din acest dosar.

„Concret, banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale), cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mari față de cele de achiziție”, precizează anchetatorii.

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei. A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin lui Florin Secureanu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Într-un alt dosar, Florin-Adrian Secureanu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și delapidare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS