Consiliul Judeţean Dolj şi Primăria Craiova au semnat ieri un protocol de colaborare economică cu o delegaţie de oameni de afaceri irakieni din provincia Slemani, care a venit aici în vizită pentru a studia oportunităţile de colaborare economică. Irakienii s-au arătat interesaţi în primul rând de achiziţionarea de tractoare fabricate la MAT SA Craiova, dar şi de o colaborare în domeniul industriei uşoare, îndeosebi a pielăriei şi marochinăriei, prin deschiderea unor manufacturi în România, de unde să poată să-şi desfacă produsele în Uniunea Europeană.
Emil Constantinescu, la conferinţa internaţională World Justice Forum de la Haga
Preşedintele Emil Constantinescu participă la Haga, în perioada 8 – 13 iulie 2013, la conferinţa internaţională World Justice Forum în calitate de director în Board-ul WJP, cea mai importantă organizaţie mondială dedicată implementării statului de drept în întreaga lume. La această a IV-a ediţie a Forumului, găzduită de World Forum Theatre din Haga, participă jurişti şi reprezentanţi ai elitelor intelectuale din peste o sută de state, care pe parcursul a şase zile, în şedinţe plenare, paneluri şi incubatoare, analizează aplicarea legii în întreaga lume.
În cadrul conferinţei a fost prezentat Indexul Rule of Law, care oglindeşte caracteristicile statului de drept în 97 de state în baza datelor comunicate de 97.000 de observatori şi colaboratori din societatea civilă.
În 12 iulie se desfăşoară Summitul organizaţiilor civice dedicate statului de drept iar în 13 iulie are loc sesiunea anuală a Board-ului directorilor WJP. În cadrul sesiunii Comitetului Director, preşedintele Emil Constantinescu va prezenta propunerea organizării la Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la revoluţia anticomunistă, a unei conferinţe internaţionale cu tema „Rolul Rule of Law în tranziţia de la dictatura comunistă la democraţie în Europa Centrală şi de Est”, la care să fie invitaţi foşti lideri politici, membri ai corpului academic şi lideri ai societăţii civile din 19 ţări foste comuniste din Europa Centrală şi de Est.
Cu ocazia prezenţei în Olanda, preşedintele Emil Constantinescu a fost invitat să ţină discursul principal la simpozionul „How to revive Europe”, organizat de Ambasada României de la Haga în colaborare cu Fundaţia Olanda – România. Simpozionul, moderat de ambasadoarea României la Haga, Irene Comaroschi, s-a bucurat de participarea unor înalte personalităţi olandeze, printre care Andy Klom, şeful Misiunii Comisiei Europene în Olanda, Jaapjan Rijlaarsdam, şeful Comunicării şi coordonator al Inspectoratului Ministerului Afacerilor Sociale din Guvernul Olandez, dr. Jaap de Zwaan, profesor de Drept European la Universitatea Erasmus din Rotterdam şi directorul Institutului Clingendael, numeroase personalităţi academice, doctoranzi şi masteranzi din Olanda, România şi alte ţări, care studiază la universităţile olandeze.
Antonescu: Silaghi, o variantă pentru transporturi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că la începutul săptămânii viitoare va avea loc şedinţa conducerii PNL care va decide numele viitorului ministru al Transporturilor, iar Ovidiu Silaghi este una dintre variantele luate în calcul pentru acest portofoliu.
„Forul statutar al partidului, Biroul Politic Naţional se va întruni la începutul săptămânii viitoare, probabil luni sau marţi, şi va face o nouă propunere pentru acest minister. Portofoliul rămâne bineînţeles la PNL şi vom face o propunere, vom discuta cu premierul Ponta şi vom continua”, a declarat Antonescu.
El a fost întrebat dacă este posibil să fie susţinut pentru această funcţie deputatul PNL Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor în primul Cabinet Ponta.
„Este una dintre variante, dar decizia va fi luată de BPN şi nu are rost să vehiculăm mai multe nume înainte de această reuniune”, a precizat liderul PNL.
Premierul Jean-Marc Ayrault: Relaţia Franţei cu România nu trebuie rezumată la problema romilor
Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat, vineri, că relaţia Franţei cu România nu trebuie rezumată la problema romilor, el arătând că va face tot posibilul ca francezii să cunoască mai bine România, dar şi pentru întărirea parteneriatului strategic Paris-Bucureşti, conform Mediafax.
El a subliniat, în discursul ţinut la recepţia organizată la Ambasada Franţei cu ocazia Zilei Naţionale, că nu vrea să aplice „logica simplistă a stigmatizării” României pentru problemele cauzate de romi în Hexagon.
„Şi trebuie făcută cunoscută România, mai ales în Franţa şi eu îmi asum pe deplin acest angajament. Am rezumat de prea multe ori în ultimele luni relaţiile între Franţa şi România la problema romilor. Bineînţeles că există această problemă, iar dumneavoastră sunteţi primul-ministru care a spus prima oară atât de sincer că minoritatea romă trebuie să trăiască în ţara sa natală şi trebuie să îi oferite mijloacele în acest sens. Şi trebuie să împărţim şi misiunea de a lupta împotriva criminalităţii organizate care exploatează fiinţe umane în cerşetorie, prostituţie, cu o cooperare poliţienească şi judiciară reîntărită. Iar Franţa trebuie să îşi asume responsabilităţile în această privinţă. Dar eu nu vreau să intru în această logică simplistă a stigmatizării. Vreau şi eu, ca şi dumneavoastră, să rezolvăm aceste probleme, să le abordăm, dar nu vreau să rezum relaţia cu România la această chestiune”, a afirmat Ayrault în discursul său ţinut în prezenţa premierului român Victor Ponta.
Gigi Becali nu va participa la înmormântarea mătuşii sale
Conducerea Penitenciarului Jilava a respins vineri cererea pentru eliberarea provizorie din penitenciar a lui Gigi Becali, conform rtv.net. El ar fi vrut să participe la înmormântarea mătuşii sale, care va avea loc sâmbătă. Cererea de învoire a lui Gigi Becali a fost analizată în regim de urgenţă de o comisie a Penitenciarului Jilava, însă ea a fost respinsă, ca urmare a faptului că persoana la a cărei înmormânare urma să asiste nu este o rudă de gradul I.
Adomniţei: Condamnarea lui Fenechiu, un eveniment regretabil şi neplăcut
Vicepreşedintele PNL Cristian Adomniţei a declarat, comentând decizia justiţiei în cazul Relu Fenechiu, că este „un eveniment regretabil”, „de nedorit nimănui”, adăugând că nu este cazul să se discute despre un eventual înlocuitor al lui Fenechiu la şefia PNL Iaşi, conform Mediafax.
„E un eveniment regretabil şi neplăcut, de nedorit nimănui. Relu Fenechiu a avut două realizări foarte mari la Ministerul Transporturilor, respectiv deblocarea POS Transporturi şi readucerea în ţară a patru miliarde de euro, precum şi privatizarea CFR Marfă”, a spus Adomniţei.
Totodată, Cristian Adomniţei a afirmat că plecarea lui Fenechiu de la Ministerul Transporturilor reprezintă „o mare pierdere” pentru Iaşi, acesta fiind şi liderul PNL Iaşi.
„Toate marile proiecte importante ale Iaşiului au avut sprijinul lui Fenechiu. Autostrada Iaşi-Târgu Mureş a fost conceptualizată de către domnul Fenechiu şi tot el a sprijinit proiectul cu modernizarea aeroportului. E o pierdere mare pentru Iaşi. Ar fi fost mai uşor când aveai un ieşean în guvern”, a spus Adomniţei.
Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
Procesul presupusului criminal de război nazist Laszlo Csatari, amânat pe termen nelimitat
Un tribunal slovac a suspendat joi procesul presupusului criminal de război nazist Laszlo Csatari, de 98 de ani, acesta nefiind prezent în instanţă, conform Mediafax.
„Audierile au fost suspendate pe termen nelimitat”, a declarat Marcela Galova, purtătorul de cuvânt al Tribunalului regional din Kosice (estul Slovaciei).
Laszlo Csatari, cetăţean ungar, figurează pe lista presupuşilor criminali de război nazişti daţi în urmărire de Centrul Simon-Wiesenthal, cu sediul la Ierusalim.
Csatari a fost arestat pe 18 iulie 2012 de poliţia din Budapesta, fiind pus sub acuzare în Slovacia şi Ungaria pentru crime comise împotriva umanităţii.
Csatari, care susţine că este nevinovat, a fugit după al II-lea Război Mondial în Canada, revenind ulterior în Ungaria.
Fenechiu: Până acum, nu am tratat cu seriozitate procesul, ştiindu-mă nevinovat
Ministrul demisionar al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat agenţiei Mediafax că până în prezent nu a tratat cu seriozitate procesul în care este implicat deoarece ştia că este nevinovat, dar că din acest moment va trata cu seriozitate cazul.
„Nu mai fac niciun comentariu, pentru că nu înţeleg nimic. Mă voi lupta în continuare. Ştiindu-mă nevinovat, nu am tratat procesul cu seriozitate, însă din acest moment îl voi trata”, a declarat Fenechiu.
El a precizat că în perioada următoare va prezenta o serie de documente în premieră care îi demonstrează nevinovăţia, precum şi un comunicat de presă.
Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
Relu Fenechiu, revocat de preşedintele Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul prin care Relu Fenechiu este revocat din funcţia de ministru al Transporturilor. Decizia a venit la câteva ore după ce Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”.
„În temeiul prevederilor articolelor 85 alin. (2), 100 alin.(1) şi 106 din Constituţia României, precum şi al articolelor 5 şi7 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, având în vedere propunerea primului-ministru, preşedintele decretează: Se revocă din funcţie din funcţie ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu”, se arată în decretul preşedintelui.
Totodată, Traian Băsescu a semnat un alt decret prin care interimatul funcţiei de ministru al Transporturilor este preluat de către premierul Victor Ponta.
Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”. Fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, a primit de asemenea o condamnare de cinci ani de închisoare. Ministrul Fenechiu a fost de asemenea obligat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească suma de 6 milioane de lei.
Edward Snowden va cere azil politic în Rusia
Fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden va cere azil politic în Rusia, a declarat, vineri, un participant la întâlnirea de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova dintre Snowden şi reprezentanţi ai organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, informează AFP, citată de Agerpres.
‘Snowden a făcut o declaraţie, el va cere azil politic în Rusia’, a precizat pentru agenţia RIA Novosti un participant la această întâlnire, adăugând că această decizie a fost dictată de imposibilitatea ca Snowden să se stabilească în una dintre ţările din America Latină dispuse să-i acorde azil politic.
Kremlinul a afirmat la rândul său că Edward Snowden, care este blocat de peste trei săptămâni pe aeroportul din Moscova, poate rămâne în Rusia dacă pune capăt activităţilor sale împotriva Statelor Unite.
‘Snowden ar putea rămâne, teoretic, în Rusia, în cazul în care, în primul rând, el va renunţa în totalitate la activităţile sale care îi afectează pe partenerii noştri americani, şi, în al doilea rând, dacă doreşte acest lucru’, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, pentru agenţia Interfax.
La întrevederea de pe aeroport, Edward Snowden a promis că ‘nu va mai aduce prejudicii SUA’ dacă va obţine azil politic în Rusia, a afirmat avocatul rus Guenri Reznik pentru ziarişti.