17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO nouă plângere pe numele polițistului bătăuș din Olt

O nouă plângere pe numele polițistului bătăuș din Olt

Polițistul Nicolae Rotaru, care în urmă cu mai bine de o săptămână a bătut o femeie din Potcoava, a fost reclamat din nou, de data aceasta de un tânăr de 19 ani.

Tânărul din Potcoava este vecinul femeii bătute, iar polițistul a început să-l amenințe după ce băiatul a avut curajul să stea de vorbă cu jurnaliștii și să le spună ce probleme face omul legii în comunitate. Pentru că amenințările nu au încetat, tânărul a depus o plângere la poliție.

Unul dintre mesajele de ameninţare

„În aceasta dimineață, un tânăr, de 19 ani, din orașul Potcoava a sesizat faptul că la data de 3 noiembrie, ar fi fost amenințat cu acte de violență, de către un polițist din cadrul Poliției orașului Potcoava, prin intermediul unor mesaje telefonice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Precizăm faptul că polițistul este pus la dispoziția unitatii și se află în analiza consilului de disciplină întrucât anterior acesta a săvârșit mai multe abateri disciplinare“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

„Vrem să mutăm dosarul aici, la Slatina nu s-a făcut nimic“

Nu doar vecinii au fost amenințați, ci și familia femeii bătute. Ginerele acesteia a declarat că la externarea din spital a decis să o ducă pe femeie la Pitești, unde fiica acesteia locuiește, pentru că îi este frică să se întoarcă acasă. Bărbatul s-a arătat nemulțumit și de ancheta care este în derulare.

Femeia bătură nu vrea să se întoarcă acasă de frica poliţistului

„Am depus plângere. Cred că au stat o singură dată de vorbă cu ea, în spital, dar nu ne-a mai chemat nimeni, deși am lăsat număr de telefon, tot. Nu știu exact ce se întâmplă, dar mi se pare că cineva îl acoperă, nu s-a făcut nimic la Slatina. Mie nu mi se pare normal ca el să meargă în continuare la lucru, iar ea să nu se poată întoarce acasă, de frică“, a declarat ginerele femeii agresate

El a menționat că a contactat deja un avocat și că va încerca să mute dosarul la Pitești. „Avocatul ne-a spus că e tentativă de omor, a strâns-o de gât. Dacă eu sau oricine altcineva făceam asta, eram reținuți pe loc pentru 30 de zile. El n-are nicio treabă, din contră, amenință pe toată lumea“, a mai spus bărbatul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS