Anul 1991 a fost unul important pentru chitaristul formației VUNK, Gabriel Maga. Pentru prima oară după Revoluție, în Piatra Neamț, orașul său natal venea să concerteze trupa Compact. Cu un bilet primit de la un „profesor cu inițiativă de la școala nr 2”, Maga a ajuns să trăiască o experieță ce i-a decis viața artistică.
”Pentru prima oară după ’89 venea Compact în Piatra Neamț cu niște outfituri îndrăznețe de papuci Adidas din aceia cu 3 dungi (doar la Freddie mai văzusem) colanți cu imprimeuri cu fulgere și geci de motor. Și un munte de boxe care pentru vremea aceea generau niște decibeli veniți parcă din iad. La modul bun! Ce să mai… erau niște zei coborâți printre noi, muritorii, să ne trezească niște emoții de care nu știam că există!”, a povestit Maga pe www.magasitudoran.ro. „În seara aceea mi-au țiuit urechile pentru prima oară și am realizat ce vreau să fac cu viața mea. 22 de ani mai târziu, adică acum câteva săptămâni undeva prin țară, ghici cine cânta în deschidere unui concert VUNK?”.
Debutul lui Maga s-a întâmplat în anul 2000 în postura de ‘chitara de la Parlament’. A plecat în Canada și a lucrat pentru/învățat de la producători grei (David Ogilvie, Matt Hyde, Garth Richardson). După un slalom în America de Nord printre pop, rock, metal, hip-hop și dance-electronic, a revenit la rock și Romania, unde e chitara și producția Vunk din 2010. Fiind un old-school sound afficionado și în același timp foarte la curent cu ce se servește în mainstream-ul de azi, soundul lui poate fi descris ca un vintage-modern cu influențe pop-rock.
Întreaga poveste poate fi citită pe www.magasitudoran.ro, site-ul care promovează piesa „Copilul din mine”, cel mai recent proiect muzical semnat de Cosmin Tudoran, cunoscut mai ales ca solist al formației Ca$$a Loco și Gabi Maga, chitarist al trupei Vunk.
Cine l-a convins pe chitaristul de la Vunk să aleagă drumul muzicii
Vâlcea: Aproximativ 100 de angajaţi de la Oltchim protestează faţă de neplata salariilor
Aproximativ 100 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat astăzi în faţa pavilionului administrativ al combinatului, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe lunile iunie şi iulie, informează b1.ro. Reprezentanţii Sindicatului Liber Oltchim au precizat că, pe lângă cele două luni restante, angajaţii combinatului mai trebuie să primească o parte din salariul pe luna aprilie, avansul pe luna ianuarie şi banii pe transport pentru decembrie. „Pentru că nu au mai avut bani pentru navetă, mulţi dintre angajaţi au dormit, în ultima săptămână, în combinat. Nu au bani nici pentru a-şi cumpăra abonamente. Oamenii sunt extrem de nemulţumiţi pentru că nu şi-au luat salariile şi alte drepturi financiare. Au greutăţi foarte mari şi sunt disperaţi. Au de luat subvenţia pe transport de 80 de lei fiecare pentru luna decembrie 2012, avansul pe luna ianuarie a acestui an. Mai e restantă şi parte a salariului pe aprilie, 10 la sută din el, precum şi salariile pe ultimele două luni ale acestui an, pentru iunie şi iulie”, a declarat Mihai Diculoiu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea. Acesta a afirmat că doar 1.500 dintre cei 2.300 de angajaţi ai Oltchim lucrează.
Din cauza lipsei de materii prime, capitalului de lucru şi funcţionării la capacitate redusă a instalaţiilor, la sfârşitul lunii iulie Oltchim a trimis în şomaj tehnic 715 salariaţi, până pe 8 septembrie. Totodată, combinatul şi-a redus programul de lucru de la cinci la patru zile, pentru perioada 29 iulie – 8 septembrie, pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice.
Cozmin Guşă, audiat la DNA în dosarul referitor la Realitatea TV
Cozmin Guşă, acţionar majoritar al SC Realitatea Media SA, s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru audieri în dosarul privind vânzarea acţiunilor postului Realitatea TV, conform Agerpres.
El a fost citat în calitate de martor. La ieşirea din sediul DNA, Cozmin Guşă a declarat că a fost întrebat de posibila implicare pe care ar fi avut-o Codruţ Marta la Realitatea Media.
„Sunt lucruri pe care o parte am putut să le evoc, o altă parte nu am avut cum să le evoc. (…) A existat la un moment dat o poziţie a lui de administrator la o societate de ştiri asociată grupului la NewsIn şi vizite ale lui Codruţ Marta pe acolo din perioada în care proprietar era încă Elan Schwartzenberg. Detalii prea multe despre Codruţ Marta nu am avut pentru că, după cum v-am spus, nici nu îl cunosc, nu am vorbit niciodată cu el, au fost nişte situaţii pe care le-am putut descrie în baza documentelor la care am ajuns după ce a preluat grupul de presă”, a afirmat Guşă.
El a menţionat că au fost şi întrebări legate de Elan Schwartzenberg, despre momentele când l-a văzut ultima dată înaintea plecării din ţară din iulie 2012.
În acelaşi doar, au fost audiaţi în calitate de martori omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi fiica sa, Ioana Vîntu.
Monedă dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 14 august 2013, o monedă din argint, o monedă din tombac cuprat şi un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase.
Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint, din tombac cuprat şi a setului de monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Anca Dumitra, vacanţă cu maşina prin Europa
În pauza de la filmările pentru serialul „Las Fierbinţi” de la Pro Tv, în care joacă rolul Gianinei, actriţa Anca Dumitra şi-a îndeplinit dorinţa de a merge să cutreiere Europa cu maşina, într-o vacanţă despre care chiar ea spune că a fost cea mai frumoasă de până acum. Coasta de Azur, nordul Italiei sau Austria au fost câteva din destinaţiile care au încântat-o pe frumoasa actriţă de la Pro Tv. „Am avut parte de o vacanţă foarte frumoasă alături de prietenul meu. Ne-am urcat în maşină şi timp de 20 de zile am bifat cam tot ce ne-am propus. Ne-am relaxat la soare, dar am şi cutreierat oraşele. Am căpătat amintiri frumoase din această vacanţă, cea mai frumoasă de până acum”, spune Anca.
Italia a cucerit-o iremediabil pe Gianina din „Las Fierbinţi”, care mărturiseşte că s-a îndrăgostit de Florenţa şi de Verona, dar şi de Fiesole, o mică localitate lângă Florenţa, şi de Veneţia, unde s-ar întoarce cu drag oricând. „În egală măsură mi-a plăcut Trieste, un oraş din nordul Italiei, la graniţa cu Slovenia, unde am asistat la unul dintre cele mai frumoase concerte de jazz în aer liber”.
Coasta de Azur s-a dovedit şi ea propice atat pentru ore de linişte petrecute la soare, cât şi pentru momente de basm: „În ultima zi petrecută în Cannes, am fost martora unor jocuri de artificii ca-n poveşti. Toată staţiunea a fost închisă, s-a oprit circulaţia şi aveai impresia că asistai la un carnaval în aer liber. La ora zece fix s-a dat startul artificiilor, mânuite exemplar de greci – în seara respectivă concura Grecia în cadrul festivalului-concurs de artificii – iar 30 de minute mai târziu toată lumea era fermecată de spectacolul oferit chiar în ziua de 14 iulie, ziua Franţei”, îşi aminteşte actriţa.
La capitolul gastronomie, Anca Dumitra recunoaşte că a fost surprinsă să găsească în Munchen cea mai gustoasă îngheţată pe care a mâncat-o vreodată, în vreme ce Podul Pantofarilor din Liubliana a fost decorul perfect pentru un prânz reuşit: „În Savona, unde am poposit pentru o seară, am gustat cele mai bune preparate din peşte, iar contrar aşteptărilor cea mai delicioasă îngheţată am găsit-o în Munchen. Auzisem de Podul Pantofarilor din Liubliana, astfel încât un prânz savuros l-am servit în apropierea legendei pantofarilor, însă de departe cea care m-a impresionat prin curăţenie şi ospitalitate a fost Austria”, a mai spus Anca.
Mihai Răzvan Ungureanu îi dă dreptate lui Băsescu în privinţa declaraţiilor la adresa liderilor politici din Ungaria
Președintele partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat ieri, în cadrul emisiunii X-PRESS difuzată de postul de televiziune B1 TV, că preşedintele Traian Băsescu are deplină dreptate să arate cu degetul către politicienii maghiari. Afirmaţia lui Ungureanu vine în contextul în care Traian Băsescu a făcut ieri declaraţii dure la adresa liderilor politici din Ungaria, care în ultimele săptămâni au avut discursuri violente la adresa României. Detalii şi video găsiţi aici.
Craiova: Classic Brass Quartet, la microconcertele organizate de Filarmonică
Filarmonica „Oltenia” Craiova continuă şi în această săptămână seria concertelor desfăşurat în locuri neconvenţionale. Mâine, de la ora 20:45, recitalul va avea loc în cartierul Craioviţa Nouă, la blocul 9, în părculeţul dintre zonele „Orizont” şi „Racheta”, iar joi, 15 august, craiovenii sunt invitaţi la concertul care se va desfăşura pe Calea Severinului, la locul de joacă din spatele blocului 4, tot de la ora 20:45. La recitalurile din această săptămână îşi va da concursul trupa Classic Brass Quartet, formată din Dacian Mândru, artist instrumentist în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, Cătălin Codiţoiu, David Cotoi şi Laurenţiu Rotaru, toţi trei studenţi ai Departamentului de Muzică al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova.
Classic Brass Quartet va mai susţine microconcerte în cadrul programului „Filarmonica (RE)descoperă oraşul” luni, 19 august, miercuri, 21 august şi sâmbătă, 24 august 2013, locurile de desfaşurare a evenimentelor urmând să fie anunţate în curând.
Campioana la înot a ISU „Drobeta” s-a întors acasă cu 8 medalii
Locotenentul Lavinia Brebu din cadrul ISU „DROBETA” al judeţului Mehedinţi a obţinut, şi în acest an, 8 medalii la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor.
Lavinia Brebu a reprezentat cu succes România şi ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, ce s-au desfăşurat, în perioada 01-10 august a.c., la Belfast, Irlanda de Nord. Pe parcursul celor 10 zile, Lavinia Brebu a participat la toate cele 8 probe de nataţie, obţinând 8 medalii, dintre care 2 de aur, 3 de argint şi 3 de bronz.
Ea a concurat cu sute de pompieri şi poliţişti, din diferite state ale lumii, parcurgând 6 probe individuale şi 2 ştafete. La cele două probe individuale de 50 m şi 100m bras a obţinut medalii de aur, la probele de 50 m şi 100m fluture a obţinut medalii de argint, la 100 m spate – argint, iar la 200m mixt şi cele 2 ştafete a obţinut medalii de bronz.
Determinarea şi pregătirea fizică susţinută, au ajutat-o să obţină şi de această dată 8 medalii. Lavinia Brebu face parte din lotul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi este singurul pompier–înotător din ţară care participă la concursuri de nataţie la nivel mondial.
Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor se desfăşoară o dată la doi ani în diferite state ale lumii. Pentru Lavinia Brebu a devenit deja o tradiţie atât participarea la acestă competiţie, cât şi obţinerea numeroaselor medalii.
Cele 10 medalii (7 de aur, 2 de argint şi una de bronz) obţinute în anul 2008, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, au plasat-o pe primul loc în fruntea clasamentului. În acel an, la Liverpool, a reuşit să devină cel mai bun pompier-înotător din lume. În anul 2009, la Vancouver, Canada, a reuşit să câştige 5 medalii, dintre care 3 de argint şi 2 de bronz. Tot în anul 2009, la Gyula, în Ungaria, a participat la concursul internaţional “Stelele Pompierilor”, unde a obţinut 2 medalii de aur, 2 de argint şi cupa pentru cea mai bună sportivă a competiţiei. In anul 2011, la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor desfăşurate la New York, Lavinia Brebu a spulberat concurenţa şi s-a întors acasă de cu 8 medalii.
Lavinia Brebu a început să înoate pe la vârsta de 8 ani. Având talent, a fost selectată în Lotul Sportiv al municipiului Dr.Tr.Severin. S-a antrenat o perioadă de 3 ani la Bazinul Olimpic din municipiul Dr. Tr. Severin, apoi 7 ani de pregătire au urmat la Reşiţa, şi încă 3 ani, în cadrul Clubului Sportiv Dinamo.
În cei 13 ani în care a făcut sport de performanţă, a obţinut numeroase titluri, fiind multiplă campioană balcanică şi naţională, în perioada 1992-2002, vicecampioană europeană în 1997şi vicecampioană a ţărilor latine în 1998. Ca lucrător al M.A.I., nu a încetat să obţină numeroase premii, participând la concursuri desfăşurate anual de către minister. Din anul 2002, de când lucrează în cadrul ministerului, şi până în prezent, a fost multiplă campioană, neavând un alt adversar mai bun. De aproape 6 ani este ofiţer care răspunde de activitatea sportivă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi. Face parte din lotul IGSU şi participă la numeroase competiţii. Chiar dacă a întrerupt sportul de performanţă, ea nu a încetat să mai înoate. O face din plăcere, dar şi din obişnuinţă, iar activitatea pe care o desfăşoară în carul I.S.U. “Drobeta” o ajută în a-şi continua pasiunea.
Cazul tablourilor furate din Olanda: Avocaţii susţin că operele de artă nu au fost arse
Avocaţii lui Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au declarat, azi, la Judecătoria Sectorului 3, că cei trei le-au spus că tablourile furate de la muzeul din Rotterdam nu au fost arse, aceştia aşteptând cadrul procesual corect pentru a le preda autorităţilor olandeze, informează Mediafax. Judecătoria Sectorului 3 a început, ieri, discuţiile în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, în care au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi Adrian Procop.
Instanţa a amânat dosarul pentru 10 septembrie, din cauza lipsei de procedură. Avocaţii lui Eugen Darie şi Radu Dogaru au declarat, la ieşirea din sediul Judecătoriei Sectorului 3, că au aflat de la clienţii lor că tablourile furate nu au fost arse.
„Clienţii noştri aşteaptă cadrul procesual corect pentru a face toate demersurile pentru a preda aceste tablouri către autorităţile olandeze. Clienţii noştri ne-au informat că tablourile nu au fost arse”, a spus Maria Vasii, avocata lui Eugen Darie. Avocata a precizat că documentele pe care le au apărătorii îi fac să creadă că, în cazul tablourilor, clienţii lor spun adevărul.
Întrebaţi dacă persoanele judecate în acest dosar au negociat cu cineva predarea tablourile, avocaţii au precizat că nu pot da mai multe detalii, acestea fiind aspecte care ţin de confidenţialitate.
În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.
Cutremur în nord-estul Bulgariei
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 grade s-a produs azi, la orele 9:14, în nord-estul Bulgariei, informează Agerpres. Potrivit centrului seismologic euro-mediteranean, epicentrul este la 11 kilometri de oraşul Provadia, la 33 de Varna şi la 186 de Bucureşti. Seismul a fost resimţit în mai multe localităţi din judeţul Varna. Primarul oraşului Devnia, Atanas Kuzev, a declarat pentru agenţia de ştiri Focus că seismul a provocat daune materiale minore, de tipul fisurilor în pereţi.