24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratiePestă porcină în 261 de localităţi din 28 de judeţe

Pestă porcină în 261 de localităţi din 28 de judeţe

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 261 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 774 de focare. 15 sunt în exploataţii comerciale şi patru în exploataţii de tip A, iar în alte şase judeţe există doar cazuri la mistreţi, conform datelor transmise marţi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Numărul focarelor active se află în scădere faţă de 18 noiembrie, când s-au consemnat 792 de focare în 260 de localităţi, dar în 26 de judeţe.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost eliminaţi 539.865 de porci afectaţi de boală şi există 2.346 de cazuri la mistreţi.

În anul 2018, numărul porcilor afectaţi de PPA a reprezentat 9,3% din efectivul de suine din ţara noastră, în timp ce, pentru primele zece luni ale lui 2019, procentul este de 3,7%.

Au fost stinse peste 2.000 de focare

Conform datelor ANSVSA, în total au fost stinse 2.022 de focare, cele mai multe – 586 – în judeţul Tulcea (dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A), 172 de focare în judeţul Brăila (dintre care 12 în exploataţii comerciale), 164 de focare în judeţul Teleorman, 160 de focare în judeţul Dolj, 150 de focare în judeţul Ialomiţa şi 121 de focare în judeţul Călăraşi (dintre care 4 focare în exploataţii comerciale).

Până marţi, 26 noiembrie 2019, au fost despăgubiţi 13.682 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 330,45 de milioane de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS