7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDNA îi vrea în arest pe funcționarii prinşi cu 30.000 de euro mită

DNA îi vrea în arest pe funcționarii prinşi cu 30.000 de euro mită

Curtea de Apel Craiova va judeca propunerea de prelungire a mandatelor de arestare în cazul celor doi funcționari din Drobeta Turnu Severin prinşi cu mită. Acesta este hotărârea Tribunalului Dolj, instanţă care a constatat că unul dintre inculpaţi are şi calitatea de avocat. Şeful Serviciului Juridic din cadrul Prefecturii Mehedinți și directorul executiv al Direcției Cadastru din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin au fost arestaţi preventiv pe 10 iulie, la solicitarea procurorilor DNA. Aceştia din urmă susțin că cei doi funcționari au cerut mită pentru a retroceda un teren unei persoane. Unul dintre inculpați ar fi obținut un teren de 1.000 mp, iar celălalt suma de 30.000 de euro.

Procurorilor DNA din Craiova au cerut şi obţinut, pe 10 iulie, arestarea preventivă a doi fucnţionari din Drobeta Turnu Severin. Este vorba de doi şefi de la Prefectura Mehedinți, respectiv Primăria Drobeta Turnu Severin.
Unul dintre inculpaţi este acuzat de luare de mită, spălarea banilor și complicitate la luare de mită. Al doilea este cercetat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Mită pentru a obţine terenul câştigat în instanţă

Anchetatorii spun că funcţionarul din cadrul Prefecturii Mehedinţi ar fi cerut mită pentru a pune în posesie o persoană care îşi câştigase acest drept în instanţă. Procurorii craioveni nu au menţionat despre ce sumă de bani a fost vorba.

”Inculpatul V.C., în calitatea sus menționată, ar fi cerut și ar fi primit o sumă de bani de la o persoană (martor), pentru a face demersurile administrative pe care le avea în atribuție, astfel încât persoana respectivă să poată intra în posesia unui teren de 5.000 mp în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin. Persoana respectivă era îndreptățită să intre în posesia suprafeței de teren ca moștenitor, după ce câștigase in instanță dreptul de reconstituire.

Concret, în schimbul banilor, inculpatul Vintilă Constantin ar fi formulat, în numele persoanei îndreptățite, o cerere pentru punerea în posesie cu terenul de 5.000 mp și pentru a-i facilita emiterea unei hotărâri favorabile de către Comisia de fond funciar”, au explicat anchetatorii.

Presiuni pentru obținerea unor parcele de teren

Anchetatorii mai susțin că acelaşi inculpat a încercat să obțină de la aceeași persoană o parcelă de 1.000 de metri pătrați.
”După ce ar fi formulat și depus cererea menționată, inculpatul V.C. ar mai fi pretins, în cursul anului 2019, de la aceeași persoană, și cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 1.000 de mp pentru sine. În schimb, acesta s-ar fi angajat să asigure eliberarea efectivă a titlului de proprietate și punerea în posesie efectivă cu terenul de 5.000 mp situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin”, au mai susţinut procurorii DNA.

Cât depre al doilea inculpat, acesta ar fi încercat să obțină o parcelă de 1.000 mp de la aceeași persoană. Ulterior, au stabilit ca funcţionarul să primească suma de 30.000 de euro.
De altfel, pe 9 iulie, directorul de la Direcția Cadastru a fost prins în flagrant, în timp ce primea suma de 30.000 de euro. Flagrantul a avut loc în biroul șeful Serviciului Juridic din cadrul Prefecturii Mehedinți.

Arestați pentru o mită de 30.000 de euro

Pe 10 iulie, cei doi inculpați au fost arestaţi preventiv la solicitarea procurorilor DNA. Mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Dolj. Ulterior, pe 31 iulie, anchetatorii au solicitat prelungirea mandatelor de arestare preventivă.
Luni, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Baroul Mehedinţi pentru a afla dacă unul dintre inculpaţi are şi calitatea de avocat.

DNA îi vrea în arest pe funcționarii prinşi cu 30.000 de euro mită

Ieri, după răspunsul primit de Baroul Mehedinţi, instanţa a trimis dosarul al Curtea de Apel Craiova.
„Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Craiova- Secţia Penală. Fără cale de atac”, se arată în hotărârea instanţei.
Potrivit legii, Curţile de Apel judecă infracţiunile săvârşite de judecători, şefi de culte religioase ori avocaţi, notari publici sau executori judecătoreşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS