Acasă Bani Europeni „Casa Verde”, noul program destinat panourilor fotovoltaice

„Casa Verde”, noul program destinat panourilor fotovoltaice

-

Documentele pentru nou program „Casa Verde” se depun electronic pe 9 septembrie, pe site-ul AFM. Programul se adresează persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, producători de energie electrică, relatează Agerpres

Conform datelor Ministerului Mediului, prezentate recent de către fostul ministru de resort, Graţiela Gavrilescu, prin bugetul alocat pentru acest program vor putea fi finanţate proiecte pentru circa 33.000 de unităţi locative.

„Minimul de putere instalată este de 3 Kw şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noislucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doreşte să facă o economie, la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a precizat Grațiela Gavrilescu.

Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.

Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice.

„Casa Verde”, program pentru îmbunătățirea calității aerului

Solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.

Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Începând din 26 august, lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului a fost publicată pe site-ul AFM, iar instalatorii validaţi în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” au semnat contractele de participare în perioada 2 – 6 septembrie 2019.

Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalaţiei, diferenţa urmând să fie suportată de către acesta.

Aurelian Marian Soare


NASA vrea să angajeze specialist cu abilități în criptomonede

Nasa, agenția responsabilă pentru cercetarea spațiului, recrutează un candidat cu o gamă largă de abilități. Printre principalele abilități, candidatul trebuie să aibă experiență în criptomonede și tehnologie blockchain.