13.4 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj / Weekend plin cu infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

Dolj / Weekend plin cu infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

Poliţiştii doljeni au constatat, în weekend-ul trecut, mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Un conducător auto a fost urmărit în trafic, pe DJ 605 Craiova – Melineşti – limita cu judeţul Gorj.

Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de 26/27 octombrie, poliţişti din cadrul Secției 1 Poliţie Rurală Melinești au observat un autoturism care se deplasa pe DJ 605, având perioade în care intra pe sensul opus de mers. Poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice şi luminoase aproximativ un kilometru, până când conducătorul a oprit.

Astfel, poliţiştii au constatat faptul că la volan se afla un bărbat de 55 de ani, din Stoina, care avea suspendat dreptul de a conduce vehicule. De asemenea, cel în cauză a refuzat prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Conducea un autoturism fără permis, băut şi cu numerele expirate

Tot în noaptea de 26/27 octombrie, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta au depistat un bărbat de 34 de ani, din Brabova, în timp ce conducea pe drumul public un autoturism cu numere provizorii expirate. De asemenea, din verificări a rezultat că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Testat cu aparatul alcooltest a rezultat că bărbatul se afla şi sub influenţa alcoolului, având o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără a deţine permis şi sub influenţa alcoolului.

Urmărire în trafic la Craiova

Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de 26/27 octombrie, poliţişti din cadrul Secției 3 au oprit un autoturism care circula pe bulevardul Decebal din Craiova. La vederea echipajului de poliţie, conducătorul auto a virat brusc către strada Tehnicii.

Poliţiştii au procedat la urmărirea autovehiculului respectiv, acesta fiind oprit pe strada Contraamiral Horia Macelariu. Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de 37 de ani, din judeţul Olt. Acesta avea o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS