24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Acasă Blog Pagina 697

Guvernul turc îi lasă fără burse pe studenţii protestatari

0

Statul turc va anula bursele acelor studenţi care participă la proteste, potrivit unei dispoziţii a Înaltei Instituţii de Burse şi Cămine Studenţeşti din această ţară, conform Agerpres. Toţi studenţii ‘implicaţi în acţiuni de anarhie şi terorism, sau care au comportamente care încalcă dreptul la învăţământ (rezistenţă, boicot, ocupare, înscrisuri, cântece sau sloganuri) vor rămâne fără bursă, indiferent dacă este vorba de participare activă, sau doar o tentativă, informează vineri ziarul ABC.
Nu contează, de asemenea, locul în care se protestează şi nici gradul de tulburare pe care o provoacă: măsura penalizează aceste fapte ‘în instituţiile de învăţământ pe care le frecventează, precum şi în cămine sau în locul de reşedinţă, atât individual cât şi colectiv, în toate formele sale’.
Este vorba de un articol mai vechi, care este în vigoare din 1997, însă faptul că Instituţia Burselor a decis să-l readucă acum în atenţie suscită temeri că ar putea fi vorba de un act de avertisment sau de represalii faţă de protestele antiguvernamentale din luna iunie, care au izbucnit în parcul Gezi din Istanbul. Totuşi, ministrul tineretului şi sportului, Suat Kiliç, a respins această posibilitate.
În urmă cu două săptămâni, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat că din următorul an universitar, agenţii privaţi de pază care asigurau securitatea universităţilor vor fi înlocuiţi cu agenţi de poliţie, pentru a-i controla pe studenţi. ‘Nu am vrea să-i vedem pe tineri umblând pe acolo cu cocteiluri Molotov, macete şi altele’, a spus premierul.
Pe de altă parte, guvernul se pregăteşte să interzică sloganurile politice, chiar şi pe stadioanele de fotbal, inclusiv popularul ‘Her yer Taksim, her yer direnis’ (‘Peste tot un Taksim, peste tot rezistenţă’).

Trezoreria vrea să împrumute 1,98 miliarde lei de la băncile comerciale, în august

0

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat în luna august împrumuturi de 1,98 miliarde lei de la băncile comerciale, prin cinci emisiuni de titluri de stat, informează Agerpres. Au fost programate patru licitaţii de obligaţiuni, cu scadenţe de trei, cinci şi 10 ani, şi o emisiune de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an. Pentru două emisiuni de obligaţiuni au fost prevăzute şi sesiuni suplimentare de oferte necompetitive.

Prima licitaţie este programată pe 5 august, pentru emisiunea de certificate de trezorerie, în valoare de 300 milioane lei, iar ultima din licitaţie din această lună este pe 22 august, pentru o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani, în valoare de 500 milioane lei. De la începutul anului, MFP a împrumutat de la băncile locale aproape 29 miliarde lei.

Şedinţa CSAT a început

0

Şedinţa Consiliuli Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe tema privatizării CFR Marfă, programată pentru ora 11.00, a început, informează antena3.ro. În jurul orei 10.50, membrii Guvernului au ajuns la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu a decis convocarea de urgenţă a CSAT, a anunţat ieri Administraţia Prezidenţială, menţionând că în cazul în care premierul Victor Ponta „nu poate răspunde convocării”, este invitat, fără drept de vot, vicepremierul Gabriel Oprea.

Dolj: Tabăra internaţionale de folk de la Calafat şi-a deschis porţile

0

Aseară a început a 16-cea ediţie a taberei internaţionale de muzică folk de la Calafat. Acest este cel mai important eveniment folk din România şi cu siguranţă cel mai important eveniment muzical care are loc în acest moment în ţara noastră. Deschiderea a fost făcută de către primarul municipiului Calafat în prezenţa unor oficialităţi din partea consulatului onorific al României la Vidin şi a primarului localităţii sârbe Ostrelji. Primul recital a fost al lui John BT (Ion Mielcioiu Boştină) artist plastic din Drăgăşani care azi va avea şi vernisajul expoziţiei sale „Interioare” inspirată din muzica folk. Spectacolul a fost continuat de către Vasile Mardare care, de asemenea, va lansa azi la Calafat albumul „Eu şi prietenul meu”. Spectacolul a continuat până dimineaţa având recitaluri Cristian Buică, Cosmin Vaman, Cristian Corcioveanu, Grupul Descântec din Iaşi şi Puiu Creţu band. Festivalul se va desfăşura până pe 8 august în zilele următoare fiind aşteptaţi numele grele precum Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă sau Ducu Bertzi. Spectacolele se desfăşoară pe malul Dunării, în portul Calafat într-un cadru natural de excepţie. Vor fi susţinute spectacole şi la Vidin şi Cetate.

Circula cu maşina pe străzile Craiovei cu o alcoolemie de 1,07

0

Dan Ş., 61 ani, a fost depistat ieri în trafic, în Craiova, pe Strada Mihail Strajan de către poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – B.D.N.E., în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Oprea i-a convocat la Guvern pe miniştrii care participă la şedinţa CSAT

0

Vicepremierul Gabriel Oprea i-a convocat la Guvern pe miniştrii care participă la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru o discuţie privind privatizarea CFR Marfă înainte de începerea reuniunii, informează Mediafax. La discuţii participă miniştrii Apărării, de Interne, Externe, Finanţe, Justiţie.

Guvernul a transmis anterior că aşteaptă în continuare un punct de vedere al CSAT legat de privatizarea CFR Marfă, dar precizează că nu a cerut convocarea „de urgenţă” a Consiliului, ci includerea pe agenda proximei şedinţe a proiectului de HG, şi vede ca o forţare decizia preşedintelui de a convoca „de urgenţă” CSAT. Executivul arată că hotărârile în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se iau cu unanimitate de voturi a celor prezenţi, în condiţiile îndeplinirii cvorumului, ceea ce nu ar fi posibil în cazul participării la şedinţă a cuiva fără drept de vot.

Omar Hayssam a fost adus la Tribunalul Bucureşti

0

Omar Hayssam a fost adus în această dimineaţă, de la Penitenciarul Rahova, la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea propunerii DIICOT de arestare preventivă în dosarul de înşelăciune şi delapidare, informează curierulnational.ro. Duba venită de la închisoare a fost însoţită de trupele speciale, în condiţiile în care Omar are o condamnare pentru fapte de terrorism.

Judecarea propunerii de arestare preventivă a avut termen şi miercuri, când Hayssam a apărut pentru prima oară în faţa instanţei după ce a fost adus în ţară. El a arătat că solicită atât justiţiei române, cât şi autorităţilor internaţionale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru „aflarea tuturor adevărurilor”. Tot atunci, Omar Hayssam a cerut timp să-şi angajeze un avocatul, în locul celui din oficiu, iar Tribunalul Bucureşti i-a acordat două zile pentru asta.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare.

Monedă dedicată aniversării a 100 de ani de la primul meci oficial de rugby din România

0

Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 5 august 2013, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la primul meci oficial de rugby din România.
Aversul monedei prezintă o compoziţie care sugerează jocul de rugby, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2013” şi inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”.
Reversul monedei redă o fază de joc dintr-un meci de rugby reprodusă după o imagine de epocă, sigla Federaţiei Române de Rugby, inscripţiile „100 ANI”, „PRIMUL MECI OFICIAL DE RUGBY DIN ROMANIA” şi „1913”, anul evenimentului aniversat.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 290,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la primul meci oficial de rugby din România au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Tarom reduce preţurile cu 10% la biletele de avion pe destinaţia Istanbul

0

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom anunţă reducerea preţurilor cu 10% la biletele de avion pe destinaţia Istanbul, cu plecare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Suceava, Iaşi, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Sibiu sau Timişoara, potrivit agerpres.ro care citează dintr-un comunicat al companiei. Reducerea este valabilă şi pentru cursele cu plecare din Istanbul către oraşele din România, care fac parte din reţeaua de rute Tarom.

„Reaminim pasagerilor clasei Economy, că TAROM acceptă transportul la cală în mod gratuit a două piese de bagaj standard în limita celor 23 kg/ fiecare bagaj”, se spune în comunicat.  De asemenea, compania precizează că reducerea este supusa unor condiţii şi nu se cumulează cu alte oferte.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954. În prezent, compania are zboruri in 42 destinatii din care 9 sunt interne.

Mehedinţi: Şase incendii în ultimele 24 de ore

0

Pompierii mehedinţeni au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a 6 incendii, unul dintre acestea izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Drincea, iar celelalte 5 incendii izbucnite la vegetaţie uscată şi mirişte, pe raza localităţilor Salcia, Şimian, Traian, Corlăţel şi Bala. 
Din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, cele 5 incendii de vegetaţie uscată şi mirişte au afectat peste 8 ha teren agricol.
Incendiul izbucnit într-o gospodărie din localitatea Drincea, a cuprins 4mp dintr-un adăpost de animale şi aprox. 1mc lemne de foc. Pompierii din cadrul Staţiei Vânju Mare au lichidat incendiul în limitele găsite, împiedicând astfel propagarea acestuia la alte bunuri materiale. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de utilizarea focului în spaţii deschise, fără asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.