12.8 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSubofiţer de la ISU, prins când lua mită

Subofiţer de la ISU, prins când lua mită

Un subofiţer de la ISU Dâmboviţa a fost prins când lua mită. Subofiţerul este acuzat că a cerut 5.000 de lei pentru a nu amenda o firmă la care a găsit nereguli privind măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, scrie MEDIAFAX.

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui suspect, subofiţer din cadrul ISU Dâmboviţa, pentru cercetări privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit DGA, suspectul este bănuit că a pretins de la un denunţător suma de 5.000 lei, din care a primit efectiv 1.000 de lei, pentru a nu lua măsurile legale în legătură cu nereguli constatate pe linie de PSI la o societate comercială şi pentru a nu sancţiona contravenţional societatea cu amendă în valoare de 50.000 lei. Vineri, suspectul urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS