1 de 4

Aproximativ 5.000 de persoane, majoritatea tineri, s-au strâns duminică în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva deciziei guvernului Ponta de a aviza proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montana, potrivit Romaniacurata.ro.
Manifestanţii s-au strâns la fântâna de la Universitate, de unde au pornit în marş spre guvern, cerând stoparea proiectului minier de la Roşia Montană. După o manifestaţie de peste o oră în Piaţa Victoriei, aceştia s-au întors la Universitate, unde s-au aşezat pe bulevard, ocupându-l pe un sens, de la fântână până după intersecţia cu strada Ion Câmpineanu.
Înarmaţi cu PET-uri pe care le izbeau ritmic de asfalt sau unele de altele, sute de tineri au rămas în zona ocupată, înconjurată de forţele de ordine, câteva ore şi au scandat „Uniţi vom salva Roşia Montană“, „Anulaţi legea“, „Ponta nu uita, va veni şi ziua ta“, „Nu corporaţia face legislaţia“, „Presa română, plină de minciună“. Ei au agitat steaguri şi pancarte cu mesaje de protest faţă de proiectul minier şi faţă de decizia guvernului de a-l promova într-un proiect de lege.
Jandarmii au securizat zona în care s-a desfăşurat protestul, fără a încerca oprirea acestuia, întrucât nu au avut aprobare pentru o astfel de intervenţie atâta timp cât nu existau manifestări violente sau de tulburare gravă a ordinii publice.
Manifestanţii au început să plece după ce unul dintre ei a ţinut un discurs în care le-a mulţumit şi i-a îndemnat să se reunească la Universitate şi în serile următoare. Au avut loc proteste şi în alte oraşe din ţară.
Protestul de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate duminică în alte oraşe din ţară, a avut loc după ce, pe 27 august, guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis parlamentului spre adoptare.
Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de guvern şi prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu“ de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Gazeta de Sud, cu sprijinul colegilor de la Mediafax, încearcă să vă reamintească povestea Roşiei Montane.

Proiectul Roşia Montană – 16 ani de controverse

Proiectul minier de la Roşia Montană a debutat în 1997 şi a fost marcat de controverse provocate fie de procedura de transfer al licenţei de concesiune pentru exploatare, fie de impactul asupra mediului sau conservarea patrimoniului istoric.

Compania canadiană Gabriel Resources a concesionat, în 1997, terenul pe care urma să amplaseze exploatarea de la Roşia Montană, contra sumei de trei milioane de dolari. Statul român – reprezentat prin Minvest Deva – s-a asociat cu compania canadiană şi a format societatea mixtă Roşia Montană-Gold Corporation SA. Acţionar majoritar este Gabriel Resources, cu o participaţie de 80%.
Doi ani mai târziu, în iunie 1999, Minvest Deva primeşte de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) „licenţă de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argintifere“ din perimetrul minier de la Roşia Montană. Licenţa a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern, HG nr. 458 din 1999. Hotărârea de guvern este semnată de premierul Radu Vasile şi contrasemnată de preşedintele ANRM, Mihai Ianăş, de Radu Berceanu din poziţia de ministru al industriei şi comerţului şi de Decebal Traian Remeş, ca ministru de finanţe. Minvest SA, titularul licenţei de exploatare, o transferă RMGC, în octombrie 2000, în virtutea parteneriatului între Minvest SA Deva şi Gabriel Resources, printr-o operaţiune criticată dur de-a lungul timpului de opozanţii proiectului.

Călin Popescu Tăriceanu: studiu de impact asupra mediului

În eforturile de aderare, obligată să transpună în legislaţia română prevederile Uniunii Europene, România a preluat procedurile europene de autorizare a proiectelor de acest gen, considerate a avea un posibil impact transfrontalier, astfel că investitorul a fost obligat să realizeze un studiu de impact asupra mediului al proiectului pe care-l propune. Ideea unui astfel de studiu a apărut pentru prima dată la începutul anului 2005, când, în 17 ianuarie, premierii român şi maghiar, împreună cu miniştrii mediului din cele două ţări au discutat pe acest subiect. Premierul român de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, i-a spus omologului său maghiar că guvernul român va analiza cu toată atenţia proiectul minier de la Roşia Montană, atât din punct de vedere financiar, ecologic, social şi economic, cât şi din perspectiva legislaţiei europene şi a tuturor normelor în domeniu.
Ministrul maghiar al mediului de la acea vreme, Miklos Persanyi, a exprimat pentru prima dată, cu acea ocazie, opoziţia clară a Ungariei faţă de proiectul de la Roşia Montană, propunându-i omologului său român, pe-atunci Sulfina Barbu, să ceară realizarea unui studiu de evaluare a impactului acestei investiţii. „Credem că, în urma acestui studiu, se va ajunge la concluzia conform căreia investiţia nu este realizabilă“, a spus atunci Persanyi. În replică, ministrul român al mediului l-a asigurat că România îşi va respecta obligaţiile asumate în negocierile cu UE privind protecţia mediului, capitolul de negocieri cu UE pe acest domeniu fiind recent închis.
Investitorul transmisese instituţiilor statului, la finele lui 2004, un memoriu tehnic cuprinzând capitolele care ar fi urmat să fie tratate de experţii implicaţi în realizarea studiului de impact asupra mediului, dar şi toate celelalte probleme legate de procedeul de autorizare.
Acordul de mediu, cel mai greu de obţinut aviz pentru investitorul de la Roşia Montană, a fost cerut statului român în 21 aprilie 2005. Procedura a început prin notificarea oficială a tuturor statelor vecine potenţial afectate în cazul unei funcţionări anormale a instalaţiilor prevăzute în acest proiect şi a fost continuată prin organizarea unor dezbateri publice în care cei interesaţi puteau să pună în discuţie orice aspect controversat din studiul de impact asupra mediului. Studiul de impact propriu-zis a fost depus în 18 mai 2006.
Dezbaterile publice au început cu o întâlnire între susţinătorii şi opozanţii proiectului minier chiar pe stadionul de la Roşia Montană, în 24 iulie 2006, într-o comunitate deja segregată în totalitate în două mari tabere: pro şi contra proiectului minier.

Academia Română: proiectul nu este oportun

Argumentele opozanţilor proiectului sunt în principal de ordin ecologic şi cultural, în timp ce susţinătorii îşi bazează poziţia pe argumente de ordin economic şi social.
Poate cea mai grea lovitură pentru RMGC a venit în 19 iunie 2004, atunci când Academia Română a recomandat „abandonarea“ proiectului minier, invocând argumente de ordin tehnic, ecologic, economic şi cultural. Dacă până atunci protestele faţă de acest proiect erau lipsite de greutate, poziţia Academiei Române a fost preluată şi amplificată de vocile critice, devenind în sine o cauză care a mobilizat forţe noi împotriva investiţiei. Poziţia Academiei Române a rămas constantă, reprezentanţii forului contestând vehement cu fiecare ocazie intenţia investitorului din Apuseni.
Argumentele academiei au fost, în special, detalii de ordin tehnic care, în opinia specialiştilor, ar fi crescut pericolele pentru mediu în cazul unor eventuale accidente. Acestea aveau legătură cu procedeul de cianurare pe care compania intenţionează să-l folosească în exploatare şi vizau toate etapele în care apare cianura: de la transport până la evacuarea apei reziduale în lacul de acumulare.
Un alt argument a fost cel de ordin cultural: exploatarea presupune distrugerea unor munţi care conţin importante vestigii din epoca romană.
Academia a criticat şi aspectele economice ale proiectului, pe care l-a considerat încă din 2004 „păgubos“ pentru statul român, apreciind că participarea în companie ar fi trebuit să fie invers decât este acum: 80 la sută pentru stat şi restul pentru companie, după exemplul exploatărilor de petrol din alte ţări.
Argumentele contra proiectului s-au dezvoltat în timp, contestatarii punând la îndoială sute de aspecte pur tehnice şi de date statistice care apar în studiul de impact.
RMGC a avut de a face şi cu opoziţia multor  ONG-uri, grupate într-o iniţiativă denumită „Salvaţi Roşia Montană“. Cele mai vehemente au fost cele cu profil juridic, care şi-au folosit expertiza în sute de procese intentate companiei de-a lungul anilor. Altele, mai puţin vizibile, s-au limitat la luări de poziţie punctuale prin care sancţionau presupuse „abuzuri“ ale statului sau încălcări ale legii în favoarea RMGC, în procesul de autorizare a investiţiei.
Şi Biserica Ortodoxă Română s-a plasat constant împotriva proiectului, argumentul fiind unul de ordin religios. Clerul român este nemulţumit de faptul că realizarea proiectului presupune strămutarea câtorva cimitire şi eventuala distrugere a unor biserici, care vor fi, totuşi, reconstruite. Biserica Ortodoxă Română are un cuvânt extrem de greu de spus în peisajul românesc.

Susţinătorilor proiectului: statul câştigă din taxe şi oamenii capată locuri de muncă

De cealaltă parte, între susţinătorii constanţi ai proiectului s-au remarcat politicienii democrat-liberali. Cu mai multe sau mai puţine rezerve, aceştia au fost constant pentru exploatarea resurselor de aur şi argint din Apuseni.
Tot de partea companiei a fost atrasă o importantă parte a comunităţii din Roşia Montană. Localnicii, mulţi dintre ei angajaţi de companie în diferite faze premergătoare proiectului, şi-au vândut locuinţele şi terenurile către companie şi s-au mutat în zona în care RMGC intenţionează să strămute întreaga comunitate. Mulţi dintre localnicii care susţin proiectul au devenit consilieri locali în comună, la un moment dat peste două treimi dintre aleşii locali din Roşia Montană aflându-se, în paralel, pe statele de plată ale RMGC.
Ceilalţi localnici care susţin proiectul s-au grupat în mai multe ONG-uri ale căror acţiuni au fost şi sunt finanţate adesea de companie. Între acestea se află Pro Roşia Montană şi Pro Dreptatea.
RMGC a beneficiat de susţinerea mai multor experţi în diferite aspecte legate de proiect, de la specialişti în probleme de mediu la analişti economici de anvergura lui Bogdan Baltazar, cunoscut consultant financiar şi bancher, fost preşedinte al BRD.
RMGC a beneficiat de sprijinul explicit al preşedintelui Băsescu, cel care, prin declaraţiile sale în favoarea pornirii exploatării, a readus în atenţia publică proiectul minier din Apuseni. Argumentele susţinătorilor proiectului au fost adesea cele economice: statul câştigă din taxele plătite de companie şi din redevenţă, iar oamenii locului se aleg cu locuri de muncă bine plătite. În plus, creşterea preţului aurului, o adevărată explozie în ultimii ani, i-a făcut pe tot mai mulţi să ceară ca, pe fondul crizei, zăcământul să fie exploatat, iar banii astfel obţinuţi de stat să fie „introduşi“ în economie.
Alt argument al celor care susţin investiţia este, paradoxal, unul de mediu: compania a dat asigurări că, la finalul exploatării, zona acum extrem de poluată de fosta exploatare minieră comunistă de la Roşia Montană va fi lăsată verde. Însuşi preşedintele a preluat acest argument şi a invitat ecologiştii care se opun proiectului să meargă să vadă „dezastrul ecologic actual“ de la Roşia Montană.
Ovidiu Vanghele – Mediafax

Cine sunt marii miliardari ai lumii, acţionari la Gabriel Resources?

În spatele firmei canadiene Gabriel Resources, care deţine peste 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation, se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan, care au investit sute de milioane de dolari în proiectul minier din Apuseni.
Gabriel Resources anunţa la sfârşitul anului 2009 că Paulson & Co. şi Electrum Strategic Holdings deţin câte 18% din acţiuni, urmate de Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, şi BSG Capital Markets, parte a Beny Steinmetz Group (BSG), cu 9% din tiluri.
BSG îşi poate dubla numărul de acţiuni deţinute prin exercitarea, până la sfârşitul acestui an, a unei opţiuni care i-ar asigura lui Steinmetz 16% din capitalul Gabriel Resources, diminuând în acelaşi timp participaţiile Paulson & Co., Electrum şi Newmont la 17%, 17%, respectiv 14%.
Paulson & Co. este fondul de hedging al cunoscutului miliardar american John Paulson, iar Electrum face parte din grupul de companii controlat de Thomas Kaplan, un investitor important în proiecte aurifere.
Practic, toţi acţionarii cunoscuţi ai Gabriel sunt mari investitori în aur şi au făcut o bună parte din avere prin astfel de afaceri.

John Paulson are o avere de 16 miliarde
de dolari

Paulson a devenit miliardar în 2007, când a fãcut, personal, 3,5 miliarde de dolari pariind împotriva creditelor ipotecare subprime. Mai mult de o treime din activele administrate de Paulson, de 36 de miliarde de dolari, sunt conectate la industria aurului.
Paulson şi-a început cariera la fondul de hedging Odyssey Partners şi a devenit mai târziu director la Bear Stearns, banca americană de investiţii care a dat faliment în prima parte a anului 2008. A fondat Paulson & Co. în 1994 şi este pe locul 39 în ultimul top Forbes privind miliardarii lumii, cu o avere de 16 miliarde de dolari.
Paulson declara, la finele anului 2009, că acţiunile Gabriel Resources îşi vor tripla valoarea după ce compania va primi toate avizele necesare exploatării zăcământului aurifer din Munţii Apuseni. Între timp, valoarea acţiunilor companiei a crescut de peste două ori, de la 3,5 dolari canadieni la 6,7 dolari canadieni.

Beny Steinmetz a făcut bani din diamante
şi aur

Beny Steinmetz controlează a doua avere din Israel, estimată de Forbes la şase miliarde de dolari.
Steinmetz a făcut bani din diamante şi aur şi a vândut în 2010 grupului brazilian Vale, pentru 2,5 miliarde de dolari, 51% din acţiunile companiei sale din Guineea, care se ocupa cu mineritul fierului. Zăcămintele preluate de Vale sunt considerate printre cele mai mari rezerve de minereu de fier din lume.
Steinmetz mai are afaceri în imobiliare, inclusiv în România, unde este implicat, în Bucureşti, în proiectul rezidenţial West Park din Militari, prin intermediul firmei Seven Hills. Forbes notează că omul de afaceri nu a avut la fel de mult noroc în imobiliare precum în industria metalelor şi pietrelor preţioase, viabilitatea companiilor sale Scorpio şi Five Mounts fiind pusă sub semnul întrebării de auditori.

Thomas Kaplan, profesor de istorie cu educaţie aleasă, care a reuşit în lumea dură a afacerilor

Americanul Thomas Kaplan, locul 736 în topul Forbes, cu o avere de 1,7 miliarde de dolari, este „un istoric cu educaţie la Oxford, care s-a reprofilat în investitor“ şi pariază masiv pe aur. A făcut avere din gaze naturale, după ce a cumpărat licenţe de exploatare în Texas care au oferit accesul la zăcăminte de 68 de miliarde metri cubi.
Personajul Kaplan apare în presă ca o surpriză, ca un profesor de istorie cu educaţie aleasă care a reuşit în lumea dură a afacerilor. Forbes îl descrie prin întrebări retorice: „De ce îl urmează marile fonduri de hedging pe Tom Kaplan în investiţii pe aur?“.
Natura interesului Newmont la Roşia Montană este evidentă. Compania, înfiinţată în urmă cu mai bine de 90 de ani, este unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, cu afaceri de 9,5 miliarde de dolari în 2010.

George Soros şi Roşia Montană

Prezenţa (sau absenţa) miliardarului George Soros în acţionariatul Newmont a stârnit controverse în România privind interesul său pentru proiectul Roşia Montană. Ca orice speculator şi investitor, Soros a fost întotdeauna cu ochii pe aur. Preţul metalului a urcat de peste trei ori din 2007 în urma diverselor crize financiare şi economice care au măturat lumea. În vara lui 2010, Soros avea mai puţin de 200.000 din acţiunile Newmont, cumpărate în acelaşi an şi înregistrate drept „investiţie nouă“.
Potrivit presei internaţionale, Soros a vândut în luna mai expunerea pe aur după ce declara, în ianuarie 2010, că metalul preţios reprezintă „balonul speculativ suprem“.
Paulson şi-a menţinut însă în trimestrul al doilea al acestui an investiţiile în aur, hotărând să nu urmeze exemplul lui Soros. El declara, la începutul lunii mai, la o televiziune din SUA, că preţul aurului se îndreaptă spre 4.000 de dolari pe uncie. În prezent, aurul se tranzacţionează în banda 1.800-1.900 de dolari pe uncie.

Gabriel Resources: Proiectul Roşia Montană ar putea valora peste 30 de miliarde de dolari, la preţurile actuale ale aurului şi argintului

Proiectul Roşia Montană ar putea valora peste 30 de miliarde de dolari la preţurile actuale ale aurului şi argintului, comparativ cu estimarea de 7,5 miliarde de dolari dintr-un studiu publicat în 2007,  declara anul trecut directorul executiv al Gabriel Resources, Jonathan Henry.
Studiul din 2007 a luat în calcul un preţ de 900 de dolari pe uncia de aur, a spus Henry, într-un interviu pentru Reuters. Şeful Gabriel Resources se aşteaptă la costuri operaţionale şi de capital mai ridicate pentru proiectul minier, ca urmare a preţurilor actuale, ratelor redevenţelor şi costurilor utilajelor. Costurile de capital ar putea urca de la estimarea anterioară de 876 de milioane de dolari la 1,5 miliarde de dolari, în timp ce costurile operaţionale s-ar putea situa la 350-450 de dolari pe uncie, comparativ cu aşteptările anterioare de 270-340 de dolari pe uncie.
Vlad Popescu – Mediafax