8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUmor „bolnăvicios” în metroul din Moscova

Umor „bolnăvicios” în metroul din Moscova

Un tânăr blogger din Rusia riscă 5 ani de închisoare după ce a provocat un val de panică în metroul din Moscova. Acesta va plăti scump pentru încercarea lui de a transforma teama provocată de epidemia de coronavirus într-un mijloc de a strânge vizualizări şi aprecieri în mediul online, a relatat Russia Today.

  • Blogger-ul rus Karomat Dzhaborov a provocat panică în metroul din Moscova, după ce s-a prefăcut infectat cu coronavirus

• Autorităţile l-au arestat pe tânăr după ce imaginile au fost postate online, acesta riscând până la 5 ani de închisoare

• Până în prezent, în Rusia au fost înregistrate două cazuri de coronavirus, în forme uşoare ale bolii

S-au grăbit să îl ajute

Tânărul în costum negru şi cu o mască sanitară pe faţă mergea de-a lungul trenului subteran din Moscova, care circula pe una dintre cele mai aglomerate linii, când s-a prăbuşit brusc pe podea şi a început să se zbată, într-o pretinsă agonie. Câţiva pasageri s-au grăbit să îl ajute, dar apoi au fugit strigând „Coronavirus! Coronavirus!“

Incidentul a avut un efect puternic asupra celorlalţi pasageri, care au părăsit în grabă metroul imediat ce trenul a oprit în următoarea staţie. Aceştia riscau să se rănească grav în agitaţia creată.

Blogger-ul rus a fost arestat

Întreaga scenă a fost filmată, iar tânărul „glumeţ” a fost identificat drept bloggerul Karomat Dzhaborov. Imaginile, postate online acum o săptămână, au fost văzute de mulţi oameni, inclusiv de poliţie, care l-au arestat pentru huliganism şi declanşarea panicii în spaţiul public. După ce a aflat despre acuzaţiile formulate împotriva sa, Dzhaborov s-a predat la Parchet. Acesta riscă amenzi majore şi până la cinci ani de închisoare. Doi dintre complicii care l-au ajutat pe tânăr au fost, de asemenea, reţinuţi de poliţie.

Avocatul bloggerului a declarat că Dzhaborov nu se aştepta ca filmuleţul să atragă consecinţe atât de dure şi că intenţiile acestuia nu au fost rele. „Scopul a fost de a atrage atenţia publicului asupra lipsei măştilor sanitare şi asupra problemei coronavirusului”, a explicat el.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS