10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoliu pe şoselele din ţară. Două accidente rutiere, două persoane decedate

Doliu pe şoselele din ţară. Două accidente rutiere, două persoane decedate

Doliu pe şoselele din ţară. Două accidente rutiere produse în noaptea de sâmbătă spre duminică au dus la decesul a două persoane.

Pe Autostrada A1, în judeţul Sibiu, un microbuz cu şapte persoane s-a răsturnat în şanţ. În urma impactului, a persoană a murit, iar două au fost rănite.

ISU Sibiu a anunţat că a intervenit cu două echipaje SMURD şi două echipaje de pompieri militari pe A1, km 257, sensul spre Sibiu la un accident rutier.

„La faţa locului s-au acordat îngrijiri medicale şi au fost evaluate medical un număr de şapte persoane. S-a constatat o persoană decedată. Doi bărbaţi de 30 şi 22 de ani au fost transportaţi la UPU Sibiu, conştienţi şi policontuzionaţi, iar celelalte patru persoane au refuzat transportul la spital”, au spus reprezentanţii ISU Sibiu, potrivit Mediafax.

Persoana decedată era chiar şoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 44 de ani din Galaţi. Pe fondul oboselii la volan, acesta a pierdut controlul autovehiculului, a lovit şi rupt glisiera metalică şi s-a răsturnat.

Potrivit Mediafax, poliţiştii au stabilit că şoferul nu avea permis de conducere şi nu purta centura de siguranţa.

Doliu pe şoselele din ţară. A condus beat şi a ucis un tânăr de 17 ani

Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Alexandria, un şofer a intrat cu maşina într-un ansamblu de vehicule parcate neregulamentar pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului, un tânăr de 17 ani, aflat pe scaunul din dreapta faţă al maşinii, a decedat pe loc.

Şoferul, un tânăr de 21 de ani din Alexandria, nu a adaptat viteza la drumul umed şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Maşina a intrat în plin în autovehiculele parcate pe stradă.

Potrivit Mediafax, şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Băiatul de 17 ani decedat în urma acestui accident era din comuna Guruieni, judeţul Teleorman.

Poliţiştii din Alexandria au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS