12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal pentru un doljean care nu a respectat izolarea

Dosar penal pentru un doljean care nu a respectat izolarea

Polițiștii doljeni susțin că au mai întocmit un dosar penal pentru zadarnicirea combaterii bolilor. Cercetat este un bărbat din Segarcea, care a fost văzut pe stradă deși ar fi trebuit să fie izolat la domiciliu. Acesta este al treilea astfel de dosar întocmit de polițiștii doljeni.

Săptămâna trecută, oamenii legi iau explicat că doi doljeni sunt cercetați pentru zadarnicirea combaterii bolilor. ”Pana in prezent, la nivelul IPJ Dolj au fost înregistrate două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de zadarnicirea combaterii bolilor. În ambele cazuri, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane care se aflau în autoizolare la domiciliu, nu ar fi respectat măsurile dispuse de autorități, părăsind locuința”, a transmis IPJ Dolj. Este vorba de un bărbat şi o femeie din Segarcea şi Calafat.

Ulterior, la sfârșitul săptămânii trecute, al treilea doljean s-a ales cu dosar penal. Acesta este un bărbat din Segarcea, spun oamenii legii.

Potrivit Codului Penal, nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Condiția este să fi avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS