23.3 C
Craiova
duminică, 17 august, 2025
Acasă Blog Pagina 541

Ministerul Sănătăţii a început o evaluare a tuturor secţiilor din spitale

0

Ministerul Sănătăţii a început o evaluare a tuturor secţiilor din spitalele din România, activitate care se va finaliza cu o reaşezare a numărului de paturi, a declarat astăzi, la Piatra Neamţ, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, citat de Agerpres.ro. „Vom face o analiză şi o evaluare serioasă a anumitor paturi pe anumite specialităţi ale spitalelor. O vom realiza în circa două luni. Avem deja evaluări la unele specialităţi cu paturi mai multe decât necesarul. Când vom termina evaluarea vom regla numărul de paturi între secţii, iar la anumite specialităţi se va micşora sau mări numărul de paturi”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu.

Totodată, el a anunţat că va fi modificat actul normativ care reglementează funcţionarea centrelor de permanenţă. „Intenţionăm să dezvoltăm mai mult medicina pre-spitalicească, centrele de permanenţă, gărzile care se pot acorda la domiciliu, serviciile din ambulatoriu. Vrem să schimbăm filosofia şi mentalitatea unor medici care cred că trebuie să lucreze doar în spitale. Pot lucra şi în secţii, dar şi în ambulatoriu, pot face triaj şi să se intre în spital cu pacienţii care au nevoie cu adevărat. Intenţionăm să umblăm la actele normative prin care să fie funcţionale centrele de permanenţă, să funcţioneze şi de vineri seara până luni dimineaţa. Vom umbla pe cadrul normativ, să plătim mai bine aceste servicii, iar medicii să fie motivaţi şi cetăţeanul să fie servit la domiciliu”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Egipt: Mandatul de arestare preventivă al lui Mohamed Morsi, prelungit cu 30 de zile

0

Un tribunal egiptean a decis astăzi prelungirea mandatului de arestare preventivă cu 30 de zile în cazul preşedintelui demis al Egiptului, Mohamed Morsi, deţinut de armată într-un loc necunoscut şi acuzat de conspiraţie cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas, informează Agerpres.ro citând agenţia EFE. Judecătorul Tribunalului de Apel din Cairo, Hassan Samir, a dispus aceeaşi măsură şi în cazul fostului şef de cabinet al lui Morsi, Refaa al Tahtaui, a anunţat agenţia de ştiri egipteană Mena.

Ambii sunt acuzaţi, în plus, de uciderea unor prizonieri şi responsabili ai poliţiei, de sechestrarea unui responsabil al serviciilor de securitate, de luarea cu asalt şi incendierea închisorii Wadi El Natrum şi atacarea instalaţiilor forţelor de ordine. Morsi a fost închis la Wadi El Natrun, între ianuarie şi februarie 2011, în timpul revoluţiei care a dus la răsturnarea de la putere a predecesorului său Hosni Mubarak, dar a reuşit să scape la două zile după arestarea sa. Tahtaui este de asemenea acuzat că a furnizat informaţii importante Hamas pe când lucra la cabinetul prezidenţial.

Împotriva lui Morsi au fost pronunţate şi alte decizii de arestare preventivă pentru posibilă insultă adusă puterii judecătoreşti şi pentru presupusa sa implicare în uciderea, arestarea şi torturarea unor manifestanţi, în timpul confruntărilor din luna decembrie, în faţa palatului prezidenţial.

Magistratul egiptean a cerut totodată arestarea altor opt acuzaţi în acelaşi dosar, în care mai sunt reţinute 13 persoane.

 

Galaţi: Premierul Ponta vizitează zonele afectate de inundaţii – UPDATE

0

UPDATE (17:06) Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, la Galaţi, unde mai multe comune au fost grav afectate de inundaţii, că doreşte ca până la şedinţa de Guvern să fie făcută rapid o evaluare pentru sprijinirea sinistraţilor, inclusiv a familiilor care trebuie să-şi înmormânteze rudele, informează Mediafax.ro. Ponta a precizat că doreşte să le spună chiar astăzi oamenilor din zonele afectate că Guvernul îi va ajuta să-şi repare casele şi că această evaluare este necesară rapid. „Vreau să ajutăm familiile oamenilor care au murit şi să nu aşteptăm până la şedinţa de Guvern de miercuri să facem asta”, a mai spus Ponta.

Premierul a mai declarat, la şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, că este mai bine să se prevină situaţiile catastrofale prin evacuarea persoanelor expuse la inundaţii. „Mai bine să ne înjure oamenii acum că-i evacuăm decât să se întâmple alte necazuri”, a mai spus premierul în cadrul şedinţei la care au mai participat vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, şi ministrul Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri Lucia Varga.

După şedinţa extraordinară a comitetului pentru situaţii de urgenţă, premierul Victor Ponta a pornit către zonele sinistrate, însoţit de ceilalţi miniştri şi de reprezenanţi ai autorităţilor judeţene Galaţi.


(15:55) Premierul Victor Ponta a ajuns la Galaţi, unde va participa, la Palatul Prefecturii, la şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă privind inundaţiile, informează Agerpres.ro. La Galaţi se află, încă de joi, şi vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul pentru societatea informatică, Dan Nica, care s-au implicat în coordonarea acţiunilor întreprinse de autorităţile locale şi efectivele MinisteruluI Afacerilor Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor.

Nouă persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor care au afectat în noaptea de miercuri spre joi comunele Costache Negri, Cuca, Cudalbi şi Griviţa. De asemenea, au fost afectate de viituri 22 de localităţi, 2.434 de persoane au fost evacuate, 140 persoane şi 417 animale au fost salvate, fiind inundate 1.373 de case, din care 11 distruse în totalitate.

Auchan a finalizat achiziţia celor 20 de hipermarketuri Real în România

0

Tranzacţia Auchan-Real vizând achiziţia a 20 de hipermarketuri Real în România a fost finalizată ieri, a anunţat  Auchan România printr-un comunicat. Achiziţia a fost realizată ca urmare a acordului semnat la data de 30 noiembrie 2012 între Grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenței din România la sfârșitul lunii iulie.

Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, cu o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 m2, peste 10.000 de angajaţi, trei platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe. Compania devine, astfel, unul dintre primii cinci cei mai mari angajatori privaţi din România şi a doua reţea de comerţ, ca suprafaţă totală de vânzare la nivel naţional.

Suceava: Copil muşcat de un câine scăpat din lanţ

0

Un copil de şapte ani din comuna suceveană Pătrăuţi a fost muşcat de mai multe ori de un câine care a scăpat din lanţ din curtea unui localnic, informează b1.ro. Băiatul a fost trimis de bunica lui la un magazin din apropiere pentru cumpărături. Când a ajuns în dreptul locuinţei unui vecin, copilul a fost atacat de câinele acestuia, care scăpase din lanţ. Băiatul a povestit că animalul se afla la colţul străzii, iar când a trecut pe lângă el l-a muşcat de mai multe ori. Copilul a fost transportat la spital de bunica sa, medicii constatând că are mai multe plăgi muşcate la coapsa stângă şi la torace. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal.

România a împrumutat 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe

0

Statul român a atras ieri 1,5 miliarde euro de pe pieţele externe, printr-o emsiune de obligaţiuni denominate în euro, cu scadenţa la şapte ani, informează b1.ro. Împrumutul s-a făcut la o dobândă de 2,95 puncte procentuale peste midswap, indicatorul de referinţă al pieţei. Investitorii au subscris peste 6,2 miliarde de euro la emisiunea de euroobligaţiuni a României, depăşind astfel de patru ori suma maximă pentru care Ministerul Finanțelor intenţiona să o atragă. Intermediarii operaţiunii au fost Deutsche Bank, Citigroup, HSBC şi Societe Generale.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor a împrumutat de pe piaţa internă 32,091 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe de 1,42 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Alţi 11 mineri au coborât în subteran la Roşia Montană, alăturându-se protestului colegilor

0

Alţi 11 mineri au coborât astăzi în galeria Cătălina-Monuleşti din Roşia Montană, alăturându-se celor 22 de ortaci care protestează în subteran de miercuri, informează b1.ro. Aceştia au coborât pentru a le duce hrană şi apă celor ce protestează şi au refuzat apoi să mai iasă din subteran, aderând la protestul colegilor lor. Minerii sunt supăraţi că la nivel naţional s-a înţeles că în galerie condiţiile nu sunt dificile şi nu ar fi unele de subteran, ci ar fi „ca într-un muzeu”. „Oamenii sunt supăraţi pentru că s-a înţeles că în galerie condiţiile nu sunt dificile, ci ar fi ca într-un muzeu. Poate s-a înţeles că sunt condiţii ca în Pasajul Unirii, deşi oamenii aceia stau în umezeală şi o temperatură de şase grade”, a spus liderul Sindicatului „Viitorul Mineritului” din Roşia Montană, Cristian Albu.

În paralel, aproximativ 300 de oameni protestează la suprafaţă, la gura galeriei, în semn de solidaritate cu minerii blocaţi în subteran.

Săptămâna Europeană a Mobilităţii, în 37 de localităţi din România

0

Peste 2.000 de oraşe din 43 de ţări participă, în perioada 16 – 22 septembrie, la cea de-a 12-a ediţie a Săptămânii Europene a Mobilităţii, o campanie anuală care promovează transportul urban durabil, informează Agerpres.ro. În România campania se va desfăşura în 37 de localităţi. Ediţia de anul acesta se desfăşoară sub sloganul „Aer curat – E mişcarea ta!”, campania atrăgând atenţia cu privire la impactul transportului asupra calităţii aerului din oraşe şi încurajând cetăţenii din întreaga Europă să-şi îmbunătăţească sănătatea şi starea de bine prin schimbarea comportamentului lor zilnic.

„Ediţia din 2013 a Săptămânii Europene a Mobilităţii coincide cu Anul European al Aerului, un domeniu în prezent reconfigurat de către factorii de decizie europeni prin Strategia Tematică a Calităţii Aerului. Traficul urban este o sursă în creştere de poluare, îndeosebi în ceea ce priveşte pulberile sedimentabile şi dioxidul de azot. Prin urmare, autorităţile locale au responsabilitatea de a dezvolta strategii de transport urban care să răspundă cererilor de mobilitate, să protejeze mediul, să îmbunătăţească calitatea aerului şi să facă oraşul un loc mai bun de trăit. În acelaşi spirit este dezvoltată şi campania Uniunii Internaţionale de Transport Public ‘Creştem cu transportul public'”, se arată într-un comunicat transmis astăzi de Clubul Metropolitan – Asociaţia pentru Mobilitate Metropolitană.

Cinci şcoli din judeţul Galaţi nu nu vor începe cursurile pe 16 septembrie

0

Cinci şcoli din judeţul Galaţi nu vor începe cursurile pe 16 septembrie, odată cu deschiderea anului şcolar 2013-2014, a informat Ministerului Educaţiei printr-un comunicat. Potrivit datelor furnizate până joi astăzi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi, cinci şcoli din acest judeţ nu-şi vor putea primi elevii din cauza avariilor produse de inundaţii. Acestea sunt Şcoala Gimnazială nr.1 din comuna Băleni, Şcoala Gimnazială „Elena Negri”, din comuna Costache Negri, Şcoala Gimnazială „Prof. Emil Panaitescu” din comuna Cudalbi, Şcoala Gimnazială nr.1 din comuna Frumuşiţa şi Şcoala Gimnazială „Alexandru Moruzi” din comuna Pechea. În unităţile de învăţământ afectate de ploile torenţiale clădirile au fost inundate, iar instalaţiile electrice distruse. ISJ Galaţi va realiza o actualizare a datelor în cursul zilei de astăzi.

Cluj: Ministrul Daniel Barbu, huiduit şi atacat cu roşii de militanţii împotriva exploatării de la Roşia Montană

0

Un grup de aproximativ zece activişti împotriva exploatării de la Roşia Montană au cerut astăzi demisia ministrului Culturii, Daniel Barbu, protestatarii scandând lozinci împotriva acestuia şi aruncând cu roşii atunci când oficialul a ieşit din sediul Prefecturii Cluj, unde a susţinut o conferinţă de presă, informează Agerpres.ro. Activiştii au purtat două bannere cu inscripţiile „Barbu, mercenarul Gold-ului împotriva patrimoniului” şi „Roşia Montană în patrimoniul UNESCO”. De asemenea, unul dintre protestatari a aruncat înspre ministru cu trei roşii puse într-o pungă, fără a-l nimeri însă.