14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGorj: Botez cu 100 de persoane spart de polițiști

Gorj: Botez cu 100 de persoane spart de polițiști

Acțiuni importante de verificare a măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate din județul Gorj. Un botez de 100 de persoane în spațiu închis a fost spart de politiști.

În cursul zilei de ieri, sub coordonarea Instituției Prefectului, poliţiştii gorjeni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ANSVA, ANPC, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății au desfășurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora și terase.
 
In cadrul acțiunilor au fost verificate 98 de societăţi comerciale, de pe raza întregului județ. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 83.000 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în baza OUG 195/200 şi la Legea 61/1991, în context COVID–19.

Botez cu 100 de persoane în Bumbești-Jiu

Azi-noapte, politisti din cadrul IPJ Gorj s-au sesizat cu privire la faptul că la un restaurant din orasul Bumbesti-Jiu este în desfășurare un eveniment (botez) în spatiu închis, cu un număr de aproximativ 100 persoane, organizatorul evenimentului fiind un tânăr de 26 ani din localitate.

În acest sens s-a acționat pentru prevenirea, combaterea și limitarea răspândirii virusului Covid-19, sens în care s-a luat s-a luat masura sancționării administratorului societății comerciale, de 64 ani, din orasul Bumbești-Jiu, cu amenda de 15.000 lei conform Lg 55/2020, aplicată de politiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu, cu o amendă de 10.000 lei conform OUG 28/1999, precum și măsura complementară a confiscării sumei de 626 lei, măsuri luate de politiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, o sancțiune în baza HG 984/2005, în valoare de 10.000 lei, aplicată de DSV, o sancțiune de 3000 lei, în baza HGR 857/2011, aplicată de DSV și 2 sancțiuni, ambele de 10000 lei, aplicate de OPC, societății comerciale.

Cununie civilă fără respectarea distanțării fizice

Tot azi-noapte, IPJ Gorj a efectuat un control la o societate comercială din Bârseşti, constatând că o femeie, în calitate de director, a organizat un eveniment și nu a respectat interdictiile stabilite conform art.5, alin.3, lit. a) din Legea 55/2020 cu ocazia organizării unei cununii civile, in spatiul situat in incinta pensiunii , prevazută cu terasă. Mai exact, nu a luat masuri pentru respectarea distanțării fizice între participanții la eveniment.

Faptele comise sunt prevazute de art.65, lit. j) coroborat cu punctul 1, respectiv 11 din anexa 3, la H.G 476/2020, sanctionat de art.66, lit. d) din Legea 55/2020 și au fost sancționate cu amenda de 3000 lei.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.
 
Autoritățile fac apel către cetăţeni să respecte măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS