30.5 C
Craiova
luni, 11 august, 2025
Acasă Blog Pagina 558

Bucureşti: Noi proteste privind câinii comunitari în Parcul Izvor

0

Peste 200 de oameni au protestat astăzi în Parcul Izvor din Bucureşti, la o săptămână după ce Ionuţ Anghel, un băieţel în vârstă de patru ani, a fost omorât de mai mulţi câini fără stăpân, informează Agerpres.ro. La protest participă, în majoritate, familii cu copii de toate vârstele, dar şi pensionari. „Nu ne putem lăsa câinii să ne ucidă copii”, „Adunaţi câinii! Nu mai vrem victime!”, „Vrem Legea lui Ionuţ”, „Vrem să fim în siguranţă! Nu trataţi cu ignoranţă!” – sunt numai câteva dintre lozincile pe care le scandează cei adunaţi în Parcul Izvor.

Oamenii spun că doar în anul 2012 peste 16.000 de persoane au fost muşcate de maidanezi în Bucureşti şi au strigat „Cei vinovaţi să plătească pentru sângele vărsat!”. Nu în ultimul rând, protestatarii au strigat de mai multe ori „Jos Oprescu!” şi solicită, printre altele, adoptarea unui cadru legislativ care să rezolve problema maidanezilor în Bucureşti, astfel încât aceştia să fie luaţi de pe străzi.

Strada cu o singură casă

0

http://www.youtube.com/watch?v=s8JP42Xt97I

Există în evidenţa Primăriei Craiova, de când lumea, o stradă care a devenit, peste ani, o fantomă. Strada Deltei a fost uitată de craioveni, iar buruienile şi gunoaiele au pus stăpânire peste ea. Singura familie care locuieşte pe această stradă se bucură că, după zeci de ani, zona este curăţată şi urmează să fie pavată.

Buruienile şi gunoaiele au acoperit strada Deltei. După îndelungi încercări de a ajunge pe această stradă, învârtindu-ne două zile ca într-un labirint, am găsit-o în sfârşit. Timp de zeci de ani, gunoaiele aruncate la tot pasul, iarba până la brâu şi arbuştii lăsaţi să crească în voie au animat peisajul până vineri când, în urma unei sesizări, o echipă a RAADPFL a strâns reziduurile şi a pus buruienile la pământ. „Strada asta există în acte, dar nu mai ştia nimeni de existenţa ei. De ani de zile nu a mai călcat picior de om aici şi nimeni nu a mai considerat-o stradă. Stradă e aia pe care poţi să circuli. Aici nimeni nu a mai avut curajul să intre în boscheţii ăştia“, a spus un muncitor în timp ce aştepta să vină o maşină să care iarba. Localnicii sunt încântaţi că în scurt timp se va face lumină şi pe strada lor. Buruienile au fost tăiate şi urmează să fie pavată, iar oamenii aşteaptă cu sufletul la gură să o poată numi din nou stradă.

Furtună, singura familie care stă pe strada Deltei

Boscheţii care tocmai au fost puşi la pământ ne dau voie să înaintăm spre poarta care odată ieşea în strada Deltei. Numărul 1 scris pe tăbliţa ruginită şi uitată de vreme, bătută în cuie pe un gard de lemn, anunţă că aceasta este singura casă de pe strada cu pricina. Poarta este blocată şi în dreptul ei stau grămezi de iarbă proaspăt tăiată. Jungla din faţa casei a fost motivul pentru care familia Furtună s-a văzut nevoită să îşi construiască altă poartă pe care să intre în curte, dar nu pe strada Deltei, de care aparţine, ci de această dată pe strada Călmăţui. Pe poarta familiei Furtună este scris cu un marker negru numele străzii Delta, dar, de fapt, poarta dă în Călmăţui. „Din cauză că nu se mai putea trece pe aici, am fost nevoiţi să ne mutăm poarta pe strada Călmăţui. Mă bucur că, în sfârşit, o să se rezolve această problemă“, povesteşte Consuela Furtună rezemată de poarta de pe strada Călmăţui. Deltei nr. 1 este de negăsit până şi pentru poştaşii care sunt repartizaţi în zonă. Femeia spune că, de multe ori, nici poştaşul nu găseşte casa ca să-i lase facturile.
Consuela Furtună ne vorbeşte şi despre ce şi-ar dori să se construiască pe acest loc în cazul în care promisiunile că o li se paveze drumul nu o să se realizeze. „Dacă nu o să ne facă strada, mi-ar plăcea mult să se facă aici un loc de joacă pentru copii. Chiar ar avea nevoie de un asemenea loc pentru că toată ziua stau pe stradă şi aleargă dintr-o parte în alta“.
Schimbările aşteptate de ani buni, care au început, în sfârşit, să se vadă pe această stradă îi încântă pe oameni, dar cel mai mult pe singura familie de pe Deltei, care deja se gândeşte cât de frumos o să amenajeze în faţa curţii. „Sunt foarte fericită că se face strada, abia aştept să pun floricele pe care le-am adus special de la ţară. O să se schimbe total aspectul“, a spus femeia.

Proiect al bugetului de stat, finalizat până la mijlocul lunii octombrie

0

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a anunţat astăzi, la Parlament, că un proiect al bugetului de stat pentru anul 2014 va fi gata până la mijlocul lunii octombrie, informează Agerpres.ro. Voinea a spus că sunt multe propuneri de luat în discuţie în ceea ce priveşte diminuarea poverilor fiscale şi că procesul de elaborare a bugetului va fi diferit decât în alţi ani, pentru că trebuie să treacă şi pe la Uniunea Europeană.

Liviu Voinea s-a referit şi la arieratele primăriilor, precizând că legea prevede două situaţii pentru autorităţile locale care au probleme cu bani. Una dintre ele, cea mai gravă, este insolvenţa. „Una este, practic, insolvenţa, dar aici sunt extrem de puţine cazuri. Noi nu cunoaştem decât un singur caz, care a fost, de altfel, şi mediatizat. A doua situaţie o reprezintă primăriile, autorităţile locale aflate în dificultate, într-o situaţie de criză financiară, dar nu în insolvenţă. În acest moment, numărul celor care au raportat este foarte redus. Marea majoritate a autorităţilor locale nu se află într-o astfel de situaţie. De altfel, legea obligă conducătorii autorităţilor locale să informeze cu privire la aceste situaţii. Nu este un fenomen”, a mai spus Voinea, care a menţionat că Guvernul are în lucru o ordonanţă de urgenţă privind criteriile de stabilire a priorităţilor pentru investiţii.

CJ Gorj a organizat prima ediţie a Festivalului „Transalpina“

0

Consiliul Judeţean Gorj a fost principalul organizator al primei ediţii a Festivalului cultural-turistic „Transalpina“. Manifestarea a avut loc duminică, în cadrul „Zilelor Turismului Gorjean“, şi a fost găzduită de platoul din faţa Muzeului Civilizaţiei Montane, din zona Rânca. Festivalul a început încă de dimineaţă prin sărbătorirea Hramului Bisericii de la Rânca, sute de credincioşi fiind prezenţi la slujba oficiată de preoţii din localitatea Novaci. A urmat vizitarea Muzeului Civilizaţiei Montane şi a târgului de produse tradiţionale organizat în apropiere, unde au fost prezenţi meşteri populari din Gorj şi din judeţele învecinate. Cel mai important moment al zilei a fost cel referitor la desfăşurarea propriu-zisă a primei ediţii a Festivalului cultural-turistic „Transalpina“, la care au participat delegații reprezentante ale județelor Gorj, Alba, Hunedoara, Vâlcea şi Sibiu.

Paradă a portului popular

Ion Cepoi, directorul Centrului pentru promovarea tradiţiilor şi culturii populare, a precizat că la Festival au fost invitate toate judeţele străbătute de şoseaua Transalpina sau vecine cu Transalpina. Festivalul a avut ca puncte principale de atracţie atât o paradă a portului popular din fiecare judeţ, cât şi prezentarea spectacolelor de dansuri populare de ansamblurile participante: „Nedeia“ din Novaci, „Junii petrileni“, din Petrila, Hunedoara, Ansamblul Folcloric Şugag – Alba, Grupul folcloric bărbătesc din Amărăşti şi Ansamblul folcloric Băbeni, ambele din Vâlcea. La Festival a fost invitat şi Ansamblul Folcloric Jina, din Sibiu. La rândul său, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că prima ediţie a Festivalului „Transalpina“ a fost doar începutul unor acţiuni menite să promoveze din punct de vedere turistic Transalpina, Rânca şi Gorjul, în cadrul unor pachete turistice: „Dorim ca turiştii să poată să viziteze Gorjul în cadrul unor pachete turistice care să promoveze o anumită stare de permanenţă în ceea ce priveşte anumite activităţi. Dorim ca Festivalul «Transalpina» să devină o permanenţă, pentru că a luat numele unui obiectiv turistic de prim rang din România şi de ce nu din Europa. Trebuie să valorificăm în toate felurile potenţialul turistic al şoselei Transalpina, iar acţiunea face parte din «Zilele turismului gorjean». Este un produs turistic ce oferă o paletă largă de activităţi turiştilor care se află în Gorj în această perioadă şi vor veni şi în anii următori. Trebuie să aleagă acest pachet turistic de peste o săptămână şi să fie convinşi că vor avea ce face în Gorj“.

Cazanciuc: Ministerul Justiţiei a emis un singur aviz pentru proiectul de la Roşia Montană

0

Ministerul Justiţiei a emis un singur aviz, cu observaţii, în cazul proiectului de lege privind Roşia Montană, a declarat astăzi ministrul Robert Cazanciuc, citat de Agerpres.ro. Cazanciuc a arătat că nu s-a pus problema încălcării unor dispoziţii imperative ale vreunei legi, pentru că altfel avizul ar fi fost negativ. „A fost un aviz cu observaţii formulat de Ministerul Justiţiei. Legea prevede trei tipuri de avize – favorabil, favorabil cu observaţii şi negativ. Ministerul Justiţiei a emis un singur aviz şi acela a fost un aviz cu observaţii. (…) Având în vedere că Ministerul Justiţiei este ultimul minister avizator, iniţiatorul trebuie să prezinte în Guvern argumente în susţinerea proiectului său. În cadrul Guvernului a fost făcută o dezbatere şi iniţiatorii, în special domnul ministru Şova, au făcut o expunere a punctului de vedere al Departamentului pentru Infrastructură în aşa fel încât, în final, Guvernul a decis trimiterea proiectului de lege”, a afirmat Cazanciuc, la plecarea de la sediul Consiliului Suprem al Magistraturii. El a subliniat că nu se pune problema de încălcare a unei legi, pentru că este vorba de un proiect de act normativ.

Robert Cazanciuc a refuzat să comenteze recomandările liderilor Uniunii Social-Liberale ca proiectul de lege să nu fie adoptat sau o eventuală ripostă juridică a companiei care vrea implementarea proiectului de la Roşia Montană. „Nu sunt membru al Parlamentului. Nu ştiu discuţiile din Parlament. Dacă guvernul este sau nu pregătit asta nu putem stabili decât în cadrul unei şedinţe de Guvern. Evident că oricine este nemulţumit de o anumită soluţie, ştiţi foarte bine, că apelează la instanţele de judecată”, a mai spus Cazanciuc.

Rusia face apel la Siria să-şi plaseze armele chimice sub control internaţional

0

Rusia face apel la Siria să-şi plaseze sub control internaţional arsenalul chimic, pentru a evita lovituri din partea statelor occidentale şi aşteaptă un răspuns rapid de la Damasc, a declarat astăzi la Moscova, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, citat de Agerpres.ro. „Facem apel la liderii sirieni nu numai ca aceştia să accepte să plaseze sub control internaţional stocul de arme chimice şi apoi să-l distrugă, ci şi să adere pe deplin la Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice”, a declarat Lavrov, adăugând că speră la un răspuns „rapid şi pozitiv”, care să permită evitarea unor lovituri militare occidentale.

Craiova: Sesiunea de admitere de toamnă la Facultatea de Litere începe mâine

0

Universitatea din Craiova a anunţat, printr-un comunicat, că sesiunea de admitere de toamnă la Facultatea de Litere începe mâine, fiind scoase la concurs 184 de locuri la Taxă şi două la Buget.

Pentru domenile Limbă şi Literatură, Limbi moderne aplicate, Ştiinţe ale Comunicării şi Ştiinţe ale Educaţiei înscrierile în vederea admiterii se vor face în perioada 10-11 septembrie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 13 septembrie, iar pentru realizarea admiterii va fi concurs de dosare şi se va ţine cont doar de media obţinută la bacalaureat.

La domeniul Teatru şi Artele spectacolului, înscrierea candidaţilor se va face în perioada 10-11 septembrie, iar rezultatele vor fi afişate la data de 16 septembrie. Admiterea se va face prin concurs care va consta în două probe (etape eliminatorii) de aptitudini vocaţionale. În prima etapă, care va avea loc pe 14 septembrie, candidaţii vor susţine o probă orală/practică de testare a aptitudinilor vocale, ritmice şi de interpretare şi vor prezenta versuri şi o povestire din repertoriul propriu, la alegerea comisiei. Candidatul va fi notat cu admis/respins. În cea de-a doua etapă, care va avea loc pe 15 septembrie,  tinerii vor participa la un atelier de improvizaţie şi vor susţine un monolog.

La Master sunt disponibile 185 de locuri la Buget şi 90 de locuri la Taxă. Înscrierile se fac în intervalul 10 – 12 septembrie, iar rezultatele vor fi afişate la data de 14 septembrie.

Olt: Ministrul Apărării, mulţumit după vizita făcută la Deveselu

0

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a vizitat astăzi baza militară de la Deveselu, din judeţul Olt, arătându-se mulţumit de „gardul de tip NATO” care înconjoară unitatea, informează b1.ro. La ultima vizită făcută de ministrul Apărării la Deveselu, unitatea militară era împrejmuită de un gard din sârmă ghimpată. Duşa a mers şi în interiorul bazei, spunând că este mulţumit că gardul care împrejmuieşte baza militară a fost schimbat, iar lucrările la acesta au fost finalizate, deşi termenul limită era 2014.

„Partea română asta avea datoria să facă, să asigure împrejmuirea bazei de la Deveselu cu un gard, dar şi să realizeze un drum de patrulare în perimetrul bazei. La ultima mea vizită aici am fost nemulţumit de tipul de gard folosit, am schimbat documentaţia şi am cerut înlocuirea cu un gard de tip NATO. Aşa cum vă spuneam, acum observ că acest gard s-a finalizat, suntem cu mult înainte de termen, acesta fiind estimat în cursul anului 2014, dar iată că s-a făcut. De asemenea, am vrut să verific calitatea drumului şi modul în care au fost realizate rigolele de scurgere a apelor pluviale. Gardul este realizat complet, la drum încă se lucrează, astfel încât în cel mai scurt timp lucrările părţii române să fie asigurate şi să poată veni americanii să realizeze partea lor de lucrări, la pavilioane şi la baza propriu-zisă”, a declarat Duşa.

Întrebat când ar putea începe lucrările părţii americane, Duşa a răspuns că este posibil „chiar luna viitoare”.

CAB a decis că Irinel Columbeanu nu a colaborat cu Securitatea

0

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis astăzi că Irinel Columbeanu nu a fost colaborator al fostei Securităţi, respingând ca neîntemeiată acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), informează Mediafax.ro. Instanţa a luat act de faptul că pârâtul Irinel Adrian Columbeanu şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Decizia CAB nu este definitivă, părţile putând face recurs la instanţa supremă.

CNSAS a cerut, în 26 aprilie, CAB să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a lui Irinel Columbeanu. Nota de constatare a fost înaintată Colegiului CNSAS, însoţită de întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii ei. Colegiul CNSAS a aprobat nota, dispunând introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de colaborator al fostei Securităţi a lui Irinel Columbeanu. Dosarul a fost înregistrat la CAB – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 26 aprilie. Potrivit unor surse judiciare, Irinel Columbeanu a fost verificat de CNSAS în calitate de candidat la Primăria Capitalei, la alegerile din 2012. Acesta ar fi fost recrutat de fosta Securitate în 1980 şi ar fi avut numele conspirativ „Ivănescu”.

Senat: Proiectul Roşia Montană va fi dezbătut în procedură de urgenţă

0

Vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu a declarat astăzi că Biroul Permanent al Senatului a decis, la solicitarea grupului PSD, ca proiectul de lege privind Roşia Montană să intre în procedură de urgenţă în dezbaterea comisiilor de specialitate, informează Mediafax.ro. Potrivit Agerpres.ro, Senatul a aprobat, cu 12 voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi o abţinere, procedura de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţii miniere în România. Actul normativ care a venit de la Guvern a fost discutat în Biroul Permanent al Senatului.

Cristian Dumitrescu a declarat că la nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiectului de lege, iar până pe 17 septembrie comisia de administraţie împreună cu cea economică să elaboreze un raport comun asupra actului normativ. Ulterior, proiectul va fi intra în dezbaterea şi votul Senatului, aceasta fiind prima Cameră sesizată.