10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani EuropeniNunțile și botezurile salvează Centrul Expozițional din Călimănești

Nunțile și botezurile salvează Centrul Expozițional din Călimănești

 

Pavilionul central al Centrului de convenții și expoziții din Călimănești

 

Ar fi trebuit să fie al doilea mare centru de expoziții din țară, după Romexpo, dar la Centrul de Convenții și Expoziții Nord-Oltenia din Călimănești nu a fost organizată vreodată o expoziție de anvergură. Centrul a fost construit din fonduri europene, programul PHARE. De anul acesta, în pavilionul central al centrului expozițional se organizează… nunți și botezuri.

Construit pe o suprafață de 55.000 de metri pătrați, în localitatea Seaca, ce aparține de Călimănești, județul Vâlcea, Centrul de Convenții și Expoziții Nord-Oltenia a fost ridicat din fonduri europene, pe programul PHARE CES 2004-2006 „Dezvoltarea Infrastructurii Regionale“ și a costat, în total, circa 12 milioane de euro, cu tot cu TVA, reprezentând fonduri europene, guvernamentale și locale. Costul eligibil al investiției a fost de 8,2 milioane euro, din care 6,6 milioane au reprezentat valoarea grantului UE. Beneficiarii proiectului au fost Consiliul Local Călimănești și Consiliul Județean Vâlcea.
Inițial, la inaugurarea clădirilor, beneficiarii proiectului considerau că Centrul de la Călimănești urma să fie un al doilea Romexpo al României. Investiția ar fi trebuit să găzduiască unele dintre cele mai mari expoziții la nivel regional și chiar național.
„Proiectul a avut drept scop reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii de turism în stațiunea Călimănești-Căciulata, dar și dezvoltarea infrastructurii de afaceri și a posibilităților de acces la acestea la nivelul județului Vâlcea și a întregii regiuni Sud-Vest Oltenia prin amenajarea unui complex expozițional format dintr-un pavilion expozițional central, o platformă expozițională în aer liber adiacentă pavilionului expozițional, patru pavilioane expoziționale modulare, șase module pentru expoziții, meșteșuguri populare, anexe depozitare și servicii. Toate obiectivele asumate au fost atinse“, se arată în răspunsul transmis de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, la solicitarea GdS.
Investiția cunoscută drept „Oltexpo“ a fost dată în folosință în 2012, iar încă cinci ani începând de atunci s-a aflat în monitorizare ex-post, astfel că beneficiarii proiectului nu aveau voie să schimbe destinația clădirilor respective. Începând de anul trecut, proiectul nu se mai afla în faza de monitorizare ex-post.

Nicio expoziție de anvergură

Clădirile impozante ce compun Centrul de Convenții și Expoziții Nord-Oltenia sunt de culoare portocalie și sunt vizibile la intrarea în Călimănești dinspre Râmnicu Vâlcea. Din 2012 și până acum se numără pe degetele de la o mână evenimentele care au fost organizate la „Oltexpo“, în Călimănești. Au avut loc seminarii, petreceri de zumba, Congresul Naţional al Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, Congresul Vânătorilor și Pescarilor Sportivi și alte mici evenimente care nici pe departe nu au ocupat centrul expozițional la capacitate maximă – nici măcar pavilionul central.
Primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, recunoaște că până acum nu s-a organizat în acel centru nicio expoziție de anvergură. Care a fost motivul? „În primul rând, criza economică apărută în 2008-2009 și-a pus amprenta și ulterior asupra activității expoziționale. Știm cu toții că și marile centre expoziționale ale țării au avut de suferit în ultimii ani și chiar expoziții cu tradiție nu se mai organizează, în diverse domenii. În al doilea rând, alegerea locului acestui centru nu a fost bine gândită de la început. În această zonă nu sunt centre urbane mari, astfel încât marile firme care ar fi putut să organizeze expoziții să ne solicite așa ceva. Practic, nu am avut solicitări pentru expoziții de anvergură“, a spus primarul din Călimănești, Florinel Constantinescu.

Primarul din Călimănești, Florinel Constantinescu

Centrul a „produs“ costuri

Imediat după ce a fost dat în folosință, Centrul expozițional nu a produs suficente venituri cât să acopere cheltuielile cu funcționarea. Astfel că, în fiecare an, o parte din costurile „Oltexpo“ au fost suportate de la bugetul local al orașului Călimănești, precum și din bugetul CJ Vâlcea.
În primul an de la darea în folosință, veniturile centrului au fost de 155.786 de lei, iar cheltuielile au urcat la 169.440 de lei, conform datelor de la acea vreme. Ulterior, diferența între cheltuieli și venituri a fost și mai abruptă. Centrul acumulase datorii către furnizorii de utilități și către foștii angajați.
Inițial, societatea care administra Centrul expozițional, SC Expo Nord Oltenia SA, la care acționar majoritar devenise CL Călimănești, cu 99,97% din acțiuni și CJ Vâlcea, care deținea 0,03% din acțiuni, a avut 14 angajați, până în 2012. Acum mai există un singur angajat, iar acea persoană este directorul societății. „Au fost alocați bani de la buget pentru acel centru expozițional. Cheltuielile centrului au fost mai mari decât veniturile, mai ales că a trebuit să plătim drepturile salariale câștigate în instanță de către foștii angajați de la «Oltexpo», care au fost disponibilizați. Am alocat bani pentru astfel de costuri“, a precizat președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Și pentru plata utilităților au fost alocate fonduri de la bugetul local. În ultimii ani de exploatare, costurile de funcționare ale centrului depășeau veniturile cu aproximativ 100.000 de lei. „Centrul înregistrează și venituri, a înregistrat tot timpul, însă în fiecare an, sub nivelul costurilor. În fiecare an am suportat din bugetul local circa 100.000 de lei pentru acest centru expozițional. Abia anul acesta ne-am echilibrat financiar“, a mai declarat primarul orașului Călimănești.

La interior, pavilionul central care trebuia să găzduiască expoziții a fost amenajat pentru nunți

Salvarea prin nunți și botezuri

După ce proiectul investițional a ieșit din perioada de monitorizare ex-post de cinci ani, beneficiarii au putut să închirieze pe porțiuni Centrul expozițional, nemaiexistând obligația de a fi folosit spațiul strict pentru activitățile anunțate prin proiectul cu finanțare europeană. La ora actuală, trei din cele patru pavilioane exterioare ale centrului expozițional au fost închiriate către firme care organizează expoziții de mobilă și expoziție cu vânzare de bucătării și produse destinate HORECA.
În schimb, pavilionul central, care are suprafața cea mai mare, a fost închiriat, spre finalul anului trecut, către o firmă care organizează evenimente diverse, cum ar fi nunți și botezuri.
Pavilionul central a fost amenajat la interior pentru nunți, iar în incintă au fost amenajate 500 de locuri pentru evenimente, sala fiind mult mai mare decât această capacitate. Firma care a închiriat pavilionul central al „Oltexpo“ ca, de altfel, și celelalte societăți care activează în pavilioanele exterioare plătesc impozit pe clădiri către Primăria Călimănești. Administratorul firmei a explicat pentru GdS că, raportând costurile cu impozitul anual pe clădiri la 12 luni și adăugând chiria, rezultă o sumă de aproximativ 15.000 de lei care se achită lunar către Primăria Călimănești.
Conform datelor de la Primăria Călimănești și de la SC Expo Nord Oltenia SA, veniturile anuale ale Centrului pentru convenții și expoziții sunt de 300.000 de lei pe an, la care se adaugă sume de aproximativ 150.000 de lei virate către municipalitate, sub forma impozitelor pe clădiri. În schimb, societatea care administrează centrul mai are datorii din anii anteriori către foștii salariați, datorii care totalizează aproximativ 150.000 de lei și pe care municipalitatea speră că le va achita până la finele anului 2018.
Centrul expozițional este mare consumator de energie, clădirile fiind proiectate și construcțiile demarate înainte de 2010. Chiar dacă autoritățile susțin că nu mai au restanțe către furnizorii de utilități, intenția municipalității este ca pe viitor să facă investiții de eficientizare energetică a clădirilor ce compun centrul expozițional, din cauză că „au fost proiectate și construite pentru un consum destul de mare de energie electrică și gaze și astfel, costul de întreținere și funcționare este mare. Aceasta face ca o parte importantă din venituri să meargă către plata acestor utilități“, se arată într-o informare transmisă Primăriei Călimănești de către directorul SC Expo Nord Oltenia SA, Nicolae Văduva, în continuare singurul angajat al societății.

Societatea care administrează centrul expozițional va fi dizolvată

Societatea care administrează Centrul expozițional de la Călimănești, SC Expo Nord SA, ar urma să fie dizolvată. Atât CL Călimănești, cât și CJ Vâlcea au adoptat până la sfârșitul lunii august 2018 hotărâri de consiliu privind dizolvarea entității economice respective. Întrebat de GdS de ce intenționează autoritățile să dizolve societatea care administrează „Oltexpo“, președintele CJ Vâlcea a precizat că respectiva societate „și-a atins scopul pentru care a fost înființată și nu se mai justifică menținerea ei“.
Centrul expozițional va rămâne în proprietatea Primăriei Călimănești.

 

 

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și Gazeta de Sud,
în cadrul proiectului „Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination“, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS