19.4 C
Craiova
miercuri, 2 iulie, 2025
Acasă Blog Pagina 677

Vâlcea: Slujbă Arhierească la Mănăstirea Arnota

0

În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, astăzi, 7 august, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi la Mănăstirea Arnota, din localitatea Costeşti, judeţul Vâlcea. 
Sfânta Liturghie a fost precedată slujba Utreniei și a Ceasurilor urmată de Acatistul „Sfintei Cuvioase Teodora”.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a istorisit viaţa şi nevoinţa Sfintei Cuvioase Teodora în sihăstria de la Sihla, îndemnându-i pe credincioşii prezenţi şi pe monahiile mănăstirii să o păstreze drept model de smerenie, răbdare şi sfinţenie în lucrarea lor pentru mântuirea sufletului.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către grupul psaltic „Sfântul Grigorie Decapolitul” al maicilor de la Mănăstirea Bistriţa Olteană.
La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla prăznuită astăzi la Mănăstirea Arnota a fost prezent și Excelența Sa, Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun împreună cu soția, dar și părintele Mihai Cârțan, protoiereu de Horezu, preoți și pelerini din eparhie și din țară.

Mănăstirea Arnota a fost ctitorită de domnitorul Matei Basarab, între 1633 şi 1634, pe temelia unei biserici mai vechi. Este situată la 37 de kilometri de Rm. Vâlcea, în apropierea Mănăstirii Bistriţa. Conform unei legende, Matei Basarab a zidit aici cinstitul aşezământ deoarece, înainte de a fi domn, găsise scăpare în aceste locuri, ascunzându-se în nişte stufărişuri ca să scape de turci. Cercetările din anul 1974, efectuate sub egida Direcţiei Monumentelor Istorice, au permis să se constate că la temelia actualei biserici se găsesc urmele altor biserici încă nedatate, care au existat aici. În anul 1934 s-au zidit mai multe chilii, unele dintre ele fiind amenajate astăzi ca muzeu în care sunt expuse odoarele mănăstirii.
În pronaosul bisericii se află două morminte: mormântul lui Matei Basarab, trecut la cele veşnice la 9 aprilie 1654, şi mormântul lui Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab, fost oştean al lui Mihai Viteazul, căzut în timpul luptelor din Transilvania (înmormântat în anul 1604 la Alba-Iulia, rămăşitele lui pământeşti fiind aduse la Arnota, în 1648).
În ultimii ani, în timpul păstoririi Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, au avut loc lucrări de investiţii majore, cu noi construcţii şi anexe, cu un nou paraclis cu pictura în curs de finalizare, ceea ce a creat un impresionant ansamblu mănăstiresc.
Începând cu anul 2003 a fost ridicată incinta cu parter şi etaj din partea de vest şi chiliile – în partea de nord, pe temeliile vechi, precum şi un paraclis cu o frumoasă arhitectură, pictură, strane de stejar şi o scară ce urcă la balcoane, iar biserica a fost acoperită cu tablă de plumb. În edificiu s-a introdus iluminatul electric, apă curentă şi încălzire cu combustibil solid. S-a construit şi un depozit de carburanţi. În mănăstire vieţuiesc, se roagă şi lucrează un sobor de 15 maici, în frunte cu stareţa Ambrozia Rucăreanu.
Această frumoasă mănăstire, prin pictura, arhitectura şi sculptura sa, poate fi considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă religioasă din ţară.

Elveţia: Trei români arestaţi la Geneva, sub acuzaţia de trafic de persoane

0

Poliţia din Geneva a arestat trei români acuzaţi că ar fi dus în Elveţia mai multe femei, tot din România, în schimbul unor sume exorbitante de bani, informează b1.ro. La începutul lunii august, un român, soţia sa şi un complice au fost arestaţi pentru o presupusă organizare a unei reţele de trafic de persoane la Geneva. Cei trei sunt acuzaţi că au obţinut, prin ameninţări şi violenţă, sume exorbitante de bani din partea unor cetăţeni români, iar doi dintre ei şi-au recunoscut faptele. Potrivit poliţiei, principalul acuzat, un bărbat în vârstă de 43 de ani, se lăuda în faţa altor români cu ocupaţia sa de la Geneva, afirmând că Elveţia este „un Eldorado în care este uşor să comiţi furturi, pentru prostituţie şi cerşetorie”.

Autobuzul cu păpuşi porneşte din nou în călătorie prin Craiova

0

Autobuzul cu păpuşi circulă din nou prin Craiova, de data aceasta contra cost. După succesul pe care l-au avut cu ocazia Zilei internaţionale a copilului, când Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” a demarat proiectul, personajele din fabulele lui La Fontaine, Alexandru Donici şi Grigore Alexandrescu îi vor însoţi pe copii într-o nouă călătorie, care va începe în această seară şi va continua până pe 14 august. Îmbarcarea se face în fiecare zi la ora 19.30, din staţia de autobuz situată în spatele Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Pentru o astfel de călătorie, copiii care au împlinit vârsta de 8 ani trebuie să îşi cumpere bilete obişnuite pentru mijloacele de transport în comun, care sunt disponibile la chioşcurile Regiei Autonome de Transport.

Un alt rănit în accidentul din Gorj, transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti

0

O altă persoană rănită în accidentul care a avut loc în această dimineaţă la Cerna Sat, în judeţul Gorj, va fi dusă cu un elicopter SMURD la Bucureşti, victima urmând să fie transportată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a precizat pentru Agerpres Daniel Vasile, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. Elicopterul va ajunge în Capitală în aproximativ două ore şi va ateriza în incinta complexului sportiv Dinamo.

Un alt rănit în urma accidentului a fost transportat deja la Bucureşti cu un elicopter SMURD de la Craiova, fiind dus la Spitalul Bagdasar Arseni, în timp ce un aparat de zbor de la Arad a dus un rănit la Timişoara.

Diplomat UE: Sectorul justiţiei, problema majoră a Republicii Moldova

0

Corupţia este cea mai mare problemă a Republicii Moldova, iar reformarea justiţiei este un indicator-cheie care va permite ţării să avanseze în relaţiile cu Uniunea Europeană (UE), informează Agerpres.ro citând declaraţia făcută astăzi de şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel. „Progresul înregistrat în sectorul justiţiei va fi un indicator important, care ne va ajuta să avansăm în dialogul bilateral în continuare. Sectorul justiţiei este singura problemă majoră pe care Republica Moldova trebuie să o abordeze în procesul de integrare europeană”, a declarat Schuebel în cadrul unei conferinţe la care a fost lansat un proiect de asistenţă tehnică pentru reformarea justiţiei.

Oficialul a precizat că Uniunea Europeană acordă Republicii Moldova 70 de milioane de euro pentru reformarea justiţiei şi îşi doreşte să vadă rezultate, la rândul său premierul Iurie Leancă precizând că reforma justiţiei şi, respectiv, combaterea corupţiei, reprezintă priorităţi ale actualului Executiv.

Dolj: Campanie de informare „E important să fiu interesat de sănătatea mea”

0

Asociaţia Împreună Pro Educaţie, Sănătate, Oameni şi Economie Socială (ESOES) lansează mâine proiectul intitulat „E important să fiu interesat de sănătatea mea”, evenimentul urmând să aibă loc la ora 10:00, la Sala de Conferinţă a Direcţiei de Sănătate Publică Dolj (Craiova, str. Tabaci nr 1). Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea gradului de conştientizare asupra stării de sănătate proprii a 1.700 persoane defavorizate, cu vârsta de cel puţin 18 ani, din cinci localităţi doljene. Pentru îndeplinirea obiectivului general, în cadrul proiectului se implementază o campanie de informare, educare şi conştientizare în domeniul sănătăţii, campanie în cadrul căreia voluntarii Asociaţiei ESOES vor promova beneficiile unui stil de viaţă sănătos în rândul beneficiarilor, iar pentru 300 dintre aceştia se va face o evaluare a stării de sănătate, prin aplicarea unor analize medicale de bază.

Proiectul este implementat in perioada august-octombrie 2013 de către Asociaţia împreună Pro Educaţie, Sănătate, Oameni şi Economie Socială Craiova, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Dolj, fiind co-finanţat de Agenţia Naţională pentru Romi – Programul „Anul european al cetăţenilor”.

Criză în Egipt: Medierea diplomatică externă a eşuat

0

Autorităţile egiptene au anunţat astăzi eşecul eforturilor internaţionale de mediere pentru a rezolva criza din ţară, informează Agerpres.ro. „Efortul de mediere întreprins de peste o săptămână de emisarii internaţionali în Egipt, pentru a evita o confruntare între forţele de ordine şi manifestanţii islamişti care solicită reinstalarea preşedintelui destituit de armată, Mohamed Morsi, a eşuat”, a anunţat miercuri preşedinţia de la Cairo.

Guvernul interimar, instalat de armată după destituirea acum o lună a primului preşedinte egiptean ales în mod liber, atribuie Fraţilor Musulmani responsabilitatea pentru eşecul acestui efort, precum şi pentru „evenimentele şi evoluţiile care ar putea rezulta din acest eşec” , se menţionează într-un comunicat al preşedinţiei interimare egiptene. „Astăzi s-a încheiat o etapă a eforturilor diplomatice întreprinse în ultimele zece zile, cu acordul şi coordonarea deplină cu guvernul egiptean. Aceste eforturi nu au dat rezultatele aşteptate, în ciuda faptului că guvernul egiptean a sprijinit pe deplin acest efort, în scopul de a restabili pacea şi securitatea pe străzile Egiptului”, menţionează comunicatul administraţiei prezidenţiale de la Cairo.

Cu toate acestea, preşedinţia egipteană subliniază că este dispusă să accepte orice noi eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei din ţară în viitor.

Răsvan Popescu: Voi contesta în justiţie concluziile ANI

0

Fostul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Răsvan Popescu, în prezent membru al Consiliului, a anunţat pentru Agerpres.ro, că va contesta în justiţie concluziile Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care susţin că ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese, concluzii pe care le consideră neîntemeiate. „Este vorba de două lucruri fără nici o legătură unul cu altul. Una e activitatea mea de creaţie literar-artistică la care Legea 161 privind regimul conflictelor de interese îmi dă dreptul pe durata mandatului la CNA, adică realizarea de scenarii literare, şi alta este munca mea în Consiliu”, a afirmat Popescu. El a explicat că a realizat un scenariu împreună cu Media Pro Pictures pentru filmul „Ceva bun de la viaţă”, în regia lui Dan Piţa. Răsvan Popescu şi-a exprimat convingerea că va avea câştig de cauză în justiţie.

Reamintim că ANI a stabilit că Răsvan Popescu a încălcat regimul juridic al conflictului de interese de natură penală, constatând totodată starea de incompatibilitate în cazul unui alt membru al CNA, Christian Mititelu.

Cutremur de 5,3 grade în centrul Greciei

0

Un seism cu magnitudinea 5,3  grade pe scara Richter s-a produs în urmă cu puţin timp în centrul Greciei, în apropiere de oraşul Lamia, la o distanţă de 120 de kilometri faţă de capitala Atena, informează Realitatea TV. Până la această oră nu au fost raportate victime sau pagube materiale.

Sindicatul Oltchim acuză administratorii judiciari că vor să falimenteze societatea

0

Sindicatul Oltchim îi acuză pe administratorii judiciari că vor să falimenteze societatea, informează b1.ro. Aceştia au decis să oprească temporar activitatea şi să trimită în şomaj tehnic peste 700 de angajaţi ai combinatului, iar pentru divizia de la Piteşti au redus săptămâna de lucru la patru zile. Motivele invocate pentru luarea acestor decizii au fost lipsa de materie primă, lipsa capitalului de lucru şi funcţionarea la capacitate redusă a unor instalaţii. Liderul de sindicat solicită premierului Victor Ponta desemnarea unei comisii speciale pentru a analiza situaţia combinatului şi cere înlocuirea celor doi administratori judiciari, deoarece aceştia, spune el, nu au o soluţie de relansare a Oltchimului.

Şi liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, este nemulţumit de disponibilizările făcute şi spune că se doreşte vânzarea pe bucăţi a Oltchimului. „Nu există un angajament ferm al guvernului de a vinde la pachet și caietul de sarcini nu reflectă această condiționare importantă. Credem că o acţiune concertată e singura formă care poate da un rezultat pozitiv în sensul în care Oltchimul să fie într-adevăr un succes într-o privatizare reală şi să se respingă încercările multiple pe care PCC-ul, de-a lungul vremii, le-a făcut împotriva intereselor acestei societăți”, a afirmat Hossu.