16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRablele abandonate în parcări, mai uşor de ridicat

Rablele abandonate în parcări, mai uşor de ridicat

Perioada în care maşinile pot rămâne abandonate în parcările publice a fost redusă de la un an la şase luni. Pentru restituirea unei maşini abandonate şi ridicate de primărie, proprietarul trebuie să facă dovada achitării amenzilor şi taxelor, dar și a efectuării ITP-ului. Şi mașinile înmatriculate în alte state sunt vizate de aceste noi reguli, prevăzute de un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților.

Această propunere legislativă, care modifică Legea nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Va intra în vigoare după ce va fi promulgată de preşedinte.

Potrivit iniţiatorilor, există proprietari care nu folosesc vehiculele ani de zile. Maşinile cu pricina ruginesc în parcări, iar procedura de ridicare era până acum destul de greoaie.

Rablele abandonate în parcări, ridicate după şase luni

În primul rând, a fost modificat termenul de la care poliţiştii locali puteau începe procedura de ridicare a unei rable de pe domeniul public. Acest termen a fost redus la jumătate, de la un an la şase luni.
În al doilea rând, a fost modificată definiţia vehiculelor fără stăpân.

Vehiculul fără stăpân era definit ca unul fără placuţe de înmatriculare, staţionat pe domeniul public, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut. În noua definiţie au fost introduse şi vehiculele înmatriculate în străinătate. Acestea din urmă nu puteau fi ridicate de pe domeniul public pentru că nu erau înmatriculate în România.

Modificări şi în privinţa citării proprietarilor

Până acum, în cazul vehiculelor abandonate, deci al căror proprietar putea fi identificat, acesta era somat prin scrisoare recomandată, ca în termen de cinci zile de la primirea acesteia să-și ridice mașina. Exista însă posibilitatea ca scrisoarea recomandată să se întoarcă. Pentru a simplifica această procedură, a fost prevăzută obligația autorităților de a înmâna sau, în cazuri excepționale, de a afișa somaţia la domiciliul sau sediul proprietarului.


Dacă în termen de 10 zile de la data comunicării somației, proprietarul vehiculului abandonat nu răspunde, vehiculul trece de drept în proprietatea primăriei. Vehiculul este considerat liber de orice sarcini, și, în funcție de starea acestuia, va fi valorificat.

Trebuie să plăteşti amenzile ca să îţi recuperezi maşina

Propunerea legislativă vine cu o altă noutate. În cazul restituirii vehiculului, proprietarului trebuie să facă nu doar dovada achitării taxelor auto și impozitelor, ci și a amenzilor. În plus, trebuie să facă şi dovada efectuării ITP-ului. Asta în termen de 5 zile de la primirea somației de la primărie.
Până acum, restituirea vehiculului către proprietarul se putea face după achitarea taxelor şi impozitelor prevăzute de lege. Trebuie spus că proprietarul trebuie să achite şi sumele pentru inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculului ridicat.

Şi în Craiova, ca în mai toate marile oraşe, sute de rable sunt abandonate în parcări sau pe domeniul public. Gazeta de Sud a prezentat în mai multe rânduri această situaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS