10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCondamnat definitiv pentru carnagiul de pe DN 65

Condamnat definitiv pentru carnagiul de pe DN 65

Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au dat, săptămâna trecută, o hotărâre definitivă în dosarul privind tragicul accident de circulaţie din aprilie 2017, de la Pădurea Sarului. În urma accidentului au murit cinci craioveni. Șoferul care a provocat accidentul a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare.

Luni, 24 aprilie 2017, un tir scăpat de sub control făcea prăpăd pe DN 65, în zona Pădurea Sarului, Olt. În timp ce tirul mergea către Craiova, o anvelopă a explodat, iar șoferul a pierdut controlul direcției. Autovehiculul scăpat de sub control a intrat pe contrasens, unde a lovit în partea stângă un autoturism Seat condus din sens opus de antrenorul emerit de tenis e masă Mihai Bobocică.
Mai departe, tirul a intrat frontal într-un autoturism Ford, condus tot din sens opus de o craiovancă de 31 de ani. După impact, atât Fordul, cât și cabina tirului s-au oprit în șanțul de pe marginea șoselei.

Cinci persoane ucise de tir

În urma impactului violent, Mihai Bobocică a fost rănit grav. Bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Slatina, unde cadrele medicale au încercat să-l stabilizeze pentru a fi transportat la Spitalul de Urgență Craiova. După aproximativ două ore de la accident, bărbatul a decedat.

Tirul a lovit în partea stângă autoturismul Seat condus din sens opus de Mihai Bobocică.

În al doilea autoturism lovit de tir se aflau soțul şoferiţei, un craiovean de 37 de ani, și cei doi copii ai lor, de patru și doi ani. Femeia a decedat pe loc, iar soțul ei, care se afla pe scaunul din dreapta-față, s-a stins la scurt timp de la sosirea echipajelor de salvare.
Copiii au fost găsiți tot în stop cardio-respirator. Au fost transportați la Spitalul de Urgență Slatina, unde au fost continuate manevrele de resuscitare începute în ambulanță. Medicii nu au putut face însă nimic pentru cei doi copii. După aproximativ 30 de minute, au declarat decesul.

Tirul circula peste cu 88 km/h

În urma anchetei, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş au stabilit că şoferul tirului circula cu 88 km/h. În acea zonă limita maximă este de 70 km/h. Anchetatorii au susținut că, deşi urma o curbă deosebit de periculoasă, şoferul nu a redus viteza.

„Cu toate că semnalizarea rutieră întâlnită viza adoptarea unor limite reduse de viteză, la parcurgerea unui segment al drumului în rampă şi curbă la dreapta, semnalizat rutier cu panouri succesive cu semnificaţia „curbe deosebit de periculoase“ şi-a continuat deplasarea în ritm susţinut de viteză, şi anume 88 km/h, depășind autovehiculele de pe prima bandă“, au reţinut anchetatorii.

După ce au fost examinate anvelopele tirului s-a stabilit că cele din faţă erau uzate. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care cea din partea stânga-faţă a explodat.

Cinci persoane, dintre care doi copii minori, au fost ucise de tirul scăpat de sub control.
Cinci persoane, dintre care doi copii minori, au fost ucise de tirul scăpat de sub control.

”La ora 14.44, la ieşirea dintr-o curbă la dreapta, conducătorul tirului este surprins de zgomotul unei explozii produse în zona roţii stânga a autotractorului şi, simultan zgomotului, percepe devierea bruscă a autovehiculului spre banda de mers din sens opus, situaţie în care, fără a mai putea efectua manevra de conducere, intră succesiv în impact frontal cu două autoturisme“, au mai reţinut anchetatorii.

Cinci ani de închisoare pentru cinci vieţi

Şoferul de tir a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă la începutul lunii aprilie 2019. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Balş, instanţă care s-a pronunţat pe 21 noiembrie. Inculpatul a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru infracţiunile comise. Judecătorii au admis acţiunile civile formulate de familiile victimelor. Despăgubirile au căzut în sarcina Biroului Asigurătorilor de Autovehicule. Instanța a dispus ca, în total, familiile victimelor trebuie să primească 353.000 de lei drept daune materiale(cheltuieli de înmormântare, praznice/pomeniri). Valoarea totală a daunelor morale a fost de peste 15 milioane de lei.

Condamnat definitiv la Curtea de Apel Craiova

Hotărârea Judecătoriei Balş a fost atacată cu apel de părțile din dosar la Curtea de Apel Craiova. Săptămâna trecută, instanța a dat o sentință definitivă în acest dosar. Judecătorii craioveni au menținut pedeapsa stabilită de Judecătoria Balș. De asemenea, instanța a admis apelul formulat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. Cuantumul daunelor morale a fost redus la suma totală de 2,2 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS