10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIncendiile din pădurea amazoniană continuă de aproape o săptămână

Incendiile din pădurea amazoniană continuă de aproape o săptămână

Incendiile din pădurea amazoniană continuă de aproape o săptămână, deşi au fost mobilizate câteva zeci de mii de militari şi avioane special echipate.

În plus au ajuns şi ajutoarele externe. Însă, pentru cele mai izolate comunităţi din pădurea amazoniana, din care a ars deja o suprafaţă dublă faţă de anul trecut, intervenţia se limitează la brigada locală de pompieri.

Vântul reaprinde unele focare stinse anterior şi situaţia este departe de a fi sub control. Focul nu afectează doar Brazilia, ci şi Bolivia, Columbia, Ecuador sau Venezuela.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a propus organizarea în septembrie a unei reuniuni speciale pe această temă.

Chiar dacă bănuiesc că proprietarul terenului a pus focul, pompierii nu au dovezi.

Amploarea dezastrului

Amploarea dezastrului e evidentă dacă străbaţi şoseaua trans-amazoniană. Dacă incendiile de vegetaţie sunt obişnuite vara, ceea ce alarmează de data asta e faptul că majoritatea sunt incendii provocate de defrişări, nu de secetă.

După 2005, de la 11.000 de km pătraţi anual, defrişările s-au înjumătăţit. Însă, venirea la putere în ianuarie 2019, a președintelui de extremă-dreapta Jair Bolsonaro, un sceptic în ceea ce privește schimbările climatice și un critic feroce al politicilor de mediu, a condus la “o schimbare de viziune a guvernului”. Altfel spus, au fost eliminate politicile publice pentru combaterea defrișării.

Indigenii consideră că focul a fost pus intenţionat

Indigenii sunt convinşi că lucrurile sunt mult mai grave decât simpla neglijenţa. Matias Apurina, coordonator al comunităţii: “E foarte trist, strămoșii noștri au luptat pentru acest pământ mult timp. E parte din noi, e mama noastră. Focul a fost pus de o mână criminală. Ne urăsc pentru că satul nostru îi critică cel mai mult. Purtăm o luptă și ne considerăm o mișcare de rezistență”.

Raimundo Nonato Apurina, liderul satului: “Intenția celor care au pus focul a fost să scape de noi, să ne lase fără resurse și mâncare, să ne silească să ne părăsim pământul și să ne ducem în orașe, unde vom suferi și vom flămânzi”.

Cei care numesc pădurea tropicala “căminul” lor şi cunosc acest habitat mai bine decât oricine altcineva sunt pe cont propriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS