10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAccident cu cinci victime în comuna Tâmna

Accident cu cinci victime în comuna Tâmna

În această seară, cinci persoane au fost implicate într-un grav accident produs în localitatea Fața Cremenii, comuna Tâmna.

Potrivit primeor informații oferite de reprezentanții ISU Mehedinți, două echipaje din cadrul Stației Strehaia au inervenit cu o autospecială cu modul de descarcerarea și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în localitatea Fața Cremenii, comuna Tâmna. În accident sunt implicate cinci persoane, patru dintre acestea fiind evaluate de echipajele medicale SMURD si SAJ.

Cele patru persoane, aflate în stare de conștiență, au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin. Două dintre acestea prezentau politraumatisme, iar alte două traumatisme minore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS