8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaFranța: Continuă greva generată de reforma pensiilor

Franța: Continuă greva generată de reforma pensiilor

Sindicatele din Franţa resping reforma pensiilor prezentată, ieri, de premierul Edouard Philippe și sunt hotărâte să continue greva.
Guvernul de la Paris susține că măsura nu se va aplica decât persoanelor născute în 1975 şi după, o concesie făcută sindicatelor.
Nici guvernanţii, nici sindicaliştii din Franța nu dau semne că ar accepta un compromis.

„A venit timpul pentru sistemul universal. Cel al regimurilor speciale s-a încheiat” spune premierul francez Edouard Philippe, făcând referire la numeroasele „regimuri speciale” care le permit în prezent angajaţilor din anumite profesii din Franţa să iasă mai repede la pensie.

În noua formă – reforma nu va viza decât „generaţia care va avea 18 ani în 2022„, pentru cei care intră în activitate, iar dintre cei care sunt deja în activitate nu vor fi vizaţi decât cei născuţi în 1975 şi după.

Totuși – sindicatele nu par convinse de această concesie și au anunțat prelungirea grevei masive ce paralizează o mare parte din Franţa de aproape o săptămână.

„Tranziţia va fi progresivă” spre un sistem universal de pensii, care urmăreşte să fuzioneze cele 42 de sisteme existente în prezent în Franţa, a promis Philippe care adăugat că „nu există o agendă ascunsă”.

De cealaltă parte – liderii de sindicat susțin că aceste anunţuri dau „în continuare” dovadă de „numeroase insuficienţe„.

În aceste condiții – sunt aşteptate în continuare perturbări semnificative în circulaţia feroviară, urbană şi interurbană, în reţeaua rutieră, precum şi în orarul zborurilor operate de companiile aeriene.
Ministerul de Externe de la București a transmis o avertizare de călătorie. Greva din transporturile publice din Franţa va fi prelungită până vineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS