3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt/Biciclist ucis de un microbuz

Olt/Biciclist ucis de un microbuz

Un tânăr de 25 de ani şi-a pierdut viaţa în acestă dimineaţă, pe DJ 677, între localităţile Pleşoiu şi Slătioara, Olt. După primele cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul de 25 de ani, care se deplasa pe o bicicletă, a fost lovit din spate de un microbuz care circula în aceeaşi direcţie.

Reprezentanţii IPJ Olt spun că biciclisul a fost lovit de un microbuz condus de un bărbat din comuna Pleşoiu.

„Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la locul producerii accidentului și, din primele cercetări, au stabilit faptul că un bărbat din comuna Pleşoiu, Olt, in timp ce conducea un microbuz pe DJ 677 din directia Pleşoiu – Slătioara, a intrat în coliziune faţă-spate cu o bicicletă ce se deplasa în acelaşi sens de mers, pe care se afla un tânăr de 25 de ani din comuna Priseaca. În urma evenimentului a rezultat decesul biciclistului”, au precizat poliţiştii olteni.

Şoferul microbuzului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS