32.6 C
Craiova
duminică, 17 august, 2025
Acasă Blog Pagina 347

Craiova: „Săptămâna legumelor şi fructelor donate” la Grădiniţa „Curcubeul Copilăriei”

0

Grădiniţa cu Program Prelungit „Curcubeul Copilăriei”, în parteneriat cu Biserica „Sf. Nicolae” din Craiova a organizat această săptămână acţiunea de colectare de fructe şi legume intitulată „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, acţiune ce se află în programul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară. Astăzi, preşcolarii însoţiţi de doamnele educatoare şi directorul grădiniţei au transportat fructele şi legumele donate la biserica „Sf. Nicolae”. Tot cu această ocazie, preoţii Florin Bonea şi Jean Uncheşelu au stat de vorbă cu preşcolarii grădiniţei, subliniind importanţa acţiunilor caritabile desfăşurate sub îndrumarea cadrelor didactice ale grădiniţei.

ANI: Fostul viceprimar al oraşului Corabia, incompatibil

0

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 6 aleși locali, informează ANI într-un comunicat.  Printre aceştia se numără şi fostul viceprimar al oraşului Corabia (Olt), Anton Petre Drăguinea. Acesta „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iulie 2010 – 25 aprilie 2012, întrucât a deținut, simultan, funcția de Viceprimar al Orașului Corabia, Jud. Olt, și calitatea de membru în Consiliul de administrație al Spitalului Orășenesc Corabia. Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de […] viceprimar […] este incompatibilă cu […] funcţia de membru al consiliului de administraţie […] la instituţiile publice”, se arată într-un comunicat al ANI.

Conferintele preoţeşti de toamnă, în Arhiepiscopia Craiovei

0

Arhiepiscopia Craiovei organizează în această perioadă conferinţele pastoral – misionare de toamnă, sub genericul Anul Omagial Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Olteniei, prima conferinţă a avut loc ieri şi a reunit, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropoliei Olteniei, preoţii din protoieriile Târgu Jiu Sud şi Târgu Jiu Nord. Conferinţa preoţească a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la altarul Bisericii „Sfinţii Apostoli” din municipiu.

Cea de a doua parte a întâlnirii a fost găzduită de Cercul Militar din Târgu Jiu. În deschidere, preotul Pădureanu Ionuţ, de la Parohia Preajba,  Protoieria Târgu Jiu Nord, a  prezentat referatul cu tema „Apărarea dreptei credinţe în faţa ofensivei sectare”, urmat de discuţii şi dezbateri pe marginea celor prezentate. La final IPS Irineu a punctat câteva din concluziile la tema pusă în dezbatere, subliniind unele aspecte dogmatice şi istorice care scot in evidenţă necesitatea apărării dreptei credinţe creştin ortodoxe aşa cum ea ne-a fost transmisă de Părinţii Bisericii.

În ultima parte a întrunirii, toţi participanţii la conferinţă s-au îndreptat către sediul Protoieriei Târgu Jiu Nord unde a fost săvârşită slujba de sfinţire a clădirii. După cum ne-a informat părintele protoiereu Cosmin Bălan, slujba de sfinţire a  încununat astfel eforturile făcute în ultimul an pentru renovarea şi consolidarea clădirii ce adăposteşte sediul Protoieriei Târgu Jiu Nord.
                                  

Miki de la Şuie Paparude va fi transferat cu un elicopter SMURD la Bucureşti

0

Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu („Miki”), care a suferit, în noaptea de 19 spre 20 octombrie, un infarct la finalul unui concert susţinut la Timişoara, va fi transferat, azi, cu un avion SMURD, la Bucureşti, starea sa fiind stabilă, informează Mediafax. Şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor Timişoara, medicul Mihai Grecu, a declarat  că liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu (42 de ani), care în noaptea de 19 spre 20 octombrie a suferit un infarct la finalul unui concert susţinut la Timişoara, urmează să fie transferat la un spital din Bucureşti.

„Facem toate pregătirile pentru a-l transfera pe pacient, astăzi (vineri – n.r.), la Bucureşti, cu avionul SMURD”, a declarat Mihai Grecu.

Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Timişoara, acolo unde este internat Mihai Câmpineanu, acesta se află într-o stare stabilă şi poate fi transferat în Capitală. Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, a suferit un infarct miocardic la finalul unui concert susţinut la Timişoara, iar colegii de trupă, care au şi sunat la 112, afirmau că artistul le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi s-a prăbuşit la pământ. În cădere, cântăreţul s-a lovit la faţă.

Mihai Câmpineanu a fost în comă indusă de medicamente, medicii spunând că starea lui nu era „foarte încurajatoare”, dar că nu avea leziuni hemoragice cerebrale. După ce a ieşit din coma indusă, a fost intubat din nou, deoarece nu putea respira singur.

SUA: Pasagerii avioanelor vor putea folosi electronicele la decolare şi aterizare, fără apeluri şi Internet

0

Administraţia Federală în domeniul Aviaţiei (FAA) din SUA ridică majoritatea restricţiilor privind utilizarea electronicelor de către pasageri în timpul decolării şi aterizării avioanelor, însă interdicţia pe apeluri telefonice, mesaje sms şi navigarea pe internet, inclusiv email, rămâne în vigoare, informează Mediafax. Astfel, pasagerii vor putea asculta muzică, citi şi se vor putea juca pe electronicele personale în timpul decolării şi aterizării, activităţi care nu necesită accesarea reţelelor mobile.

Navigarea pe internet este disponibilă însă în timpul zborului, prin reţelele WiFi instalate pe aeronave, activate de obicei la altitudini de peste 3.000 de metri. Noile reguli vor intra în vigoare înainte de finalul acestui an, după ce companiile de transport aerian vor stabili dacă avioanele din dotare pot tolera interferenţele, potrivit New York Times.

Agenţia guvernamentală, care abordează de obicei în mod conservator chestiuni de siguranţă în timpul zborului, a trecut neaşteptat de rapid la schimbarea reglementărilor privind electronicele personale, după ce o comisie specială şi-a dat avizul cu aproximativ o lună în urmă. Decizia a fost salutată de piloţi, personalul de bord şi de congresmeni, şi va fi cu siguranţă pe placul pasagerilor, notează NYT.

Irakul vrea un „al treilea război mondial” împotriva „virusului” Al-Qaeda

0

Premierul irakian Nouri al-Maliki, aflat în vizită în Statele Unite, a susţinut ieri desfăşurarea unui „al treilea război mondial” de către comunitatea internaţională împotriva „virusului” Al-Qaeda aflat în plină revenire în ţara sa, informează Mediafax. Maliki se află de miercuri la Washington şi se va întâlni azi cu preşedintele Barack Obama pentru a stimula cooperarea antiteroristă între cele două state.

„Vrem un război internaţional împotriva terorismului”, a declarat liderul guvernului irakian în faţa publicului de la centrul de analiză Institute of Peace, numind Al-Qaeda şi filialele sale un „virus” care aduce un „vânt rău” în toată regiunea.

„Am avut două războaie mondiale; îl vrem pe al treilea împotriva celor care ne asasinează poporul şi care vor să curgă sânge”, a continuat Maliki, propunând ca Irakul să găzduiască o conferinţă internaţională împotriva terorismului.

Liderul şiit irakian a fost primit miercuri de vicepreşedintele american Joe Biden, care „a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a-i echipa (militar) pe irakieni pentru a combate Al-Qaeda”, conform Casei Albe. Nouri al-Maliki s-a mai întâlnit joi şi cu secretarul Apărării Chuck Hagel şi liderul statului major, generalul Martin Dempsey, a transmis Pentagonul.

A dispărut în apele Oltului

0

Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit, ieri, cu un echipaj de scafandri, pentru căutarea unei persoane dispărute în râul Olt pe raza comunei Izbiceni. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, scafandrii s-au retras din cauza vizibilitaţii reduse, persoana nefiind găsită.

Traficul fluvial pe Dunăre, restricţionat în aval de Porţile de Fier II

0

Circulaţia navelor pe Dunăre este restricţionată în aval de Barajul Porţile de Fier II situat la kilometrul 863+358 din cauza cotelor mici ale apei, informează romaniatv.net. Situaţia se datorează debitelor afluente scăzute din cauza lipsei de precipitaţii în bazinul hidrografic al Dunării din Europa Centrală, aflate cu 850 metri cubi sub valoarea de 3.850 mc/s stabilită de specialiştii hidrologi pentru această perioadă, a declarat directorul Căpităniei Zonale (CZ) Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba.

„Pentru a evita eşuarea convoaielor de nave în pragurile de nisip care au început să se formeze pe Dunăre, am emis un aviz către navigatori pentru a se deplasa cu viteză redusă şi să reducă volumul încărcăturilor”, a precizat Mihai Ghiba. Conform unor statistici, oscilaţiile debitelor au dus în anul 2013 la diminuarea cu aproximativ 70% a transporturilor fluviale, situaţie care a provocat mari pagube armatorilor şi societăţilor comerciale ce au apelat la livrarea de mărfuri cu navele pe Dunăre.

Deputatul PSD Stanciu Anghel, trimis în judecată

0

Deputatul PSD Stanciu Anghel a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, informează antena3.ro. Deputatul este acuzat că şi-a angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar din Iaşi, aceştia obţinând astfel venituri de peste 65.000 de lei. Dosarul va fi judecat de magistraţii instanţei supreme. Potrivit procurorilor, deputatul Anghel Stanciu a încheiat cu fiul său două contracte civile prin care acesta a fost angajat, în perioada 2007-2011, în cadrul biroului său parlamentar. Fiul lui Stanciu a obţinut, în baza celor două contracte, venituri de 38.945 de lei.

În plus, Anghel Stanciu a angajat-o pe nora sa, în perioada 2008-2011, în baza unui contract civil, la biroul lui parlamentar, aceasta obţinând astfel venituri de 26.934 de lei, au precizat procurorii. Potrivit Codului Penal, „conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv”.

Dolj: Prins cu 30 de arbori tăiaţi ilegal

0

O patrulă a Postului de Poliţie Argetoaia l-a depistat, ieri, pe Lucian N., de 18 ani, din localitate în timp ce transporta, cu o căruţa, 30 arbori, de esenţă stejar, care nu prezentau aplicată marca organelor silvice şi fără a poseda documente de însoţire a mărfii, informează IPJ Dolj într-un comunicat.
Din cercetări s-a stabilit faptul că materialul lemnos a fost tăiat şi sustras din punctul „Cantonul nr. 9 – Teascul din Deal ”, acesta fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor şi lăsat în custodia Ocolului Silvic Filiaşi. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor Legii 46/2008, pentru comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.