10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Incendiu de proporţii în localitatea Tomşani

Vâlcea: Incendiu de proporţii în localitatea Tomşani

Un incendiu a cuprins noaptea trecută trei gospodării din localitatea vâlceană Tomşani. Iniţial focul s-a declanşat la acoperişul unei case, după care s-a extins la alte două gospodării învecinate

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judetului Vâlcea au fost solicitaţi noaptea trecută la ora 01.02, pentru stingerea unui incendiu produs la locuinţa unui cetăţean din comuna Tomşani.
Focul s-a declanşat la nivelul acoperişului casei. Pentru stingerea incendiului fiind solicitate trei echipaje de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, pentru acordarea de ajutor medical eventualelor victime.

Incendiu în localitatea Tomşani, Vâlcea


S-a efectuat dispozitiv de intervenţie, alimentarea efectuandu-se din reţeaua publică, de la o distanţă de câteva sute de metri. Hidrantul din imediata apropiere a locuinţei fiind nefuncţional.
Din cauza distanţei foarte mici existente între locuinţa cuprinsă de flacări şi celelalte imobile din apropiere, incendiul s-a propagat şi la o anexă, precum şi la alte câteva magazii ale vecinului.
S-a acţionat pentru stingere pe tot parcursul nopţii, ultimele focare fiind lichidate în jurul orei 07.00.

Pagube însemnate

Pagube, au ars mai multe anexe


Au ars, acoperişul locuinţei pe aproximativ 120 mp; structura din lemn, fier şi zidarie a unei anexe de circa 260 mp., situată în prelungirea casei precum şi alte doua anexe învecinate şi bunurile aferente (15 mc. de material lemnos ; 12 tone de carbune şi lemn de foc. De asemenea s-a degradat centrala termică cu toate anexele eferente. La gospodăria învecinată au ars o bucătarie de vară pe aproximativ 30 mp, şi o anexă gospodarească în suprafaţă de circa 25 mp.
La faţa locului oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurarilor în care a avut loc incendiul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS