11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEveniment500 de amenzi în două zile

500 de amenzi în două zile

Oamenii legii au aplicat, sâmbătă și duminică, nu mai puțin de 500 de sancțiuni persoanelor care au încălcat prevederile ordonanțelor militare. Valoarea amenzilor este de aproape 1,5 milioane de lei. Săptămâna trecută, un craiovean s-a ales cu dosar penal pentru că a mințit în declarația pe proprie răspundere.

Sute de doljeni au fost sancționați pentru plimbările fără motiv făcute sâmbătă și duminică. Așa se face că, în numai două zile, oamenii legii au dat 500 de amenzi. În plus, au verificat dacă aproximativ 1.600 de persone respectă izolarea.

”Autorităţile au verificat modul de respectare amăsurii de izolare în cazul a peste 1.600 de persoane, iar aproximativ 300 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite. Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, forţele de ordine au aplicat peste 500 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 1.470.000 de lei”, a transmis Prefectura Dolj.

Amenzi de 700.000 de lei pe zi

În ultima perioadă, oamenii legii aplică amenzi de cel puțin 700.000 de lei în fiecare zi. De exemplu, în Duminica Floriilor, forțele de ordine au amendat 270 de doljeni care au ieșit din case fără un motiv întemeiat. Valoarea totală a amenzilor a fost de 730.000 de lei.

Pe 9 aprilie, au fost date alte 300 de amenzi, în valoare totală de 790.000 de lei. În aceeași zi au fost introduse în carantină două persoane cate nu au respectat măsura izolării la domiciliu.

De asemenea, un craiovean s-a ales cu un dosar penal pentru fals în declarații. Tânărul a mințit în declarația pe proprie răspundere. Acesta a motivat că mergea la farmacie, însă oamenii legii au stabilit că, de fapt, plecase la plimbare. ”Poliţiştii au depistat un tânăr de 26 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism prin localitate. În urma controlului efectuat, cel în cauză a prezentat o declaraţie pe proprie răspundere prin care motiva că a realizat deplasarea pentru a cumpăra medicamente necesare pentru îngrijirea copilului său. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat însă că aspectele prezentate în conţinutul declaraţiei nu erau reale”, au precizat oamenii legii.

Amenzi mai mari pentru încălcarea restricțiilor de circulație

La începutul lunii aprilie a intrat în vigoare o Ordonanță de Urgență prin care au fost mărite amenzile pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare. 

Astfel, pentru persoanele fizice, amenzile sunt cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, amenda este între 10.000 și 70.000 de lei.

Actul normativ mai prevede că cei sancționați nu pot achita jumătate din minimul amenzii. Potrivit legii, pot achita jumătate din amenda primită în 15 zile. „Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator“, se arată în ordonanță.

Mii de amenzi în țară

La nivel național, numai în cursul zilei de sâmbătă, au fost aplicate 7.873 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat restricțiile de circulație. Potrivit Poliției Române, valoarea totală a amenzilor a fost de aproximativ , în valoare de peste 17 milioane de lei. Până în prezent, la nivel național au fost întocmite 374 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS