11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Reţinuţi după ce au tâlhărit un băiat

Vâlcea: Reţinuţi după ce au tâlhărit un băiat

O patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un militar a fost alertată, aseară, de către strigătele unei femei, al cărei fiu fusese victima unei tâlhării în Râmnicu Vâlcea. Femeia i-a arătat oamenilor legii pe cei doi bărbaţi care o luaseră la fugă.

Patrula a plecat imediat în urmărirea lor, întrucât cei doi nu s-au supus somațiilor, polițistul a executat trei focuri de armă în plan vertical, moment în care bărbații s-au oprit.

S-a procedat la încătușarea celor doi bărbați și conducerea lor la sediul poliției, asupra lor fiind găsite bunuri despre care femeia a declarat că i-au fost sustrase fiului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În urma probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus reținerea celor doi bărbați de 32 respectiv 34 de ani, din comuna Budești, aceștia fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

În urma efectuării focurilor de armă nu au rezultat victime sau distrugeri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS