24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicul Gheorghe Burnei, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită în forma continuată. Este vorba de 21 de fapte de luare de mită. Medicul a mai fost condamnat şi la plata unei amenzi de 150.000 de lei.

Instanţa i-a confiscat sumele de 3.250 de euro şi 21.800 de lei şi a menţinut măsurile asigurătorii instituite. De asemenea, a extins măsurile în scopul garantării executării pedepsei amenzii penale în cuantum de 150.000 de lei aplicată medicului.

Decizia este în primă instanță și poate fi atacată cu recurs.

Potrivit minutei instantei, pedeapsa este pe un termen de supraveghere de 4 ani, iar lui Burnei i s-a pus în vedere să respecte mai multe obligaţii.

„Pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un număr de două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una dintre următoarele doua entităţi: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA Sector 5 şi Directia Generală de Poliţie Comunitara Sector 1 Bucuresti, afară de cazul în care, din cauza stării de sanatate, nu poate presta această munca,” potrivit minutei Tribunalului Bucureşti.

Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pe 8 iunie, acuzat de mai multe infracţiuni de luare de mită, dupa ce ar fi cerut bani de la părinţi pentru a le opera copiii internaţi la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS