Lucrători din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi împreună cu reprezentanţi ai CEZ au efectuat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de energie electrică în satul Ocolna, din comuna Amărăştii de Jos, informează IPJ Dolj, într-un comunicat. În cadrul acţiunii poliţiştii au verificat 21 de imobile iar în 9 cazuri au intocmit dosare de cerecetare penală sub aspectul saăvârşirii infracţiunii de furt de energie electrică.
Craiova: Modificări la unele trasee RAT în ziua de 9 septembrie
Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova a anunţat, astăzi, într-un comunicat, că vor fi efectuate modificări la traseele unor autobuze pe data de 9 septembrie, în intervalul orar 12.00-20.00, cu ocazia festivităţii de deschidere a pasajului subteran. Din acest motiv, se va închide circulaţia pe strada Arieş, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu Str. Împăratul Traian, respectiv cu str. Traian Demetrescu şi intersecţia cu str. Alexandru Macedonski. Itinerariile traseelor 1, 3b, 5b, 24 şi 29 b se vor modifica. În imaginile ataşate puteţi vedea itinerariile traseelor respective în ziua de 9 septembrie.
Bătaie în Centrul Vechi al Capitalei între suporteri maghiari şi români
Între suporterii români şi cei maghiari au avut loc incidente noaptea trecută, în Centrul Vechi al Capitalei, cu mai puţin de 24 de ore întaintea meciului România – Ungaria, informează rtv.net. Altercaţiile între suporteri s-au petrecut în jurul orei 3.40. Între 30 de suporteri maghiari şi un grup mai puţin numeros de români s-a iscat un scandal. S-au îmbrâncit, s-au bătut şi au aruncat cu borcane şi sticle, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Locale Bucureşti, Răzvan Popa. Cinci suporteri maghiari şi un suporter român au ajuns la poliţie şi au fost amendaţi. Peste 2.000 de suporteri maghiari vor fi în tribune la partida România şi Ungaria, un meci decisiv pentru ocuparea unui loc în barajul pentru Campionatul Mondial din 2014. Cei mai mulţi suporteri maghiari vin cu trenul.
Un român, acuzat de înșelătorie în Australia
Un bărbat despre care se crede că face parte din crima organizată românească acuzată de fraudarea bancomatelor la Sydney a fost arestat în Australia, informează evz.ro. Românul, de 28 de ani, se afla ilegal în ţară și va compărea azi în instanță. În august, alt romîn a fost acuzat de infracţiuni frauduloase în legătură cu o tranzacţie suspectă. Polițiștii au confiscat unelte manuale şi alte instrumente la o unitate a Surry Hills, înainte de a-l reţine pe individ.
Banda internaţională specializată în falsificarea cardurilor şi jefuirea bancomatelor în Sydney a spart cel puţin 15 bancomate şi a prădat în jur de 100.000 de dolari. Membrii ei instalau mici dispozitive în bancomate pentru a înregistra datele prin mici camere video când codul PIN era introdus. Detaliile cardului compromis erau apoi copiate pe un card neînregistrat, iar codurile PIN erau folosite pentru a sustrage bani din conturile victimelor. Cele mai multe dintre bancomatele prădate au fost în suburbiile din sud şi pe plajele nordice, iar banii erau trimişi în România.
Dolj: O ghiulea găsită în cimitir, asanată de piroteniştii de la ISU
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Oltenia” (ISU) a judeţului Dolj a intervenit pentru asanarea unei ghiulele de aproximativ 12 kg, găsită în cimitirul din localitatea Ciupercenii Vechi. Potrivit unui comunicat al ISU, proiectilul a fost identificat, ridicat, trasportat şi dpozitat în condiţii de siguranţă şi fără probleme, urmând a fi distrus.
Baschet (m): Hallik, de la SCM -U Craiova, indisponibil pentru turneul din Serbia
Veştile proaste legate de echipa masculină de baschet SCM-U Craiova continuă să vină pe bandă rulantă. După ce Ionuţ Drăguşin şi Mirko Kovac au fost operaţi, după ce s-au accidentat la turneul amical de la Târgu Jiu, un alt jucător din lotul oltean a devenit indisponibil, cel puţin pentru turneul din Serbia, la care alb-albaştrii participă zilele acestea.
Este vorba despre Reinar Hallik, care are o infecţie generalizată la nivelul căilor respiratorii, fiind sub tratament cu antibiotice. În ceea ce-l priveşte pe Ionuţ Drăguşin, acesta a fost operat ieri, la Bucureşti, şi perioada de recuperare va fi de minimum patru luni. Ortopedul care l-a operat pe cel mai înalt jucător de baschet din România (2,21 metri) a folosit o tehnică nouă în România, care îi permite jucătorului să reducă perioada de recuperare.
În primul meci din Serbia, SCM-U a învins, la Belgrad, formaţia Košarkaši Vršca cu scorul de 92-87, iar aseară formaţia craioveană a fost depăşită de Zeleznik Belgrad cu scorul de 86-76. În ultimul meci al turneului din capitala Serbiei, oltenii vor întâlni Okk Belgrad, urmând ca mâine delegaţia olteană să poposească la Smederevo pentru un joc de verificare în compania formaţiei locale Vizura.
Sute de persoane au manifestat la Bucureşti în a cincea zi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană
Aproximativ 200 de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat aseară, pentru a cincea zi la rând, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, informează curierulnational.ro. Protestatarii au ocupat zona fântânii de la Universitate şi sunt flancaţi de cordoane de jandarmi.
Ei au scandat „Fără referendum!” şi „Uniţi, salvăm Roşia Montană!” şi au agitat pancarte cu mesaje printre care „Popor de oi, ieşiţi din casă, vă mănâncă lupii”, „Salvaţi-vă!” şi „Salvaţi Roşia Montană!”. Miercuri seară, protestatarii s-au strâns tot la fântâna de la Universitate, de unde, ocolind forţele de ordine, s-au deplasat pe bulevardul Regina Elisabeta şi au blocat temporar circulaţia pe ambele sensuri.
Incendiile de pădure din Portugalia au provocat şapte morţi în rândul pompierilor
Incendiile din Portugalia au provocat moartea celui de-al şaptelea pompier, decedat la spitalul din Coimbra (centru) unde era internat de la 29 august, conform unei surse medicale citate de Mediafax. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani şi membru al pompierilor voluntari din Valenca, a fost grav rănit la Saufins (nord).
După mai bine de o lună de incendii continue, pompierii portughezi au avut parte de primul răgaz joi după-amiază, când niciun incendiu important nu a fost raportat de protecţia civilă. Focul a distrus peste 94.000 de hectare de pădure din ianuarie până în august, adică cu 25 la sută mai mult ca în 2012 în timpul aceleiaşi perioade, conform unui bilanţ al Institutului de conservare a naturii şi pădurilor (ICNF).
Miniştrii Titus Corlăţean şi Mircea Duşa participă azi, la Vilnius, la reuniuni informale alături de omologii din UE
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va participa azi şi mâinela reuniunea informală de la Vilnius a şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene, organizată de preşedinţia lituaniană a Consiliului UE, informează Agerpres. Potrivit unui comunicat MAE, agenda reuniunii va fi structurată, în principal, pe două mari teme: vecinătatea UE pe cele două dimensiuni (estică şi sudică) şi politica de securitate şi apărare comună.
În pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic, care se va desfăşura la Vilnius în 28-29 noiembrie, miniştrii vor dezbate relaţiile UE cu partenerii estici, inclusiv din punctul de vedere al problemelor de ordin politic şi economic cu care se confruntă aceste state. De asemenea, vor fi examinate modalităţile de sprijin şi angajament al UE pentru cooperarea cu aceste ţări, inclusiv în perspectiva post-Vilnius.
Vecinătatea sudică va ocupa un loc important în cadrul dezbaterilor, cu accent pe criza din Siria şi necesitatea unei reacţii internaţionale ferme la utilizarea de către regimul de la Damasc a armelor chimice. În continuarea discuţiilor de la reuniunea extraordinară a Consiliului din 21 august 2013, şefii diplomaţiilor europene vor analiza şi evoluţiile recente din Egipt. Miniştrii Afacerilor Externe din statele membre ale UE vor mai dezbate aspecte ale politicii de securitate şi apărare comună a UE, în pregătirea discuţiilor şi deciziilor Consiliului European din decembrie 2013.
Tot azi, la Vilnius continuă reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre UE, începută joi şi la care România este reprezentată de ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa. Potrivit unui comunicat de presă al MApN, agenda întâlnirii la care este prezent şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, cuprinde analiza situaţiei din Mali, operaţiunile militare Atalanta şi Althea, dar şi dezbaterea comunicării Comisiei Europene privind sectorul european al apărării şi securităţii.
Olt: Grădiniţe în clădirile fostei unităţi militare din Slatina
Două dintre imobilele care există în incinta fostei unităţi militare din Slatina, judeţul Olt, vor fi transformate în grădiniţe, informează Gazeta Nouă. Primarul din Slatina, Minel Prina, a anunţat că municipalitatea intenţionează să înfiinţeze o grădiniţă cu program normal şi una cu program prelungit, care să-i găzduiască pe copiii slătinenilor din cartierele 600, Gară şi Steaua. „În curtea unităţi militare sunt nişte clădiri şi cred că o să fie la fel de căutat spaţiul acela de părinţi pentru că este într-un parc. Din cele patru clădiri, vrem ca două să fie grădiniţe cu program prelungit şi cu program normal. Nu zic că vom da în folosinţă, anul viitor, această grădiniţă, dar probabil peste doi ani va fi funcţională”, a declarat edilul. În plus, Prina a precizat că are în plan desfiinţarea grădiniţelor care funcţionează la parterul blocurilor de locuinţe din cartierele Slatinei.
Municipalitatea a lansat în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru ansamblul multifuncţional care va fi construit pe terenul fostei unităţi militare din Slatina. Pe lângă un parc, spaţii comerciale şi locuinţe, autorităţile vor să construiască aici şi terenuri de fotbal şi tenis, însă pentru a intra în vigoare, PUZ-ul trebuie să primească şi aprobarea consilierilor locali.
Primăria Slatina a primit terenul fostei unităţi militare din oraş în urma unei hotărâri de guvern din 26 septembrie 2012. Planul municipalităţii este ca în zona Gării Slatina să fie amenajate spaţii verzi, zone de agrement, locuinţe şi spaţii comerciale. Investiţiile, finanţate din bani publici sau privaţi, urmează să fie realizate în următorii cinci ani.