Un doljean băut şi-a rănit soţia şi fiul pe care-i luase la o plimbare pe moped. Sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, în afara comunei Afumaţi, pe DJ 561A, Titu Oanţă, de 36 de ani, din localitate, ieşise la o plimbare cu mopedul. Nu singur, ci îşi luase cu el soţia – Lavinia, de 26 de ani – şi pe fiul lor de trei ani. Bărbatul n-a putut să-şi menţină echilibrul pe cele două roţi ale vehiculului, răsturnându-se pe partea carosabilă, ocazie cu care soţia şi copilul s-au ales cu răni uşoare. Veniţi la faţa locului, poliţiştii au reuşit să afle destul de repede cauza accidentului: conducătorul mopedului prezenta o concentraţie alcoolică de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, în urma testării cu etilotestul. Ca atare, Oanţă s-a ales cu dosar penal atât pentru conducere sub influenţa alcoolului, cât şi pentru vătămarea corporală din culpă a celor doi pasageri.
Tractorist ghinionist
Un tractorist din comuna doljeană Călăraşi s-a ales cu dosar penal, deşi nu era vinovat de producerea accidentului în care a fost implicat.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 00.45, pe strada Stadionului din comuna Călăraşi, Octavian Dîrviş, de 29 de ani, din oraşul Dăbuleni, aflat la volanul unui autoturism Opel Vectra, a intrat în coliziune cu un tractor agricol condus de Marian Piciu, de 40 de ani, din localitate. Din fericire, a fost vorba de un accident fără victime, în urma căruia cele două vehicule au fost uşor avariate. Totuşi, şoferul Opelului s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii au descoperit că era sub influenţa alcoolului, fapt certificat şi de etilotestul electronic, care a indicat o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dar poliţiştii au întocmit un dosar penal şi pe numele tractoristului, când şi-au dat seama că acesta circula cu utilajul pe străzile din localitate fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Elevii premiaţi la concursuri internaţionale vor fi recompensaţi de Ministerul Educaţiei în luna septembrie
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) va premia în luna septembrie elevii care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale desfăşurate în acest an, profesorii care i-au pregătit şi unităţile şcolare din care provin elevii, informează Mediafax.ro. Potrivit unui comunicat al MEN, premiile acordate medaliaţilor la olimpiadele internaţionale sunt de 12.180 de lei, pentru medalie de aur şi premiu special pentru punctaj maxim, 9.430 lei – medalie de aur/ premiul I, 8.080 lei – medalie de argint/premiul II, 5.770 de lei – medalie de bronz/premiul III – şi 3.940 de lei – menţiune.
Valorile premiilor acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (respectiv olimpiadele balcanice) sunt de 4.310 de lei pentru medalie de aur sau premiul I, 3.670 de lei pentru medalie de argint sau premiul II, 2.860 de lei pentru medalie de bronz sau premiul III şi 2.480 de lei pentru menţiune.
Pentru profesorul sau profesorii care au pregătit elevul ori elevii din lot se acordă un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi, în timp ce şcoala pe care elevii o frecventează sau au frecventat-o va primi câte un premiu în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. Sumele primite de şcoli vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ, menţionează comunicatul MEN.
„Nu-ţi scăpa casa din ochi!“
Poliţia derulează o amplă campanie de conştientizare a cetăţenilor, prin explicarea modalităţilor în care acţionează infractorii.
Poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova le-au explicat cetăţenilor din cartierul Rovine, Piaţa Gării şi zona adiacentă Staţiei CFR cum să se ferească de cei care vor să-i înşele sau să le jefuiască locuinţele. Această acţiune, desfăşurată în cursul săptămânii trecute, se înscrie în cadrul Campaniei de prevenire a furturilor din locuințe „Nu-ţi scăpa casa din ochi!“, inițiată de Inspectoratul General al Poliției Române şi Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Groupama Asigurări SA.
Metodele infractorilor
Oamenii legii le-au explicat cetăţenilor modurile de operare folosite de autorii de infracţiuni, spunându-le şi cum să se ferească de astfel de infractori. Poliţiştii de la Secţia 4 le-au descris craiovenilor cele mai cunoscute metode folosite de infractori. S-au referit în principal la metoda distragerii atenţiei (poreclită de poliţişti „metoda Ariel“), prin prezentarea unor produse de curăţat ori detergenţi, a unor servicii de curăţenie şi deratizare, colectarea de materiale feroase şi neferoase, prezentarea sau atribuirea unor calităţi oficiale, oferirea unor ajutoare financiare din partea autorităţilor locale cu titlu gratuit în schimbul înmânării unei fotocopii a cuponului de pensie sau a actului de identitate etc. Au fost expuse, totodată, modalităţile de operare a infractorilor stradali în cazurile cele mai cunoscute de tâlhărie (prin smulgerea de obiecte) ori înşelăciune (metoda „Loz în plic“, metoda „ghicitului“, „Accidentul“). Cu această ocazie, poliţiştii de proximitate au distribuit cetăţenilor 420 de pliante cu sfaturi preventive şi au expus în zonele aglomerate mai multe afişe cu sfaturi preventive.
Cum să nu devii victimă
Dacă locuiţi la bloc, poliţia vă recomandă:
– Montaţi un interfon la intrarea în scară şi asiguraţi-vă că aţi închis bine uşa.
– Uşa de acces în locuinţă trebuie să fie confecţionată dintr-un material rezistent la solicitările mecanice şi să fie încuiată chiar şi atunci când sunteţi acasă.
– Dotaţi cu încuietori suplimentare uşile de la intrare sau cele care fac accesul dinspre terase sau alte locuri aflate în administrarea comună a locatarilor.
– Asiguraţi-vă ferestrele, mai ales dacă locuiţi la parter sau etajul 1, cu gratii metalice sau alt sistem antiefracţie şi închideţi-le, chiar dacă părăsiţi locuinţa pentru scurt timp.
– Instituiţi în bloc, cu sprijinul vecinilor, un sistem de supraveghere a vecinătăţii.
În cazul celor care locuiesc la curte, sfaturile poliţiştilor sunt următoarele:
– Înălţimea gardului care înconjoară curtea trebuie să fie corespunzătoare pentru a nu permite escaladarea sa cu uşurinţă.
– Poarta şi uşile de acces în locuinţă trebuie să fie asigurate cu sistem de închidere.
– Pe timpul nopţii, asiguraţi-vă că şi anexele sunt încuiate.
Sfaturi
Poliţia le recomandă cetăţenilor să adopte o atitudine preventivă:
– Nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care prezintă diverse promoţii, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!
– Acordaţi atenţie când la uşa dumneavoastră se prezintă persoane necunoscute care declară că fac parte din diferite instituţii sau societăţi; solicitaţi legitimaţia de serviciu şi cartea de identitate, reţineţi (notaţi) numele, prenumele şi seria actului de identitate, iar, pe cât posibil, semnalmentele acestora.
– Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini. Nu postaţi pe reţelele de socializare fotografii cu bunurile pe care le deţineţi în locuinţă.
– Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţelele de socializare, ci rugaţi persoane de încredere să vină să vă ridice zilnic corespondenţa pentru a nu lăsa impresia de casă nelocuită.
Liviu Dragnea, audiat la DNA în dosarul referendumului din 2012 – UPDATE
UPDATE (19:19) Preşedintele executiv al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, care s-a prezentat în această seară la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a stat aproximativ 10 minute, a declarat la ieşire că a studiat dosarul referendumului şi că este nevinovat, informează Mediafax.ro. Dragnea a putut vedea o parte din probele pe care le-au adunat procurorii în dosarul referendumului, în care este cercetat. „Am apucat să văd ceva (…) Nu ştiu dacă e vorba de probe, dar sunt foarte multe declaraţii, foarte multe dosare de declaraţii, pentru că au fost audiaţi foarte mulţi oameni”, a spus Liviu Dragnea.
Vicepremierul a mai precizat că data prezentării sale la DNA a fost stabilită de comun acord cu procurorii de caz şi că este o coincidenţă că aceasta a fost exact la un an după referendum. Liviu Dragnea le-a mai declarat jurnaliştilor că este nevinovat. „Eu am spus tot timpul că-s nevinovat. Eu am organizat o campanie electorală pentru referendum şi-atât”, a mai spus vicepremierul.
Acuzat că şi-a folosit influenţa şi autoritatea
Potrivit DNA, la data de 6 septembrie 2012, Liviu Dragnea, care este şi vicepremier, a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a şefului statului, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia. După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.
Procurorii DNA anunţau că au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul din 2012, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea. Procurorii anticorupţie precizau că cele 67 de persoane ar fi luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012.
Dintre aceste persoane, 49 au fost preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători.
La 16 iulie 2013, senatorul Valer Marian, fost membru PSD, a depus la DNA un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
(18:02) Vicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat în această după-amiază la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru audieri, informează realitatea.net. Dragnea este cercetat în dosarul privind referendumul de demitere a preşedintelui din 2012, fiind acuzat că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă, pentru a afla câte persoane s-au prezentat la vot şi ar fi fraudat referndumul. Potrivit Realitatea TV, în dosar sunt implicate 70 de persoane, între care preşedinţi şi vicepreşedinţi de secţii de votare.
Site-ul b1.ro relatează că fostul senator PSD Valer Marian, în prezent independent, a trimis DNA, un ”autodenunţ” în care precizează că Liviu Dragnea le-ar fi cerut liderilor de filiale judeţene, anul trecut, în calitate de secretar PSD, să falsifice alegerile din 29 iulie, pentru demiterea lui Traian Băsescu, pentru a se obţine pragul de prezenţă de 50% plus 1. Liviu Dragnea este acuzat de instigare la fals, în contextul în care mai multe fraude la vot au fost descoperite de autorități. Potrivit sursei citate, procurorii DNA l-au chemat pe Liviu Dragnea pentru a-i prezenta materialul de urmărire penală.
„Din frumuseţile municipiului Craiova“
Un craiovean solicită Primăriei Craiova şi Poliţiei Locale din municipiu mai multă fermitate pentru asigurarea curăţeniei şi liniştii în zona blocurilor de lângă Piaţa Centrală.
Printr-un mail adresat atât municipalităţii, cât şi Gazetei de Sud, craioveanul Iulian Ică ţine mai întâi să mulţumească „domnului primar“ (sic!) pentru „rezolvarea amenajării parcării aferente blocurilor 31A, 31B, 31C, 31D din Calea Bucureşti“.
„O singură problemă ar mai fi de rezolvat, cea a accesului în parcare a străinilor în tranzit, a taximetriştilor ce îşi fac periodic locaţie taxi în parcare, a oamenilor străzii ce fac mizerie periodic şi a comercianţilor ce îşi vând pe jos bunuri dubioase. Periodic anunţăm Poliţia Locală să intervină în anumite momente din zi, dar nu cred că este o soluţie. Cred că un program de patrulare mai des a zonei de către echipaje ale Poliţiei Locale şi a jandarmilor (inclusiv cu aplicarea amenzilor în vigoare pentru parcare interzisă, desfăşurarea de activităţi comerciale ilegale pe trotuarul din zona de acces la Piaţa Centrală, pentru comportament indecent – oameni ce îşi fac nevoile pe blocurile şi pe lângă gardul parcării şi aruncă gunoaie), ar determina să se asigure un climat de ordine şi curăţenie a zonei (zeci de kilograme de mizerie sunt aruncate în parcare de cei care vin la piaţă şi de cei din piaţă)“, menţionează Iulian Ică în scrisoarea sa, căreia i-a pus titlul „Din frumuseţile municipiului Craiova“.
Exprimându-şi speranţa că „toată lumea doreşte o Craiovă frumoasă şi să trăiască într-o zonă de linişte şi curăţenie“, cetăţeanul trimite Primăriei Craiova şi câteva fotografii, prin care doreşte să sensibilizeze municipalitatea în legătură cu problemele din zona sa. Publicăm alături câteva dintre ele, pentru a le da reprezentanţilor administraţiei locale craiovene posibilitatea de a vedea situaţia reală din cvartalul de blocuri menţionat şi de a lua măsurile ce se impun.
Recolta Ostroveni a oprit acasă Trofeul „Cristi Neamţu“
Cele patru echipe participante la turneul de la Ostroveni au suportat cu stoicism vremea caniculară.
Ediţia a 11-a a turneului de fotbal „Cristi Neamţu“, găzduit de localitatea doljeană unde a copilărit fostul portar al Universităţii Craiova, Ostroveni, a fost câştigată de echipa gazdă, CS Recolta, care a învins, ieri, în finala mare, o altă formaţie dunăreană, UT Dăbuleni, cu scorul de 3-2. Golurile echipei câştigătoare, antrenată de Ovidiu Florescu şi John Oprescu, au fost marcate de Ghera, Crişan şi Marin Ciurea, iar pentru Dăbuleni au punctat A. Duca şi Coancă. „Echipa s-a ridicat la nivelul aşteptat de mine şi de celălalt antrenor, John Oprescu. După trofeul cucerit luna trecută în Franţa, am completat vitrina cu al şaptelea trofeu la acest memorial. Sperăm la o clasare cât mai bună şi în campionat, adică play-off, şi un joc cât mai ofensiv al echipei. Mulţumim spectatorilor care ne-au susţinut pe caniculă“, a spus Ovidiu Florescu, unul dintre antrenorii echipei câştigătoare.
Locul trei a revenit echipei CSJ Ştiinţa „U“ Craiova, antrenată de Ovidiu Turcu, care a învins în finala mică formaţia de liga a cincea Agrifarm Întorsura, cu scorul de 5-1. Pentru craioveni au marcat: Căpăţână, Georgescu, R. Petre, Cârstoiu şi Dudeac, iar pentru învinşi a punctat Surugiu. Sâmbătă după-amiază s-au disputat cele două semifinale. Ostroveni a învins Întorsura, cu scorul de 7-1, golurile fiind reuşite de Ghera, Crişan, Niculescu (2), Piţiche, Ochea şi Pătruş, respectiv Velea. UT Dăbuleni a ajuns în finala mare după ce a eliminat în semifinale pe CSJ Ştiinţa „U“ Craiova, scor 4-2. Pentru Dăbuleni au înscris Duca (2) şi Stănculescu (2), iar pentru echipa lui Ovidiu Turcu au punctat Ilinca şi Robert Petre.
Organizatorii, Primăria Ostroveni, în colaborare cu AJF Dolj şi DJST Dolj, au oferit cupe tuturor participantelor, dar şi o distincţie pentru cel mai bun jucător al competiţiei, care a fost obţinută de un fotbalist de la CSJ Ştiinţa „U“ Craiova, Robert Petre. La festivitatea de premiere a fost prezent şi Silviu Bogdan, preşedintele AJF Dolj.
Francezii, încântaţi
de România
Cele patru partide au fost oficiate de o brigadă de arbitri din Franţa, condusă de un român stabilit în Amiens, Mitică Dănăilă. Acesta a adus la Ostroveni doi „fluieraşi“ din Hexagon, Gerard Cossan şi Michel Alu, iar observator a fost tot un francez, Dominique Flahaut. Acesta din urmă este preşedintele clubului de fotbal din Amiens, care are echipe la masculin şi la feminin, şi a legat o frumoasă prietenie cu reprezentanţii echipei Recolta Ostroveni, dar şi cu Sorin Pătraşcu, antrenorul echipei feminine de fotbal Real Craiova, echipe care în luna iunie au participat cu succes la un turneu amical la Amiens.
Dominique Flahaut a spus că fotbalul românesc, la nivel judeţean, pare destul de dezvoltat: „Echipa câştigătoare, Ostroveni, are câţiva jucători care mi-au plăcut cum au jucat. Şi echipa de juniori din Craiova are jucători buni. Mi-a plăcut şi oraşul Craiova, unde am vizitat parcul, stadionul şi Sala Polivalentă, dar şi românii. Chiar dacă nu ştiu limba franceză şi nu putem comunica, zâmbesc mereu, sunt calzi şi primitori. Mă gândesc să revin şi la anul la turneul de la Ostroveni“. Preşedintele clubului Amiens a venit cu o idee de a face bani pentru cluburile mici de fotbal din România: „În Franţa, toate echipele au chioşcuri de unde suporterii cumpără suc, bere şi mâncare. La noi, numai într-un an, pe această autofinanţare am strâns 48.000 de euro. Suporterii preferă să-şi cumpere ceva de băut şi mâncare de acolo, pentru a ajuta clubul respectiv cu o sumă mică“.
Gheorghe Tufiş (anul II, Secţia Jurnalism, Facultatea de Ştiinţe Sociale), Daniela Mitroi-Ochea
TVA redusă la 9% pentru pâine, de la 1 septembrie
Guvernul va adopta mâine o ordonanţă simplă în baza căreia taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru pâine va fi redusă la 9%, informează Agerpres.ro. Anunţul a fost făcut în această seară de premierul Victor Ponta, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria, după întâlnirea cu reprezentanţii delegaţiei comune a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene. TVA redusă pentru pâine va fi aplicată de la data de 1 septembrie 2013.
Premierul Victor Ponta a afirmat că experţii FMI sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA la 9%. El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen „rezonabil” că reducerea TVA va contribui la diminuarea evaziunii fiscale.
Impactul negativ al scăderii TVA la pâine, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux, veniturile estimate să fie atrase din accize fiind de 300 de milioane de lei notează Mediafax.ro. Printre bunurile de lux pentru care vor fi aplicate accizele se numără maşinile cu motor mai mare de 3.000 cmc, bijuterii, aur, iahturi, ceasuri de lux şi anumite tipuri de armament, iar acciza la alcool va creşte de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru.
Spania: Indemnizaţii de câte 60.000 de euro pentru familiile victimelor accidentului feroviar din Galicia
Compania de asigurări Allianz a anunţat astăzi că va plăti indemnizaţii de câte 60.000 de euro pentru fiecare dintre familiile celor 79 de victime ale accidentului feroviar de săptămâna trecută de la Santiago de Compostela, unul dintre cele mai grave petrecute în Spania, informează Agerpres.ro. Indemnizaţiile acordate celor răniţi vor fi cuprinse între 1.500 şi 70.000 de euro, în funcţie de gravitatea afecţiunilor, a mai arătat într-un comunicat de presă compania care încheie asigurările obligatorii de călătorie cu compania căilor ferate spaniole, Renfe.
Allianz a mai informat că răniţii vor avea parte şi de plata asistenţei medicale până la 180 de zile de la data accidentului, iar poliţa include şi cheltuielile de deplasare, cazare şi îngrijire pentru cel mult doi membri al familiei, dacă rănitul a fost internat în spital. Aceeaşi poliţă include şi transportul răniţilor şi al însoţitorilor, precum şi repatrierea sau transportul celor decedaţi, dar şi cheltuieli de înmormântare de până la 3.000 de euro.
În plus, toate victimele accidentului sau rudele acestora au cinci ani la dispoziţie pentru a-şi cere drepturile la indemnizaţii. Încă din ziua accidentului, în 24 iulie, compania de asigurări a pus la dispoziţie servicii speciale pentru cei afectaţi, o echipă de specialişti deplasându-se chiar la locul tragediei, pentru asistenţa răniţilor şi transportul celor decedaţi, consemnează EFE. Pe de altă parte, compania a dat asigurări că sprijinul acordat victimelor accidentului ajunge până la asistarea personalizată, pentru fiecare caz în parte.
Cele mai mulţi dintre oamenii care şi-au pierdut viaţa în accidentul de tren din apropiere de Santiago de Compostela erau spanioli, însă au fost victime şi din Columbia, Mexic, Brazilia, Republica Dominicană, Italia, Algeria şi Statele Unite ale Americii.
Proiect – Ajutoarele pentru încălzire cu energie electrică, acordate după anchetă socială
Aproximativ 24.000 de familii şi persoane singure vor beneficia de ajutoare pentru încălzire cu energie electrică, cu valori cuprinse între 48 şi 240 de lei, care ar urma să fie acordate în urma unei anchete sociale, informează Mediafax.ro. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, care prevede menţinerea sistemului actual de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, dar şi introducerea indicatorului social de referinţă ca element de raportare a cuantumurilor ajutoarelor şi nivelurilor de venituri.
Proiectul mai prevede şi ajustarea cuantumului ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, pentru a echilibra cuantumul ajutorului acordat pentru primele trei trepte de venituri, diferenţele fiind mari între acestea, deşi veniturile sunt apropiate. Astfel, pentru sezonul rece 2013-2014, cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale va varia între 20 şi 262 de lei, în funcţie de venituri, limitele acestora fiind de la până la 155 lei/membru de familie şi până la 615 lei/membru familie.
Proiectul de ordonanţă mai prevede şi introducerea obligativităţii prezentării de documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi situaţia juridică a locuinţei, pentru a se evita acordarea de drepturi necuvenite şi înregistrarea de debite ce nu pot fi recuperate, dar şi introducerea anchetei sociale ca mijloc de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, în situaţiile în care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative prezentate.
Calcule estimative
Pentru ajutoarele de încălzire cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, se propune plata lor la începutul sezonului rece, pentru toate lunile sezonului. Din calculele făcute se estimează că, pentru perioada 2013-2014, va fi necesară suma de 556,8 milioane de lei, respectiv 176,8 milioane de lei pentru noiembrie – decembrie 2013 şi 386,5 milioane de lei pentru 2014.
Din suma necesară pentru acest an, 20 milioane de lei sunt pentru energie termică, 28,1 milioane pentru gaze naturale, 4,3 milioane de lei pentru energie electrică şi 124,4 milioane pentru lemne.
Din suma estimată pentru anul viitor, 100 de milioane sunt necesare pentru ajutoarele pentru încălzirea termică, 140,5 milioane de lei pentru gaze naturale, 21,7 milioane pentru energie electrică şi 124,4 milioane pentru lemne.
Proiectul de act normativ este în dezbatere publică până la 4 august.