Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat astăzi solicitarea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, privind organizarea referendumului local pe tema eutanasierii câinilor fără stăpân, informează Realitatea TV. Oprescu a propus ca bucureştenii să răspundă la referendum la întrebarea „Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi neadoptaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?”. Consilierii municipali din Bucureşti au decis organizarea referendumului în data de 6 octombrie 2013.
Craiova: Restricţii temporare de circulaţie în centru, pentru inaugurarea pasajului subteran
Primăria municipiului Craiova a anunţat astăzi, printr-un comunicat, că luni, 9 septembrie, în intervalul orar 12:00-20:00, circulaţia rutieră se va închide în centrul oraşului, pe strada Arieş, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Împăratul Traian, respectiv cu strada Traian Demetrescu şi intersecţia cu strada Alexandru Macedonski. Restricţiile temporare se impun ca urmare a desfăşurării festivităţilor organizate cu ocazia deschiderii circulaţiei prin pasajul subteran.
Totodată, reprezentanţii Primăriei au anunţat că, odată cu deschiderea circulaţiei rutiere prin pasajul subteran, ca urmare a schimbării valorilor de trafic pe străzile adiacente pasajului, se va schimba prioritatea de trecere prin intersecţia strada Împăratul Traian cu strada Alexandru Macedonski. Astfel, autovehiculele care circulă pe strada Împăratul Traian vor avea prioritate de trecere prin această intersecţie.
Guvernul nu mai vrea să finanţeze firme de pază în şcoli, ci să angajeze suplimentar jandarmi
Guvernul va analiza oportunitatea eliminării finanţării de la buget a firmelor private de pază în şcoli, informează Mediafax.ro. Resursele bugetare ar urma să fie folosite pentru a angaja suplimentar jandarmi şi poliţişti pentru paza şcolilor, au anunţat astăzi premierul Victor Ponta şi ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea. „Împreună cu ministerul Educaţiei aş vrea ca, în perioada imediat următoare, să facem o analiză simplă, să vedem câte şcoli au contracte de pază cu fime private de pază şi care sunt sumele care se plătesc din bugetul public, din bugetul consolidat pentru aceste firme de pază şi dacă nu cumva ar fi mai bine, ar fi eficient să facem cu Jandarmeria sau cu Poliţia sau cu Poliţia Locală şi dacă nu cumva de sumele alea poate suplimentăm personalul la Jandarmerie sau la Poliţie”, a declarat ministrul Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, în videoconferinţa cu autorităţile locale, convocată de premier pe tema noului an şcolar.
Bucureşti: 11 persoane audiate, după ce au blocat una dintre intrările în Parlament
Unsprezece persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au fost ridicate astăzi şi duse la audieri, după ce au blocat una dintre intrările în Palatul Parlamentului, informează Mediafax.ro citând oficiali din Poliţia Capitalei. Poliţiştii Secţiei 17 şi jandarmii au intervenit după ce un grup format din 14 persoane a blocat intrarea dinspre Izvor a Palatului Parlamentului. Mai mult, două dintre acestea au încercat să se lege cu lanţuri de barieră. Poliţiştii au ridicat nouă dintre protestatari, iar jandarmii i-au imobilizat pe cei doi care intenţionau să se prindă cu un dispozitiv de bariera respectivă. Cele 11 persoane au fost duse la Secţia 17, unde sunt audiate de anchetatori.
Începând de duminică, în Bucureşti au avut loc zilnic proteste de stradă, în timpul cărora manifestanţii au blocat bulevardul Regina Elisabeta.
ANCOM organizează examinarea pentru certificatele de operator radio în serviciul mobil terestru şi de radioamator
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) organizează, în perioada 9 septembrie – 29 octombrie 2013, sesiunea ordinară de examinare în vederea obţinerii certificatelor de radioamator şi certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru, informează Agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al ANCOM, sesiunile de examinare vor avea loc în perioada 10 – 11 septembrie la Timişoara, pe 26 septembrie la Cluj, pe 5 octombrie la Iaşi şi în zilele de 15 şi 16 octombrie 2013 la Bucureşti. Examenele pentru obţinerea certificatelor de radioamator vor avea loc în data de 12 octombrie la Iaşi, între 22 şi 23 octombrie la Bucureşti, pe 26 octombrie la Cluj şi pe 29 octombrie la Timişoara.
Înscrierea la cele două tipuri de examinări se face prin depunerea de către solicitanţi a unei cereri de înscriere, împreună cu o copie după cartea de identitate/certificatul de naştere sau paşaport şi o fotografie color tip paşaport a solicitantului. Suplimentar, pentru obţinerea certificatului de operator radio în serviciul mobil terestru este necesară dovada absolvirii cursurilor gimnaziale (clasele 5-8).
Mai multe detalii referitoare la examenele organizate în vederea obţinerii certificatelor de radioamator, precum şi alte informaţii cu privire la regulament, lista de subiecte, regulamente internaţionale, formulare şi sancţiuni, sunt disponibile pe pagina de internet a ANCOM.
Pasajul subteran din centrul Craiovei va fi deschis traficului rutier luni seara
Primăria municipiului Craiova şi constructorul Mitliv vor inaugura luni, 9 septembrie, începând cu ora 17:00, pasajul subteran din centrul Băniei. După inaugurare, pietonii vor putea circula pe pasaj până la ora 19:00, urmând ca traficul rutier în această zonă să fie deschis începând cu ora 20:00. Cu această ocazie, reprezentanţii constructorului organizează pentru craioveni, începând cu ora 15:00, o expoziţie cu o parte din utilajele care au stat la baza construcţiei pasajului, eveniment care se va desfăşura sub deviza „Constructor pentru o zi”.
Peste 1.400 de angajaţi ai CFR Marfă ar putea fi disponibilizaţi
Federaţia Mecanicilor de Locomotivă a primit notificare din partea CFR Marfă privind disponibilizarea colectivă a 1.416 angajaţi, dintre care 1.172 muncitori şi restul personal TESA şi auxiliar, informează Agerpres.ro. Anunţul a fost făcut astăzi de Gigi Bobolicu, vicepreşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România. Potrivit notificării primite, CFR Marfă se angajează să pună în aplicare şi prevederile OUG 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.
Termenul de punere în aplicare a notificării este noiembrie-decembrie, iar sindicatul are la dispoziţie zece zile pentru a lua măsuri de reducere a cifrei persoanelor disponibilizate. În acest context, vicepreşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă a arătat că va convoca în regim de urgenţă liderii regionali ai federaţiei pentru a stabili măsurile care vor fi luate în perioada următoare şi care pot ajunge până la proteste de stradă.
Mehedinţi: Jandarmii, în misiune de Sfânta Maria Mică
Efective ale Jandarmeriei Mehedinţi vor fi mobilizate şi vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase şi evenimentelor cultural-artistice prilejuite de sărbătoarea religioasă a Naşterii Maicii Domnului, anunţă Jandarmerie din acest judeţ într.
În acest sens, jandarmii vor avea în vedere ca ordinea şi liniştea publică să nu fie tulburată la nedeile ce vor avea loc în localităţile: Jidoştiţa, Magheru, Cerneţi, Livezile, Căzănesti, Malovăţ, Devesel, Burila Mare, Cerveniţa Tâmna, Ostrovul Corbului, Husnicioara, Bâcleş, Dumbrava, Voloiac, Jiana, Podeni, Isverna, Ponoarele dar şi la manifestările religioase ocazionate de sărbătorirea Hramului Mănăstirii Vodiţa. În total, 50 de jandarmi vor viza prevenirea fenomenului infracţional şi contravenţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea faptelor antisociale şi adoptarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.
Pentru evitarea producerii oricărui incident nedorit, Jandarmeria Mehedinţi recomandă participanţilor la aceste manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură şi să aibă grijă de bunurile personale. La nivelul instituţiei vor fi constituite echipaje de intervenţie fiind permanent pregătite să intervină şi să acorde sprijin pentru restabilirea la nevoie a ordinii publice. Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvîrşirii altor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112, sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmi pantru a solicita sprijin.
Peste 300 de locuri de muncă vacante în Dolj
Peste 11.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, iar dintre acestea 333 sunt în Dolj, informează Mediafax citând Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Braşov, Timiş, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Argeş şi Constanţa. Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 11.037 de locuri de muncă.
Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (718) şi în judeţele Cluj (1.365), Iaşi (696), Braşov (590), Timiş (480), Hunedoara (414), Bistriţa-Năsăud (405), Argeş (396), Constanţa (362), Dolj (333) şi Prahova (318).
Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt Bacău (nouă), Caraş-Severin (12), Mehedinţi (23), Suceava (25), Brăila, Buzău (câte 71) şi Tulcea (76).
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 708 locuri de muncă, cele mai multe pentru: programator (59), inginer mecanic (30), inginer de sistem în informatică (20), consilier, expert, inspector, referent, economist în economie generală (17), proiectant inginer de sisteme şi calculatoare (16), inginer automatist (15), inginer electrotehnist şi manager (câte 12).
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.329 de locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (879), muncitor necalificat în industria confecţiilor (551), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (479), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (454), şofer autocamion sau maşină de mare tonaj (430) şi manipulant mărfuri (242).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu şi de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php .
Craiova: Expoziţie de carte „Eugen Barbu”, la biblioteca judeţeană
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” îi invită pe craioveni, prin intermediul unui comunicat, luni, la expoziţia de carte “Eugen Barbu” (1924-1993) ce va avea loc în Salonul Expoziţional al bibliotecii. Eugen Barbu a fost membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și om politic român, laureat al premiului Herder.
A debutat cu volumul de nuvele Munca de jos, a scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele (volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui), Ianus (publicat postum). A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare. Dintre lucrările expuse amintim: Șoseaua Nordului (1959), Groapa (1957), Incognito, vol.I-IV (1975-1980), Prânzul de duminică (1962), Tereza (1961), Măștile lui Goethe (1967), Caietele Princepelui, vol. I-VI, (1972-1981)