6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn minor aflat la volan a gonit pe străzile Craiovei urmărit de poliție

Un minor aflat la volan a gonit pe străzile Craiovei urmărit de poliție

Un minor de 16 ani a gonit noaptea trecută cu mașina pe strazile Craiovei. Acesta a fugit de mașinile poliției de pe strada General Doctor Ion Cernătescu până la intersecţia dintre străzile Păltiniş şi Fraţii Goleşti, unde a pierdut controlul volanului și a lovit o mașină parcată.

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au efectuat, noaptea trecută, semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe strada General Doctor Ion Cernătescu.
Întrucât conducătorul acestuia nu a oprit şi a mărit viteza şi direcţia de deplasare, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, fiind solicitat sprijinul mai multor echipaje de poliţie.

La intersecţia dintre străzile Păltiniş şi Fraţii Goleşti, cel în cauză a pierdut controlul volanului şi a lovit un autoturism care se afla parcat în zona respectivă, fiind apoi imobilizat de poliţişti.

Potrivit sursei citate, conducătorul a fost identificat în persoana unui minor de 16 ani, din Craiova, iar în autoturism au mai fost identificaţi alţi 2 minori de 15 şi 16 ani, ambii din Craiova.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, iar persoanele identificate de poliţişti au fost conduse la sediul secţiei pentru continuarea cercetărilor.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea lămuririi stării de fapt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS