12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn manelist a încercat să mituiască un poliţist

Un manelist a încercat să mituiască un poliţist

Cântărețul de manele Țancă Uraganul, pe numele adevărat Andrei Velcu, din Ploiești, ar fi încercat să mituiască un polițist care l-a prins făcând o manevră interzisă cu mașina. În plus, manelistul nu avea asigurare la mașina Rolls Royce pe care a dat 200.000 de euro, potrivit ziarulincomod.ro.

Manelistul care conducea un Rolls Royce a fost surprins de polițist în timp ce a tăiat linia continuă pe Bulevardul Republicii din Ploiești, la ieșirea dintr-o benzinărie. Acesta a fost oprit, iar polițistul a constatat că nu avea nici asigurare la bolidul de lux pe care îl conducea.

Cântărețul și un prieten ar fi încercat să-l mituască pe agent și pe colegul său. În scurt timp, mai multe persoane au sosit la fața locului și au încercat să-l convingă pe polițist să accepte mita.

Agentul a refuzat, l-a amendat și l-a lăsat pe manelist și fără numerele de la mașină.

În plus, Direcția Generală Anticorupție a deschis dosar pentru tentativă de mituire.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS