Fermierii din judeţul Mehedinţi vor fi controlaţi de APIA. Angajaţii agenţiei vor verifica dacă datele din cererile de subvenţie depuse sunt identice cu situaţia reală din teren.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în această perioadă se desfăşoară controlul la faţa locului în vederea verificării suprafeţelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru anul 2013. Condiţiile şi modalităţile de acordare a plăţilor directe, conform reglementărilor europene şi naţionale pe care trebuie să le respecte fermierii, sunt: exploatarea unui teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin un hectar, cu suprafaţa parcelei agricole de cel puţin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei este de cel puţin 0,1 ha (conform art.7, alin.1, lit.a din OUG nr. 125/2006, cu modificările şi completările ulterioare); în cazul livezilor tradiţionale, suprafaţa minimă eligibilă a parcelelor pentru Pachetele 1 şi 2 ale Măsurii 214 este de 0,3 ha (potrivit PNDR 2007-2013, versiunea consolidată); respectarea cerinţelor de eco-condiţionalitate reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei, respectiv bunele condiții agricole şi de mediu (GAEC), cerinţele legale în materie de gestionare (SMR), cerinţele minime (relevante pentru măsura de agro-mediu); respectarea cerinţelor specifice pachetelor de agro-mediu solicitate; pentru Măsura 214 – plăţi de agro-mediu este obligatorie ţinerea evidenţei agricole (caietul de agro-mediu trebuie completat şi păstrat pe toată perioada de desfăşurare a angajamentului conform legislaţiei in vigoare), fiind condiţie de eligibilitate. Reprezentanţii APIA Mehedinţi au explicat că fermierii care refuză controlul sau impun restricţii în ceea ce priveşte accesul echipelor de control pe exploataţiile agricole nu vor mai beneficia de subvenţia solicitată.
Alin Ghiciulescu
APIA începe controalele şi în Mehedinţi
Arestat pentru şantaj
Tribunalul Dolj a dispus ieri arestarea pentru 29 de zile a doljeanului Marin Paşa, de 44 de ani, din comuna Maglavit. Acesta este cercetat de procurorii Pachetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu colegii lor de la Secţia 9 Poliţie Rurală Cetate, pe motiv că, „în perioada iunie – iulie 2013, i-ar fi solicitat unui bărbat din Craiova suma de 1.000 de euro, sub pretextul divulgării unor date compromiţătoare despre familia sa“, după cum se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Paşa a fost reţinut miercurea trecută de poliţişti şi procurori, sub acuzaţia de şantaj, iar a doua zi a fost prezentat la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii de la Judecătorie au respins, însă, cererea de arestare, impunându-i în schimb obligaţia de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25 iulie şi până pe 22 august.
De asemenea, judecătorii i-au pus în vedere bărbatului să se prezinte la poliţie sau Parchet atunci când este chemat, să nu deţină ori să folosească nici o categorie de arme, şi nici să nu se apropie de craioveanul pe care îl şantaja, de membrii familiei acestuia sau de martori.
Procurorii s-au arătat nemulţumiţi de soluţie şi au formulat recurs, care s-a judecat ieri la Tribunalul Dolj. Judecătorii de aici au admis recursul şi au emis pe numele lui Paşa un mandat de arestare pentru 29 de zile. Ieri, imediat după orele prânzului, mandatul a fost pus în aplicare de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, care l-au prins şi introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj pe învinuit.
Băuţi la volan
Trei şoferi doljeni s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi duminică seară conducând băuţi.
Primul dintre cei care a „picat“ examenul etilotestului este Mihail Ghejan, de 22 de ani, din Craiova. Acesta a fost depistat duminică seară, în jurul orei 19.30, de poliţiştii din Segarcea, având o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce conducea un autoturism Dacia.
Antonie Vişan, de 58 de ani, din Ioneşti-Gorj, a avut ghinionul să fie depistat băut după ce a tamponat alte două vehicule. Conducând un Mercedes pe DE 70 dinspre Filiaşi către Strehaia, el s-a angajat în depăşirea autoturismului condus în aceeaşi direcţie de către Andreea Matei, de 26 de ani, din Craiova, iar în timpul acestei manevre a lovit autoturismul depăşit, după care a acroşat şi o autospecială Mercedes condusă de Nicolae Enache, de 39 de ani, din Filiaşi. Când l-au testat cu etilotestul, poliţiştii şi-au dat seama de ce şoferul era atât de nesigur pe volan: avea o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică seară, în jurul orei 23.45, o patrulă a Secţiei 5 Poliţie Craiova a tras pe dreapta pentru un control de rutină un Volkswagen Golf care circula pe strada Amaradia. Pentru că şoferul – Daniel Gherghinoiu, de 32 de ani, din municipiu – duhnea a alcool, l-au testat cu aparatul etilotest, stabilind că prezenta o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cele trei cazuri, şoferii băuţi s-au ales cu dosare penale.
20 de chioşcuri demolate în Craioviţa Nouă
Poliţia Locală Craiova a pus ieri în practică 20 de dispoziţii de demolare semnate de primarul Olguţa Vasilescu, privind tot atâtea chioşcuri din zona Poştei din Craioviţa Nouă, adică pe bulevardul Tineretului, la intersecţia cu bulevardul George Enescu. De demolarea efectivă s-au ocupat angajaţii RAADPFL Craiova, sub stricta îndrumare a poliţiştilor locali de la Inspecţia în Construcţii, care au beneficiat şi de sprijinul Secţiei 5 Poliţie Craiova şi a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj.
În urma acţiunii de ieri au fost culcate la pământ două patiserii, două restaurante şi 16 magazine generale din această zonă a cartierului Craioviţa Nouă. Societăţile care deţineau respectivele chioşcuri aveau contracte de închiriere cu Primăria Craiova, însă nu au respectat condiţiile din contract, în sensul că s-au întins pe suprafeţe mult mai mari decât cele pentru care plăteau chiria la bugetul local.
„În Craiova mai sunt 13 construcţii care vor fi demolate săptămâna aceasta pentru aceleaşi considerente. Demolările vor continua însă până la eliberarea domeniului public şi privat al municipiului Craiova de toate construcţiile care sunt realizate fără forme legale“, a precizat Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.
Săptămâna trecută, Poliţia Locală Craiova s-a ocupat de demolarea a 20 de „panouri publicitare de mari dimensiuni la sol“, aparţinând unei firme din Bucureşti şi care ocupau domeniul public fără să mai aibă contract cu municipalitatea. Firma fusese notificată să-şi demoleze panourile, dar nu a înţeles să-şi ia panourile publicitare de pe domeniul Primăriei Craiova, aşa că aceste panouri au fost demolate, tot cu sprijinul angajaţilor RAADPFL Craiova.
Olt: A început distribuirea biletelor de tratament din seria a opta pentru pensionari
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt a început distribuirea biletelor de tratament din seria a opta, informează Gazeta Nouă. Tichetele pot fi ridicate până la data de 8 august, inclusiv, beneficiarii urmând să meargă în staţiunile pentru care au primit bilet în intervalul 14-17 august. Seria a opta a biletelor de tratament pentru acest an le aduce pensionarilor olteni 266 de bilete de tratament către 23 de staţiuni: 1 Mai, Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mamaia, Mangalia, Moneasa, Olăneşti, Pucioasa, Sângeorz, Sărata Monteoru, Saturn, Slănic Prahova, Techirghiol, Tuşnad şi Vatra Dornei.
Biletele de tratament rămase disponibile după data de 8 august se vor afişa pe 9 august la sediul CJP Olt şi pe site-ul instituţiei, iar la data de 12 august se vor vinde către solicitanţii care au deja depusă o cerere pentru bilet de tratament.
Actriţa Tora Vasilescu, internată la Spitalul Elias după un puseu de tensiune
Actriţa Tora Vasilescu a fost internată în această după-amiază la Spitalul Elias din Bucureşti, după ce a suferit un puseu de tensiune, informează b1.ro. Actriţa, în vârstă de 62 de ani, se afla în zona Piaţa Iancului, unde se află şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), la o filmare, când i s-a făcut rău. Purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Valentin Calu, a declarat că pacienta se simte bine şi că puseul de tensiune a fost cauzat de căldură, însă Tora Vasilescu va rămâne totuşi peste noapte la spital, sub supraveghere medicală.
Prima rectificare bugetară din acest an, avizată de Guvern
Prima rectificare bugetară din acest an a fost avizată de Guvern, în şedinţa de astăzi, cu un Produs Intern Brut (PIB) mai mare cu 2,6 miliarde lei, în urcare la 626,2 miliarde lei, şi un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, informează Mediafax.ro. Astfel, deficitul bugetar pe cash va creşte de la 13,3 miliarde lei la 14,7 miliarde lei.
Veniturile bugetului general consolidat pentru acest an au fost revizuite în scădere cu peste 2,2 miliarde lei, prin creşterea veniturilor la nivelul autorităţilor locale, dar scăderi de încasări la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii.
Pentru prima rectificare bugetară din acest an, la bugetul general centralizat al unităţilor administrativ teritoriale este anticipat un plus de încasări de 2,1 miliarde lei, aşteptări similare fiind şi pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj (un plus de venituri de 181,7 milioane lei) şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (569 milioane lei).
Venituri estimate
Principalele venituri ale bugetului de stat estimate de Guvern în creştere sunt cele rezultate din taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi (413 milioane lei) şi alte impozite şi taxe fiscale (30 milioane lei).
În acelaşi timp însă sunt proiectate venituri în scădere la bugetul de stat (1,9 miliarde lei, în principal la impozitul pe profit, cu 852 milioane lei, TVA, cu 786,3 milioane lei, accize, cu 460 milioane lei, şi sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate, cu 40 milioane lei), bugetul asigurărilor sociale de stat (663,2 milioane lei), bugetul instituţiilor/ activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii (1,7 miliarde lei), bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţional (495,1 milioane lei) şi alte sume care se consolidează (401 milioane lei).
Calcule privind cheltuielile
Cheltuielile totale ale bugetului consolidat ar urma să scadă cu 978 milioane lei, respectiv la bugetul de stat (704,7 milioane lei), bugetul asigurărilor sociale (663 milioane lei), bugetul instituţiilor/ activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii (1,7 miliarde lei) şi bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (495 milioane lei), dar cu creşteri la nivel local (2,1 miliarde lei), bugetul pentru şomaj (169 milioane lei) şi Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (569 milioane lei).
Cheltuielile de personal vor creşte cu 61,1 milioane lei, cele cu bunuri şi servicii vor urca cu 27,2 milioane lei, iar subvenţiile vor fi diminuate cu 2,2 milioane lei.
O sumă de un miliard lei va fi alocată, pe judeţe, pentru achitarea plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local, şi a spitalelor din reţeaua administraţiei locale la 31 iulie 2013 faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări.
Mioriţa ca la Cerăt
Un cioban din comuna doljeană Cerăt l-a snopit în bătaie pe fostul său partener de stână. Victima este în comă la spital, iar autorul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.
După cum aveau să stabilească ulterior procurorii criminalişti de la Parchetul Tribunalului Dolj, Petrişor Iordache, de 27 de ani, din Cerăt, s-a întâlnit sâmbătă, la orele prânzului, cu fratele său. La un pahar de bere, cei doi fraţi şi-au adus aminte cum fostul lor partener de oierit, baciul Gheorghe Mitran, de 65 de ani, din aceeaşi localitate, l-ar fi bătut cu câteva luni în urmă pe tatăl lor, care s-a ales cu 55 de zile de îngrijiri medicale în urma acelei agresiuni. De fapt, Gheorghe Mitran a fost chiar trimis în judecată pentru această faptă, dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Segarcea.
Arma agresiunii, în toaleta din fundul curţii
Pentru tânărul cioban Petrişor Iordache nu era suficientă dreptatea pe care ar face-o justiţia. Aşa că s-a ridicat de la masă, şi-a înfipt cuţitul la cingătoare (obiect care aducea mai curând a macetă, ca dimensiuni), şi-a luat bâta „de serviciu“ şi a plecat către stâna unde-şi păşuna Mitran oile. Fără să stea prea mult pe gânduri, Iordache l-a altoit de mai multe ori pe bătrân cu bâta în cap, provocându-i fracturi craniene, contuzie cerebrală şi hemoragie subdurală. Apoi, când baciul Mitran a căzut la pământ, Iordache a continuat să-l lovească, rupându-i mai multe coaste, care i-au perforat plămânii, provocându-i un pneumotorax.
Doar apariţia familiei sale şi a fiului victimei au pus capăt ploii de lovituri asupra bătrânului rămas nemişcat la pământ. Agresorul a plecat acasă, unde a încercat să ascundă urmele faptei sale, aruncându-şi bâta plină de sânge în toaleta din fundul curţii. Acolo au găsit-o poliţiştii şi procurorii câteva ore mai târziu, când l-au luat la întrebări pe Petrişor Iordache.
Autorul riscă zece ani de puşcărie
Victima a fost transportată şi internată la Spitalul de Urgenţă Craiova în stare de comă. Medicii legişti au constatat că bătaia pe care o primise îi pusese în primejdie viaţa. Drept urmare, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus reţinerea agresorului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Duminică, judecătorii de la Tribunalul Dolj au emis pe numele lui Petrişor Iordache un mandat de arestare pe 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Pentru fapta sa, agresorul baciului Gheorghe Mitran riscă să-şi petreacă următorii zece ani în spatele gratiilor.
Harghita: Salina Praid, evacuată din cauza unui incendiu – UPDATE
UPDATE (19:20) Incendiul izbucnit astăzi într-o galerie de exploatare a salinei Praid nu a putut fi stins de echipa de intervenţie care a coborât în subteran, motiv pentru care conducerea minei a luat decizia cumpărării unei conducte, pentru a se putea acţiona cu apă, informează Agerpres.ro. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că echipa de salvatori minieri, pompieri militari şi civili a intervenit cu stingătoare, la locul incendiului, dar din cauza cantităţii mari de jar, incendiul nu a putut fi stins. Focul a afectat o suprafaţă de 30 mp de grinzi şi planşee de protecţie a galeriei şi a izbucnit într-o zonă situată la 70 de metri sub baza de tratament, care se află la 120 de metri.
S-a stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs la instalaţia de ventilaţie a minei.
Salina va rămâne închisă până când incendiul va fi stins şi turiştii vor putea coborâ în siguranţă în subteran.
(14:47) Turiştii aflaţi în salina Praid, din judeţul Harghita şi muncitorii care lucrau în subteran au fost evacuaţi astăzi din cauza unui incendiu care a fost semnalat în interior, informează Agerpres.ro. Directorul tehnic al Salinei Praid, Sebestyen Jozsef, a declarat că se vede cum iese fum din subteran, dar nu se cunoaşte exact locul unde este posibil să fi izbucnit focul. Turiştii şi muncitorii au fost evacuaţi în siguranţă, nici o persoană nefiind rănită. Sebestyen Jozsef a spus că echipa de salvare minieră a coborât în subteran pentru a identifica locul de unde iese fum şi cauza posibilului incendiu. La rândul său, directorul salinei Praid, Seprodi Zoltan, aflat în concediu în străinătate, dar care este ţinut la curent cu situaţia de la faţa locului, a declarat că, potrivit primelor informaţii, fumul ar ieşi din orizontul minelor vechi.
În afară de echipajul de salvare minieră, în subteran au coborât şi pompierii militari. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciubotariu, a precizat că la faţa locului s-au deplasat şi mai multe ambulanţe şi un echipaj SMURD. De asemenea, un echipaj de jandarmi asigură ordinea în zonă.
Reducerea TVA la pâine a fost avizată de Guvern
Guvernul a avizat astăzi reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux, informează Mediafax.ro. Premierul Victor Ponta a afirmat că experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA.
El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen „rezonabil” că reducerea TVA, care nu va fi prevăzută ca o măsură temporară, va contribui la diminuarea evaziunii fiscale, arătând că eşecul acestui proiect obţinut extrem de dificil va bloca extinderea unei reduceri de TVA la alte domenii. Premierul a mai declarat că fiecare cetăţean care cumpără o pâine trebuie să ceară un bon fiscal, deoarece altfel reducerea TVA la pâine va însemna doar „pagubă în buget”, iar Guvernul va rămâne singur în demersul de reducere a evaziunii fiscale.
TVA ar putea fi redusă şi pentru alte alimente, chiar de anul viitor, dacă vor exista condiţii şi dacă măsura aplicată în cazul pâinii se va dovedi una de succes, a declarat astăzi premierul Victor Ponta. Reducerea TVA de la 24% la 9% la pâine şi produsele de panificaţie este un pas important pentru scăderea evaziunii fiscale în acest sector şi ar trebui extinsă la carne, lapte, zahăr şi ulei şi corelată cu inspecţii fiscale şi simplificarea plăţii taxelor, potrivit unui comunicat al PricewaterhouseCoopers România, citat de Agerpres.ro.