R.A.A.D.P.F.L. Craiova a început acţiunile de refacere a marcajului la trecerile de pietoni din vecinatatea institutiilor de învăţământ, în vederea desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului pietonal odată cu începerea noului an şcolar. Reprezentanţii Regiei îşi cer scuze pentru disconfortul inevitabil creat de aceste lucrări.
Craiova: Curăţenie generală în Piaţa Valea Roşie
Piaţa Valea Roşie va fi închisă temporar astăzi, de la ora 16.00, până mâine dimineaţă, pentru a fi curăţată şi dezinfectată. Platoul agroalimentar şi sectorul de lactate vor fi spălate şi dezinfectate, la fel şi toaleta pieţei şi geamurile, care vor fi şi ele curăţate. Totodată, se vor face şi mici reparaţii şi corecţii cu vopsea, acolo unde se impune. Piaţa din Valea Roşie urmează să-şi reia activitatea normală mâine dimineaţă. Potrivit unui comunicat remis de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, acţiunea face parte dintr-un program mai amplu de curăţenie generală în toate pieţele Craiovei.
Statele Unite i-au spionat pe preşedinţii Mexicului şi Braziliei
Statele Unite au spionat comunicaţiile preşedintelui brazilian Dilma Rousseff şi pe cele ale actualului preşedinte al Mexicului, Enrique Pena Nieto, în perioada în care acesta era candidat la preşedinţie, potrivit unor documente ale serviciilor secrete americane.
Potrivit mediafax.ro, televiziunea braziliană Globo a prezentat ieri un document dezvăluit de informaticianul american Edward Snowden şi datând din iunie 2012, intitulat „Infiltrare inteligentă de date, studiu de caz Brazilia şi Mexic”.
În acest document, Agenţia Naţională de Securitate (NSA) încearcă să „înţeleagă mai bine metodele de comunicare şi interlocutorii” lui Rousseff şi ai colaboratorilor săi, graţie unui program care permite accesul la toate conţinuturile vizitate de preşedinte pe Internet.
Rousseff, care intenţionează să efectueze o vizită de stat la Washington în octombrie, a organizat o reuniune de lucru duminică, pentru a analiza problema, potrivit Globo.
„Dacă aceste fapte se dovedesc, ar fi o situaţie inadmisibilă, inacceptabilă, care ar putea fi calificată ca o atingere clară adusă suveranităţii ţării noastre”, a declarat ministrul Justiţiei Jose Eduardo Cardozo.
Programul NSA permite „găsirea unui ac în carul cu fân” şi accesul la toată reţeaua de comunicaţii a preşedintelui şi adjuncţilor săi prin telefon, Interent şi reţele sociale.
Este „o infiltrare simplă şi eficientă, care permite obţinerea unor date indisponibile sub alte forme”, potrivit documentelor prezentate de Globo.
Spionarea lui Enrique Pena Nieto, care a preluat puterea în Mexic în decembrie, a avut loc în timp ce acesta era candidatul favorit la alegerile prezidenţiale. NSA a interceptat, de asemenea, mesaje electronice şi mesaje telefonice, în special pe cele în care candidatul vorbea despre numele eventualilor săi miniştri.
Ministrul brazilian al Justiţiei s-a întâlnit în această săptămână la Washington cu vicepreşedintele american Joe Biden, pentru a discuta despre aceste dezvăluiri.
Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele parţiale la examenul de bacalaureat
Ponderea de promovare a examenului de bacalaureat la sesiunea din toamnă este de 20.7 la sută, potrivit rezultatelor preliminare, centralizate până la ora 21.00, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), citat de mediafax.ro.
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat duminică, 1 septembrie, până la ora 21.00, peste 90 la sută dintre rezultatele înregistrate (înainte de contestaţii) de candidaţii care au susuţinut examenul de Bacalaureat 2013, sesiunea august – septembrie. Potrivit acestei centralizări parţiale, 20,7 la sută dintre candidaţi au reuşit să obţină media de promovare a examenului (cel puţin 6).
Afişarea rezultatelor la centrele de examen se va face azi, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor putea fi depuse, în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Soluţionarea contestaţiilor este programată marţi şi miercuri, iar rezultatele finale vor fi făcute publice joi.
Promovabilitatea în prima sesiune a Bacalaureatului 2013 a fost de 55,4% înaintea contestaţiilor şi de 56,4% după soluţionarea acestora. Astfel, în urma acestei sesiuni, au promovat examenul 99.056 de candidaţi.
La cea de-a doua sesiune din acest an s-au înscris peste 87.000 de absolvenţi de liceu, 67 la sută fiind din promoţia 2012-2013, iar restul, din promoţii anterioare.
Dosar penal pentru şeful ANI, Horia Georgescu
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de poliţişti în timp ce conducea fără permis, informează RTV.net.
Horia Georgescu, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, a fost prins la volan cu permisul suspendat, în urma unui filtru al Poliţiei Române. Permisul de conducere îi fusese suspendat în urmă cu două luni.
Tarife de la 205 lei pentru sejururile la mare, prin programul „Litoralul pentru Toţi”
Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) au lansat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, programul „Litoralul pentru Toţi”, ediţia de toamnă 2013, informează agerpres.ro.
Tarifele maximale pentru un sejur 6 nopţi/persoană ajung până la 205 lei/persoană la hotelurile 1 stea fără mic dejun, 235 lei/persoană la hotelurile 2 stele fără mic dejun, 265 lei/persoană la hotelurile 3 stele fără mic dejun, 315 lei/persoană la hotelurile de 2 stele cu mic dejun, 425 lei/persoană la hotelurile de 3 stele cu mic dejun, 485 lei/persoană la hotelurile de 34 stele cu mic dejun cu mic dejun, 605 lei/persoană la hotelurile de 5 stele cu mic dejun.
Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de o opţiune suplimentară, varianta All Inclusive. Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de 5 nopţi/persoană ajung până la 765 lei/persoană la hotelurile de 3 stele, 875 lei/persoană pentru hotelurile de 4 stele, 985 lei/persoană, pentru hotelurile de 5 stele. Tarifele indicate exprimă o recomandare maximală, valoarea acestora fiind stabilită de fiecare prestator în parte.
Cursuri de calificare pentru mehedinţeni
Aproape 100 de cursanţi din Mehedinti s-au întâlnit, la sfârşitul lunii august, pentru ultima dată cu formatorii lor, în cadrul proiectului “Informare, Orientare, Calificare – 3 paşi pentru un job mai bun”, după mai bine de un an de cursuri de calificări şi recalificări.
„Beneficiarul acestui proiect cu finanţare europeană a fost Colegiul Naţional Traian din municipiul Drobeta Turnu Severin şi, prin intermediul lui, s-a urmărit calificarea unui număr de 84 de beneficiari din domeniul informatic şi economic pe trei topicuri de profesii”, a precizat Manuela Prajea, directorul Colegiului Naţional Traian şi, totodată, managerul proiectului.
Cursanţii au participat la cursuri de calificare pentru meserii precum operator introducere, validare şi prelucrare date, nivel 2 de calificare, tehnician operator procesare text imagine, nivel 3 de calificare şi pentru meseria de tehnician proiectant CAD, nivel 3 de calificare.
Proiectul a fost o iniţiativă comună a Colegiului Naţional Traian, în parteneriat cu societatea RIGHTONTIME SOLUTIONS din Dr. Tr. Severin şi a avut o valoare de peste 2 milioane de lei.
Beneficiarii proiectului s-au ales cu o primă de 2500 de lei şi cu o diplomă emisă de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi autorizată de Autoritatea Naţională pentru Calificări.
Proiectul “Informare, Orientare, Calificare (IOC) – 3 paşi pentru un job mai bun” s-a derulat, în perioada iunie 2011 – august 2013.
Azi începe sesiunea parlamentară
Parlamentul îşi începe luni activitatea, informează agerpres.ro.
Preşedintele Senatului a convocat Biroul Permanent la ora 14,00, iar grupurile parlamentare se vor întruni la ora 15,00. Senatorii se vor reuni în plen de la ora 16,00.
Şi deputaţii se întorc din vacanţă, Camera Deputaţilor fiind convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2013, la ora 14,00. Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc începând cu ora 13,00.
Ministrul Muncii anunţă continuarea acţiunilor de protejare a românilor care lucrează în UE
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat azi, la Mamaia, continuarea unor acţiuni concrete menite să-i protejeze pe românii care lucrează în ţările Uniunii Europene, în acest sens fiind deja încheiate protocoale cu ţări precum Cipru sau Italia, unde lucrează un număr foarte mare de români, informează Agerpres.
Aceste acţiuni constau într-o serie de protocoale instituţionale prin care persoanele care lucrează în ţările Uniunii Europene să fie protejate şi să fie angajate în aceleaşi condiţii cu persoane din astfel de ţări. Potrivit ministrului, trebuie să existe aceeaşi politică pentru toţi cetăţenii, indiferent că lucrează în România sau în altă parte.
„M-am gândit încă de anul trecut să încep o tentativă de discuţii cu toţi miniştrii (n.r. – omologi) din toate ţările Uniuni Europene, să încep să construiesc o legătură directă şi mai ales instituţională cu aceste ţări. Acest lucru înseamnă că protocoalele pe care am început să le semnez cu fiecare ministru din fiecare ţară reprezintă un protocol de colaborare instituţională. (…) Aceasta înseamnă că instituţii specializate precum Inspecţia Muncii, Agenţia de Plăţi şi Casa Naţională de Pensii pot să construiască legături directe, să facă schimb de informaţii şi să acţioneze rapid cu instituţia omologă din ţara respectivă atunci când apare un caz şi ar putea fi rezolvat”, a explicat ministrul Muncii, la Şcoala de Vară a Tineretului PNL.
Câmpeanu a arătat că partea română a încheiat astfel de protocoale cu Italia şi cu Cipru, a semnat cu Marea Britanie, Belgia, Olanda, existând totodată discuţii cu alte ţări, între care Grecia. Ea a mai spus că va merge în Olanda, o ţară în care presa este destul de ostilă României şi unde, ca şi în Marea Britanie, se aşteaptă un val de cetăţeni români şi bulgari. „Şi voi avea şi o conferinţă de presă în care o să prezint şi poziţia României şi chiar astfel încât să combat această formă de discriminare – aşa o consider în acest moment”, a afirmat Mariana Câmpeanu. Ministrul Muncii a menţionat că are în vedere un proiect de lege care să dea posibilitatea angajatorilor să vină în ţara noastră şi să creeze locuri de muncă.
Patru români răniţi într-un accident în Ungaria
Patru români au fost implicaţi într-un accident grav de circulaţie pe autostrada M43 din Ungaria, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce şoferul a adormit la volan, trei dintre români aflându-se internaţi la spital, cu leziuni foarte grave, informează MAE Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat.
„Consulatul General al României la Szeged a fost informat de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Csongrad cu privire la producerea unui accident grav pe teritoriul Ungariei, în noaptea de 31 august 2013, în care au fost implicaţi 4 cetăţeni români. Oficiul consular a întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile ungare în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la incident. Conform datelor transmise, autoturismul condus de un cetăţean român circula pe autostrada M43, în direcţia Szeged – Mako, când şoferul a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, rupând parapeţii şi oprindu-se în şanţ. În autoturism se aflau alţi trei cetăţeni români, care se află internaţi la spital, cu leziuni foarte grave. Familiile aparţinătoare au fost prezente la faţa locului, circulând într-o altă maşină care îi însoţea. Oficiul consular păstrează permanent legătura cu cetăţenii români şi cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor”, se arată într-un comunicat al MAE.