11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDubă răsturnată pe Calea Bucureşti

Dubă răsturnată pe Calea Bucureşti

Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs ieri, pe Calea Bucureşti, în zona Aeroportului Craiova. Poliţiştii au stabilit că accidentul a fost provocat de şoferul unui autoturism, un craiovean de 74 de ani. Acesta a încarcat să întoarcă peste linia dublă continuă fără să se asigure. Autoturismul a fost lovit în plin de o dubă, care s-a răsturnat pe şosea.

„Un bărbat care conducea un autoturism pe Calea Bucureşti, ar fi încercat să efectueze o manevra neregulamentara de întoarcere în zona Aeroportului Craiova. Autoturismul a fost lovit de o autoutilitară care circula din sens opus. În urma accidentului au rezultat două victime, ambele conștiente, din autoturism”, au precizat poliţiştii doljeni.

Două persoane transportate la spital

Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului o ambulanţă SMURD şi un echipaj de descarcerare. Serviciul de Ambulanţă Dolj a intervenit cu o ambulanţă. Şoferul autoturismului a rămas încarcerat la volan, dar a fost scos de pompieri. La Spitalul de Urgenţă Craiova a fost transportat craioveanul de 74 de ani, dar şi soţia acestuia, pasageră în autoturism.

„O persoană a fost încarcerată, coşstientă şi cooperantă. S-a lucrat pentru descarcerare. Cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă”, au transmis pompierii doljeni.
Şoferul dubei, un bărbat de 35 de ani, din Vâlcea, nu a fost rănit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS