5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Cercetat pentru trafic de persoane

Craiova: Cercetat pentru trafic de persoane

Polițiștii craioveni au efectuat două percheziţii la un bărbat bănuit că ar fi exploatat sexual mai multe tinere, în Italia.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au efectuat, pe 13 decembrie, percheziţii la locuinţele unui bărbat, de 31 de ani, din Dobroteşti, bănuit de trafic de persoane şi trafic de minori.

Începând cu anul 2018, bărbatul respectiv ar fi racolat şi exploatat sexual, în Italia, mai multe tinere, printre care şi o tânără, de 27 de ani, din judeţul Dolj.

Pe 14 noiembrie, în urma cooperării dintre organele judiciare din România și Italia, tânăra în cauză a fost identificată și scoasă din locaţia unde era obligată să se prostitueze. Aceasta a revenit ulterior în ţară.

Bărbatul a fost reţinut. Pe numele său a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS