23.3 C
Craiova
duminică, 17 august, 2025
Acasă Blog Pagina 345

Secretarul de stat Radu Podgorean, la ceremonia de închidere a cursului “Reconstrucţie Post – conflict şi Stabilizare”

0

Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi analiză politică, Radu Podgorean, a participat, vineri, 1 noiembrie, la Cercul Militar Naţional, la ceremonia de închidere a cursului de pregătire în domeniul gestionării civile a crizelor, intitulat „Reconstrucţie Post-conflict şi Stabilizare”. Evenimentul a fost organizat în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, de către Ministerul Afacerilor Externe în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – România.
Radu Podgorean  a subliniat relevanţa pe care o reprezintă tematica acestui curs în cadrul agendei de acţiuni de politică externă a diplomaţiei române şi şi-a exprimat încrederea că acest proiect va continua cu succes în anii următori. În acest context, oficialul român a precizat că programul oferă cursanţilor un cadru oportun ce permite consolidarea cunoştinţelor teoretice, dar şi valorificarea experienţei de teren în domeniul reconstrucţiei post-conflict prin interacţiunea cu lectori de prestigiu. Participanţii la curs au apreciat activitatea lectorilor, conţinutul teoretic şi practic al cursului, precum şi contribuţia substanţială a acestora în perspectiva proiectelor profesionale pe care le desfăşoară. Prelegerile din cadrul sesiunilor de lucru şi exerciţiul practic au fost susţinute de experţi ONU, ai Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) şi ai Ministerului Apărării Naţionale, precum şi de reprezentanţi ai mai multor ONG-uri naţionale şi internaţionale de profil.
La finalul ceremoniei, secretarul de stat Radu Podgorean a decernat diplome de absolvire a cursului celor 31 de participanţi din Republica Moldova, Georgia, Muntenegru, Republica Tunisiană, Republica Arabă Egipt, Autoritatea Naţională Palestiniană, Republica Islamică Afganistan şi România.
Cursul s-a aflat la cea de-a şasea ediţie şi se înscrie pe linia iniţiativelor MAE de dezvoltare şi consolidare a mecanismelor existente la nivel naţional în vederea pregătirii experţilor civili şi pentru o mai eficientă gestionare a resurselor necesare pentru participarea la operaţii de stabilizare şi reconstrucţie.

Liga a III-a, seria 3

0

Etapa a 11-a: astăzi, ora 14.00: Dinamo II Bucureşti – Juventus Bucureşti, Concordia II Chiajna – Metaloglobus Bucureşti, Viitorul Domneşti – CS Tunari, Inter Clinceni – CS Podari, CS Baloteşti – FC Balş; mâine, ora 14.00: CS Vişina Nouă – ACS Viitorul Municipal Craiova.
Clasament: 1. Juventus Bucureşti 25 de puncte (golaveraj 28-11), 2. CS Baloteşti 20 (12-7), 3. FC Balş 18 (16-15), 4. Dinamo II Bucureşti 14 (16-13), 5. CS Vişina Nouă 14 (15-12), 6. ACS Viitorul Municipal Craiova 14 (14-11), 7. CS Tunari 13 (15-23), 8. Viitorul Domneşti 13 (12-21), 9. Metaloglobus Bucureşti 11 (12-11), 10. Inter Clinceni 9 (13-19), 11. Concordia II Chiajna 9 (8-15), 12. CS Podari 8 (15-18).

Liga a II-a, seria 2

0

Etapa a 9-a: astăzi, ora 17.00: UTA Arad – FC Universitatea Craiova; mâine, ora 11.00: Gloria Bistriţa – Metalul Reşiţa, CS Mioveni – ASA Târgu Mureş, CSM Vâlcea – Olimpia Satu Mare, FC Bihor Oradea – CS Universitatea Craiova, FC Olt Slatina – Minerul Motru.
Clasament: 1. FC Universitatea Craiova 15 puncte (golaveraj 8-4), 2. CS Universitatea Craiova 15 (9-6), 3. Gloria Bistriţa 14 (10-6), 4. Olimpia Satu Mare 13 (8-5), 5. Metalul Reşiţa 13 (13-11), 6. CSM Vâlcea 12 (11-9), 7. ASA Târgu Mureş 12 (7-5), 8. FC Olt Slatina 9 (5-7), 9. FC Bihor Oradea 8 (8-11), 10. CS Mioveni 8 (7-11), 11. UTA Arad 7 (6-12), 12. Minerul Motru 4 (4-9).

Titus Corlățean, la evenimentul „Radio România, 85 de ani: o istorie în slujba politicii externe româneşti”

0

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a fost astăzi, 1 noiembrie 2013, gazda unui eveniment aniversar dedicat aniversării a 85 de ani de la înființarea radioului public.
Evenimentul organizat sub genericul ”Radio România – 85 de ani: o istorie în slujba politicii externe româneşti” a evidenţiat colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Radio România în ceea ce priveşte promovarea demersurilor diplomaţiei româneşti în străinătate.
La eveniment au fost prezenți: directorul general al radioului public, Ovidiu Miculescu, prof.univ. dr. Ioan Scurtu, alături de reprezentanți ai corpului diplomatic, corespondenți de radio, reprezentanți ai mediului academic.
În deschiderea evenimentului, ministrul afacerilor externe a  adresat un mesaj de felicitare radioului public pentru cei 85 de ani de existență, subliniind importanța pe care „tezaurul de mărturii radiofonice” o are pentru păstrarea memoriei naționale. A menționat totodată rolul radioului public, de vector de cultură și de educație pentru tânăra generație, dar și importanța acestuia în promovarea şi susţinerea comunităților de români din afara granițelor țării. ”Radioul a coagulat în jurul lui o întreagă comunitate: de la familie, comunitatea locală, până la românii de pretutindeni. A vorbit despre ce înseamnă România: istorie, tradiţii, valori, cultură, dar şi subiecte de actualitate din politica externă. Radioul public a dat voce României în lume, timp de aproape un secol” a subliniat ministrul afacerilor externe în intervenția sa.
Ministrul Titus Corlăţean a ținut să felicite jurnaliștii pentru profesionalismul activității lor și, în special, corespondenții radio din zonele de conflict: ”Niciun risc nu este prea mare atunci când e vorba de pasiunea pentru acurateţea informaţiei şi de dorinţa de a fi în mijlocul evenimentelor care schimbă lumea” a menționat ministrul  de externe.
Președintele radioului public, Ovidiu Miculescu, referindu-se la jurnalişti de radio ca „oameni fără chip, pentru că radioul înseamnă doar voce”, a ţinut să menţioneze că, în tot acest interval, radioul public a fost onest, echilibrat, a promovat mereu valorile naţionale, cultura naţională, limba română şi va continua să o facă. Acesta a apreciat colaborarea strânsă cu Ministerul Afacerilor Externe, „nu doar un partener, ci un prieten”, în promovarea proiectelor de interes public, de susținere a limbii române, a culturii naţionale peste hotare.
La rândul său, prof.univ. dr. Ioan Scurtu a trecut în revistă momentele de referință din istoria radioului public, subliniind rolul acestuia de ”factor de mobilizare a conștiinței publice”.
În finalul evenimentului, ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a înmânat directorului general al SRR o plachetă aniversară pentru cei 85 de ani de la înființarea radioului public.

Smiley se întoarce „Acasă”

0

Se spune că Acasă e acolo unde ţi-e inima, iar Smiley pare să reconfirme această veche zicală în videoclipul realizat pentru Acasă, piesa care dă numele noului său album.
Realizat de HaHaHa Video Production, videoclipul îl plasează pe Smiley în mijlocul lui nicăieri, tragand hotărât un cărucior către o destinaţie numai de el ştiută. Artistul se opreşte într-o pădure, în faţa unei construcţii neobişnuite, care în scurt timp capătă forma unei case.
Într-un moment de cumpănă, însă, îşi face apariţia un magician, precum cei din poveşti. Pe măsură ce casa din pădure capătă contur, îşi mai fac apariţia şi alte personaje determinate şi entuziaste.
Prietenia de care dau dovadă cei implicaţi în ridicarea casuţei oferă promisiunea unui final de basm.
„Întregul album ‘Acasă’ este o dezlănţuire creativă pentru mine; 17 poveşti muzicale, care stârnesc trăiri nenumărate, de la bucurie pură, la senzaţia de libertate, până la nostalgie sau dor”, a adăugat Smiley.
Noul album al lui Smiley beneficiază de o lansare în etape. Astfel,  în paralel cu lansarea videoclipului realizat pentru Acasă, Smiley anunţă şi lansarea oficială a albumului Acasă , care va avea loc pe 21 noiembrie, împreună  cu Gazeta Sporturilor.

GOODEYE II – acţiune internaţională pe aeroporturile europene pentru combaterea traficului ilicit de bunuri

0

În luna octombrie 2013, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Direcţia de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei din cadrul IGPF, în calitate de Punct Naţional de Contact AIRPOL – a organizat şi coordonat acţiunea transfrontalieră Goodeye II, în cooperare cu  D.G.V. – Biroul Vamal Otopeni, respectiv I.G.P.R.-Direcţia Poliţiei Transporturi, având ca scop principal prevenirea şi combaterea traficului ilicit de bunuri.
Pe timpul desfăşurării acţiunii, în baza unor analize de risc efectuate împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Otopeni, au fost selectaţi pasageri pentru efectuarea unor controale amănunţite asupra bagajelor transportate, respectiv au fost efectuate controale amănunţite asupra unor colete transmise prin firmele de curierat.  
Astfel, în cadrul acestei operaţiuni, în data de 01.10.2013, la P.P.F Henri Coandă, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au găsit, în bagajele de cală ale unei cetăţene române, în vârstă de 21 ani, care călătorea din direcţia Amsterdam, un număr de 39.760 ţigarete marca Karelia Lights. Ţigările au fost reţinute de organul vamal, iar tinerei i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă.
De asemenea, în data de 24.10.2013, au fost efectuate controale asupra bagajelor de cală ale pasagerilor unor curse cu destinaţia Londra, în urma cărora au fost descoperite un număr de 32.800 ţigarete mărcile Marlboro Lights şi Viceroy, ce aveau aplicat timbru de Ucraina, ce urmau a fi scoase ilegal din ţară.
În data de 28.10.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Aeroport Henri Coandă au desfăşurat o acţiune în cooperare cu Biroul Vamal Otopeni şi Biroul Poliţie Transporturi Aeriene, în urma căreia au depistat trei cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Dolj, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 ani,  care au încercat să introducă ilegal în ţară o cantitate de ţigări.
Aceştia sosiseră din direcţia Atena, iar după ce au intrat în posesia bagajelor de cală, au fost monitorizaţi până în parcarea aeroportului, unde au fost opriţi şi legitimaţi. Fiind conduşi la Biroul Vamal Otopeni, în urma controlului bagajelor de cală, au fost descoperite 56.800 ţigarete marca RGD, netimbrate de provenienţă China.
Persoanelor în cauză li s-au întocmit dosare penale de către Poliţia de Frontieră şi Poliţia Transporturi Aeriene, fiind învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor de “deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete” şi „contrabandă”.
Valoarea totală a ţigărilor confiscate în cadrul operaţiunii se ridică la aproximativ 84.000 lei.
Tot în cadrul acţiunii Goodeye II, la Compartimentul Cargo al Aeroportului Henri Coandă, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat controale amănunţite asupra unor colete transmise prin companiile de curierat.
Astfel, au fost două situaţii în care, în două colete, au fost găsite diferite dispozitive şi pachete de cărţi de joc din material plastic, obiecte ce prezintă suspiciuni cu privire la scopul pentru care au fost concepute, putând fi folosite pentru a contraface rezultatul jocurilor de noroc, fapt pentru care s-a procedat la ridicarea acestora în vederea continuării cercetărilor, urmând ca după expertizare să se ia măsurile legale.
Totodată, expeditorul unuia dintre colete este cerectat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau deţinere în vederea folosirii într-o sală de jocuri a unui dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de şansă şi metodele de selecţie prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvenţa plăţii într-un joc de noroc (art.25, lit.c din O.U.G.77/2009) şi înşelăciune (art.215 C.P.).
Această operaţiune s-a derulat sub coordonarea Biroului Permanent al AIRPOL – Bruxelles, la nivelul aeroporturilor statelor membre şi a avut ca obiectiv principal efectuarea de controale amănunţite asupra pasagerilor, în vederea prevenirii şi combaterii traficului ilicit de bunuri.

Secretarul de stat Radu Podgorean, la ceremonia de închidere a cursului “Reconstrucţie Post – conflict şi Stabilizare”

0

Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi analiză politică, Radu Podgorean, a participat, vineri, 1 noiembrie, la Cercul Militar Naţional, la ceremonia de închidere a cursului de pregătire în domeniul gestionării civile a crizelor, intitulat „Reconstrucţie Post-conflict şi Stabilizare”. Evenimentul a fost organizat în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, de către Ministerul Afacerilor Externe în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – România.
Radu Podgorean  a subliniat relevanţa pe care o reprezintă tematica acestui curs în cadrul agendei de acţiuni de politică externă a diplomaţiei române şi şi-a exprimat încrederea că acest proiect va continua cu succes în anii următori. În acest context, oficialul român a precizat că programul oferă cursanţilor un cadru oportun ce permite consolidarea cunoştinţelor teoretice, dar şi valorificarea experienţei de teren în domeniul reconstrucţiei post-conflict prin interacţiunea cu lectori de prestigiu. Participanţii la curs au apreciat activitatea lectorilor, conţinutul teoretic şi practic al cursului, precum şi contribuţia substanţială a acestora în perspectiva proiectelor profesionale pe care le desfăşoară. Prelegerile din cadrul sesiunilor de lucru şi exerciţiul practic au fost susţinute de experţi ONU, ai Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) şi ai Ministerului Apărării Naţionale, precum şi de reprezentanţi ai mai multor ONG-uri naţionale şi internaţionale de profil.
La finalul ceremoniei, secretarul de stat Radu Podgorean a decernat diplome de absolvire a cursului celor 31 de participanţi din Republica Moldova, Georgia, Muntenegru, Republica Tunisiană, Republica Arabă Egipt, Autoritatea Naţională Palestiniană, Republica Islamică Afganistan şi România.
Cursul s-a aflat la cea de-a şasea ediţie şi se înscrie pe linia iniţiativelor MAE de dezvoltare şi consolidare a mecanismelor existente la nivel naţional în vederea pregătirii experţilor civili şi pentru o mai eficientă gestionare a resurselor necesare pentru participarea la operaţii de stabilizare şi reconstrucţie.

Report de peste 5.100.000 lei la Loto 6 din 49

0

Duminică, 3 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 5.100.000 lei (peste 1.150.000 euro), iar la Noroc a rămas în joc un
report cumulat în valoare de peste 1.327.000 lei (aproximativ 300.000 euro).
La Joker, la categoria I, se înregistreaza un report în valoare de peste 3,6 milioane lei (peste 828.800 euro), iar la categoria a II-a se
înregistrează un report în valoare de peste 120.000 lei (peste 27.000 euro). La Noroc Plus s-a înregistrat la categoria I un report în valoare de peste 191.000 lei (peste 43.000 euro).
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste  24.000 lei, iar la Super Noroc reportul este în valoare de peste 23.000 lei.

Elevii de la două şcoli din Craiova, instruiţi de poliţişti

0

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit, în cadrul Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, cu elevi de la şcolile „Elena Farago” şi „Sfântul Gheorghe” din Craiova. Elevii au primit recomandări preventive în vederea reducerii riscului de victimizare pe parcursul vacanţei de o săptămână care începe astăzi. Astfel, poliţiştii i-au informat pe cei mici cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte pentru prevenirea violenţei, prevenirea victimizării în cazul infracţiunilor de furt şi tâlhărie, prevenirea dispariţiilor de copii şi situaţiile în care copiii pot apela numărul de urgenţă 112.

Nici domeniul siguranţei rutiere nu a fost neglijat, elevilor fiindu-le prezentate regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte în calitate de participanţi la trafic ca pietoni sau biciclişti.

Deoarece pe perioada vacanţei copiii petrec mai mult timp în faţa calculatorului, siguranţa pe internet a constituit un alt punct pe agenda activităţilor desfăşurate de poliţişti în rândul elevilor, aceştia din urmă dovedindu-se foarte interesaţi de modalităţile de autoprotecţie şi în acest domeniu.

Mehedinţi: Maria Rupa, locul II la secţiunea arte vizuale – grafică, categoria gimnaziu

0

În anul şcolar 2012-2013, Agenţia Naţională Antidrog a derulat la nivel naţional, proiectul „Mesajul meu antidrog, ediţia a X-a”, implementat la nivelul judeţului Mehedinţi de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mehedinţi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi.
La nivel naţional, eleva Maria Rupa, de la Şcoala Gimnazială nr. 4 ,,Petre Sergescu” Drobeta Turnu Severin, a obţinut locul al II-lea la secţiunea arte vizuale – grafică, categoria  gimnaziu.
Relaţiile bune de cooperare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, concretizate în numeroase acţiuni, desfăşurate în baza parteneriatelor existente la nivel local, urmare firească a deschiderii către societatea civilă, promovate continuu la nivelul Agenţiei Naţionale Antidrog, implicarea elevilor şi a cadrelor didactice din Mehedinţi, reafirmă succesul ediţiilor precedente.