http://www.youtube.com/watch?v=VVOUKKOlPs8
Plin de mirosuri, de culoare şi de strigătele comercianţilor care, începând de dimineaţă, îşi cheamă clienţii la răscolit prin haine, târgul rămâne chiar şi acum, când Bănia are un mall, o variantă preferată de mulţi oameni. Deşi insalubru şi fără condiţii, el îşi câştigă singur clienţii prin avantajul bănesc.
Luni dimineaţă, zona 1 Mai. Intrarea în târg se face printr-o poartă mică, prin care nu încape decât o persoană. La câţiva paşi distanţă, mirosul de mici te însoţeşte prin tot locul, iar produsele scoase la vânzare mai au puţin şi sunt călcate în picioare. Asta nu pare, însă, să deranjeze pe prea multă lume. „Vin aici pentru că sunt mai ieftine ca în magazine. Dacă ar fi bani mai mulţi, ni le-am lua de la magazin. Sunt mulţumită de calitatea produselor şi de preţuri, sunt foarte accesibile. Am înţeles că vor să îi mute la Făcăi, dar e cam departe“, spune o cumpărătoare mai în vârstă. „Nu, nu, nu! Pe Caracal!“, atenţionează o pirandă de printre haine.
„Lăsăm ca să fie şi omul mulţumit, şi noi“
Bijuterii de tot felul, laptopuri, telefoane, haine, anvelope, toate la mâna a doua, stau amestecate, în soare, în aşteptarea cumpărătorilor. Aici nu există ordine. Fără raioane pe categorii de produse, fără pliante sau broşuri, fără politici speciale de promovare, fără preţuri afişate. Aici, negocierea face legea. Te ghidezi doar după strigătele comercianţilor, care dau un farmec aparte târgului. „Una la trei lei, două la cinci lei!“, strigă cu foc unul dintre ei, hotărât să-şi facă safteaua, după cum ne spune.
Sezonul de vară nu e prea fericit prin târg. Mai toată lumea e plecată în vacanţe, iar buzunarul târgoveţilor e mai gol ca de obicei. „Din august încolo începe vânzarea mai bună, vin oamenii acasă şi se cunoaşte vânzarea, dar deocamdată slăbuţ. Negociem cu omu’, dacă îi convine, la 50 de lei, la 100 de lei, lăsăm ca să fie şi omul mulţumit, şi noi“, povesteşte un vânzător din faţa unor perechi de adidaşi. Secretul lui şi al multor dintre cei care vând în târg este extrem de simplu: „Clienţii se fac pe parcurs, în timp, prin a le vorbi frumos, prin a le explica, mai negociem, le spunem «vă mulţumim» chiar dacă nu au luat, «mai reveniţi», fiecare cum ştie să negocieze cu omul. Aşa mai vine şi a doua oară“.
„Când s-o demola aici, alegem!“
Dacă unii deja şi-au demolat chioşcurile şi şi-au dus bagajele în târgul de la Făcăi, alţii încă se gândesc unde să se mute. Mulţi dintre ei se ţin după autorităţi. „Sunt tot pe loc la ora actuală până se înfiinţează târgul acolo, pe Caracal, acolo o să mergem pentru că mergem după primărie“, continuă cel ce ne-a explicat cum îşi câştigă clienţii. Altă vânzătoare, uşor bâlbâită, emite teorii despre criza economică şi spune că multe lucruri, inclusiv cele legate de mutare, sunt „în funcţie de politică, care noi nu ştim“. „Trebuie să se stabilească un loc unde să stăm permanent, ca să ştie lumea unde să vină“, încheie femeia. De acord cu ea este şi o vecină de tarabă, cam de două ori mai în vârstă, care s-a obişnuit cu ideea că nu va mai face atâţia bani: „Cred că o să pierd din clienţi. Era bine dacă eram toţi pe un loc, dar dacă sunt două târguri, nu mai merge chiar aşa. Noi, tot aşa, când s-o demola aici, alegem!“.
Grătar cu mici şi câini
Hainele şi încălţămintea stau învălmăşite pe tarabe. Unele sunt puse pe umeraşe sau agăţate de acoperiş, dar acestea sunt mai scumpe. „Noi dăm mai ieftin, uite, e foarte frumoasă şi e la cinci lei“, spune o pirandă arătând spre o bluză neagră. „Şi mai negociem, în grămăduţă cu un leu, la un leu avem“, îşi continuă poezia. Una dintre clientele care trăgea de nişte haine le apreciază preţul şi calitatea. Mai mult, ea susţine că va rămâne fidelă acestor oameni: „Dacă îi mută, unde se duc ei mergem şi noi!“.
Printre mormanele de haine, găsim într-un colţ al târgului şi câteva cuşti în care stau celelalte mărfuri: păsări de curte şi iepuri. „Nu vin oamenii să cumpere. Nu mai are lumea bani. Unde vrea doamna primăriţă să ne mute, acolo ne ducem! Până s-o forma vadu’ şi acolo, asta este!“, spune comerciantul printre cotcodăceli şi piuituri. Alte animale au şi ele un loc în târg: „restaurantul“. Sub două tarabe mari stau aşezate câte două grătare pe care sfârâie meniul zilei: cărnuri, mici şi o mulţime de lipii. Nu e acelaşi confort ca la restaurantele din oraş, dar lumea se înghesuie să stea la coadă. Din peisaj fac parte şi câinii, care se scarpină la picioarele grataragiilor. Nu e tocmai cea mai modernă bucătărie, dar e la mare căutare. Motivul? Banii.
Aceşti bani economisiţi îi fac pe craioveni să revină aici. Fie cum o fi, cu haine folosite, cu „tarabe“ întinse pe folii de nailon sau cu mâncăruri care îţi dau de gândit, un lucru e sigur. Şi îl spun chiar vânzătorii cu sinceritate: „Aici vine şi bogatu’, şi săracu’! Noi ne câştigăm existenţa, ne câştigăm o pâine“.
N-ar da mall-ul pe târg
Mulţi dintre cei pretenţioşi fac mofturi când vine vorba de târg. Aceştia n-ar accepta nici în ruptul capului să cumpere „de la ţigani“ pentru că nu au încredere în marfa de acolo. „Sunt mulţumită de mall, preţurile sunt acceptabile. În târg mai mergeam înainte de mall, dar acolo nu ştiu dacă există un control al mărfii“, povesteşte femeia pentru care târgul era, până nu demult, o alegere. Acum, cuvântul „târg“ o face să strâmbe uşor din nas. Pentru siguranţa lor şi a copiilor, multe familii preferă să cumpere de aici, unde mediul este mai curat şi mai sigur. „Ne place foarte mult acest magazin şi suntem foarte aproape. Produsele sunt mult mai de calitate faţă de târg. N-am cumpărat niciodată de acolo şi nu aş lua nici acum“, a mărturisit una dintre mamele care preferă mall-ul.
Anca Dumitraşcu şi Ana Maria Predilă (anul II, Secţia Jurnalism, Facultatea de Ştiinţe Sociale)
Anca Ungurenuş
