10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă femei l-au bătut pe căpitanul unei aeronave

Două femei l-au bătut pe căpitanul unei aeronave

Două femei, mamă şi fiică, s-au prezentat într-o instanţă britanică, marţi, după ce au fost acuzate că, în timpul unui zbor de la Zurich la Londra, l-au atacat pe pilot, lovindu-l cu picioarele, zgâriindu-l şi muşcându-l de braţ, relatează CNN.

Căpitanul zborului Swiss Airline, Guido Keel, a fost atacat în urma unei dispute legate de un cărucior de copii, pe care cele două femei îl aduseseră la bordul aeronavei. Membrii echipajului au încercat să le explice celor două femei că acest obiect trebuie pus la cală şi că nu poate fi transportat în cabina de zbor.

Incidentul ar fi avut loc după ce avionul a aterizat. Henrietta Mitaiare şi Mary Roberts, ambele din Londra, sunt acuzate că l-au zgâriat şi lovit cu picioarele pe pilot după ce aeronava a aterizat pe aeroportul Heathrow. Procurorii care s-au ocupat de caz spun că pilotul avea urme de muşcătură adâncă pe unul dintre braţe.

Una dintre femei a cerut numele angajaţilor aeroportului

Conform relatărilor din instanţă, cele două femei călătoreau împreună cu un copil mic şi au cerut însoţitorului de zbor Ali Chkerdaa să pună căruciorul în cabină. Chkerdaa a spus că a refuzat să facă acest lucru şi că asta a dus la o discuţie în contradictoriu între membrii echipajului şi cele două femei. Avionul a decolat, însă, chiar şi în această situaţie.

La aterizare, una dintre femei a cerut numele angajaţilor aeroportului şi membrilor echipajului cu care a intrat în conflict pentru a le face plângere. În acel moment, pilotul a ieşit din carlingă, a atins-o pe braţ pe una dintre femei şi i-a cerut să părăsească cabina. O încăierare a început între cei trei, după ce femeia l-a împins pe pilot înapoi în carlingă şi l-a pus la pământ. Căpitanul a fost zgâriat pe faţă şi muşcat de braţ în încăierare.

După altercaţie femeile au fost scoase din aeronavă şi arestate. Ele au spus că întreg incidentul s-a produs din vina pilotului şi că au acţionat doar în legitimă apărare.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS