22.9 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Acasă Blog Pagina 281

Gorj: Peste 1.000 de membri ai Sanitas au semnat pentru declanşarea protestelor din sistemul de sănătate

0

Aproximativ 1.100 de salariaţi din sistemul de sănătate din judeţul Gorj, membri ai Sanitas, au semnat pentru declanşarea grevei de avertisment programată în data de 25 noiembrie, dar şi pentru cea generală, din 28 noiembrie, a declarat astăzi pentru Agerpres preşedintele Sanitas Gorj, Valentin Popa. Potrivit acestuia, în cazul unei greve generale, doar secţiile de urgenţă vor asigura asistenţă medicală în proporţie de 100%, restul serviciilor fiind acordate în proporţie de 30%. În ambulatoriul de specialitate se poate opri activitatea, urmând ca cei care vor veni acolo să fie redirecţionaţi către unităţile de primiri urgenţe.

„La nivelul judeţului Gorj s-au strâns aproximativ 1.100 de semnături, ceea ce reprezintă cu multe peste jumătate plus unu din numărul de membri de sindicat. Astăzi am primit nişte comunicate, mâine o să mai primim comunicate din partea altor organizaţii, Colegiul Medicilor, un sindicat afiliat la Federaţia Cantacuzino din Bucureşti şi, bineînţeles, şi ceilalţi salariaţi care nu sunt membri Sanitas sunt solidari cu mişcările noastre din 25 şi 28 noiembrie. Sper că săptămâna asta este una decisivă şi că ar trebui să se rezolve problemele, ca să nu ajungem nici măcar la greva de avertisment. Peste tot unde Sanitas are membri, adică în spitalele din celelalte oraşe ale judeţului, programul va fi acelaşi”, a spus Valentin Popa.

Printre revendicările sindicaliştilor se numără alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut, dublarea salariilor medicilor rezidenţi, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate şi apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi.

Franţa: Un bărbat a deschis focul în faţa sediului central al Société Générale

0

Poliţia din Paris este în alertă maximă după ce un nou atac armat a avut loc astăzi, în faţa sediului central al băncii Société Générale, la doar câteva ore după ce un bărbat a deschis focul la redacţia cotidianului Libération, informează rnews.ro citând BBC. Potrivit primelor informaţii, nici o persoană nu a fost rănită, iar poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului.

Cele două atacuri de astăzi vin după ce vineri dimineaţa un bărbat înarmat a intrat în holul postului BFMTV din Paris şi a ameninţat jurnaliştii.

Săftoiu: PDL va încerca să depună o moţiune de cenzură pe tema descentralizării

0

Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Adriana Săftoiu, a declarat astăzi că Partidul Democrat Liberal (PDL) nu va depune amendamente la proiectul privind descentralizarea, urmând să iniţieze discuţii cu Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) şi „chiar” cu Partidul Naţional Liberl (PNL), în vederea depunerii unei moţiuni de cenzură, informează Agerpres.ro. „S-a luat decizia să nu fie depuse amendamente la acest proiect de lege, fiind considerat neconstituţional. În egală măsură, PDL intenţionează să atace proiectul de lege la Curtea Constituţională a României, dar înainte va încerca să depună o moţiune de cenzură pe acest proiect de lege şi va solicita colaborarea UDMR, PP-DD, chiar şi a PNL”, a declarat Săftoiu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al democrat-liberalilor. Ea a arătat că liderii grupurilor parlamentare ale PDL urmează să aibă discuţii cu partidele menţionate, punctând că se bazează pe toţi să susţină moţiunea de cenzură.

Săftoiu a spus că se aşteaptă ca PNL să susţină moţiunea de cenzură, arătând că proiectul vizează o „descentralizare de tip stânga”. „Este un moment foarte bun să vedem cine se află în opoziţie faţă de putere. Este un test”, a subliniat democrat-liberala. Adriana Săftoiu a precizat că în cazul în care nu sunt strânse semnăturile necesare pentru o moţiune de cenzură, va fi depusă o moţiune simplă.

Guvernul îşi va angaja răspunderea mâine în Parlament asupra proiectului de lege privind descentralizarea, care prevede că sănătatea, agricultura, mediul, învăţământul preuniversitar, cultura, tineretul şi sportul şi turismul vor trece în subordinea autorităţilor locale, în timp ce Poliţia, Agenţia de prestaţii sociale, cinematografele şi porturile vor rămâne în structurile centrale. Proiectul actului normativ a fost aprobat pe 14 noiembrie de Executiv şi trimis Legislativului, parlamentarii având posibilitatea de a depune amendamente până astăzi.

Un nou părculeţ în Râmnicu Vâlcea

0

Un nou părculeţ va apărea în muncipiul Râmnicu Vâlcea, prin regândirea spaţiului din faţa Primăriei municipiului de pe strada General Praporgescu şi unificarea sa cu zona din faţa sediului Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale. În noul spaţiu astfel creat se vor planta copaci, se vor amplasa băncuţe şi se preconizează inclusiv realizarea unei fântâni arteziene. Pentru întreaga stradă General Praporgescu autorităţile locale au în vedere o serie de modernizări, printre care regândirea spaţiilor de parcare, fluidizarea traficului auto şi înfrumuseţarea sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Constantin Brâncoveanu prin crearea unei zone verzi pe care se vor planta flori şi arbuşti.

Dolj: Incendiu la o locuinţă din comuna Pleniţa

0

Detaşamentul Pompieri Calafat, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pleniţa, a intervenit astăzi cu o autospecială cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din Pleniţa. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta la acoperişul casei, existând riscul de propagare a focului la întreaga casa de locuit. Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, focul distrugând mai multe obiecte de mobilier, un televizor, un computer, un geam termopan şi o uşă din lemn, dar şi mai multe articole vestimentare şi documente personale. 

Constanţa: Bărbat accidentat succesiv de două maşini în timp ce traversa regulamentar strada

0

Un bărbat a fost accidentat astăzi succesiv de două autoturisme, informează b1.ro. Accidentul s-a produs în municipiul Constanţa, în timp ce bărbatul traversa regulamentar un bulevard, pe trecerea pentru pietoni. Victima a suferit mai multe leziuni şi a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe. Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, pietonul, în vârstă de 45 de ani, a fost lovit de un autoturism care circula pe prima bandă de mers a bulevardului Aurel Vlaicu, în urma impactului fiind proiectat pe a doua bandă de circulaţie şi accidentat de un alt autovehicul. Cercetările în acest caz sunt în derulare.

Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea a început demersurile pentru obţinerea de finanţări europene

0

Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea s-a înscris ca entitate distinctă la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia şi a început demersurile pentru luarea în evidenţă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Acţiunile sunt obligatorii pentru obţinerea de finanţări din totalul de 5,4 miliarde euro disponibil la nivel naţional pentru proiectele înaintate de zonele motropolitane. Printre activităţile ce urmează a fi finanţate se numără achiziţionarea de autobuze electrice, dar şi realizarea de piste de biciclete, „care să fie ceva mai mult decât nişte desene pe asfalt”, după cum a subliniat primarul Emilian Frâncu. În acelaşi context, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va face adresa o solicitare Consiliului Judeţean Vâlcea de rezervare a traseelor de transport de călători pe Zona Metropolitană pentru operatorul sau asociaţia de operatori de transport ce vor deservi această structură.

Olt: Şoferi depistaţi conducând autoturisme cu numere de înmatriculare provizorii expirate

0

Poliţiştii din judeţul Olt cercetează doi şoferi care au fost depistaţi în trafic în timp ce conduceau autoturisme neînmatriculate. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt, primul conducător auto a fost depistat  pe bulevardul A. I. Cuza din municipiul Slatina, de un echipaj de poliţie care executa serviciul de îndrumare şi control al traficului rutier. Poliţiştii au constatat că şoferul de 27 ani, din Slatina, conducea un autoturism al cărui număr de circulaţie provizoriu era expirat din data de 12 noiembrie 2013.

Cel de-al doilea conducător auto a fost depistat pe strada Mihai Viteazul din oraşul Balş. Poliţiştii au stabilit că autoturismul condus de un doljean de 39 de ani avea numărul de circulaţie provizoriu expirat din data de 14 noiembrie 2013.

Preşedintele CNAS: Din 2014 spitalele vor fi sancţionate dacă pun pacienţii să-şi cumpere medicamente

0

Spitalele care vor trimite bolnavii să-şi cumpere medicamente şi totodată vor solicita caselor de asigurări de sănătate decontarea tratamentelor, deşi nu au fost administrate, vor fi sancţionate din 2014, a anunţat, azi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.

„În 2014 vom fi mult mai stricţi în ceea ce priveşte achiziţia de medicamente şi materiale sanitare şi vom institui sancţiuni pentru cei care trimit pacienţii să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, deşi aceste produse sunt decontate de către casele de asigurări de sănătate. Dar, mai întâi, voi avea o discuţie cu managerii spitalelor”, a spus Buşoi, citat de Mediafax.

Preşedintele CNAS a precizat că vor fi exceptate de la sancţiuni doar acele spitale unde apar cazuri accidentale, unde nu este un obicei să fie trimişi pacienţii să-şi cumpere medicamente sau diverse materiale sanitare.

„Ştim că există cazuri accidentale, dar şi unele spitale unde acest fapt constituie regulă, pentru anumite secţii, pentru anumite servicii. Atenţionăm că, pentru 2014, unul din obiectivele majore este acela ca niciun asigurat, din contribuţia căruia funcţionăm şi noi, să nu fie pus să procure medicamente”, a adăugat Buşoi.

Potrivit preşedintelui CNAS, cele mai mari cheltuieli în cazul unui spital sunt cele de personal.

„Cele mai frecvente în spital sunt cele legate de numărul mare de personal, mai ales în sistemul administrativ, cheltuielile foarte mari cu serviciile externalizate şi cele privind internările pe termen lung nejustificate. Spitalele trebuie să se organizeze mai bine. Într-un spital unde bolnavii nu sunt trimişi să-şi cumpere medicamente, 70 la sută din cheltuieli sunt pentru plata personalului şi 10 la sută pentru medicamente. Managerii spitalelor trebui să oprească angajările nejustificate, să renunţe la achiziţiile nepotrivite. Există spitale, în general în ţară, unde cheltuielile de personal sunt de 85-90, chiar 95 la sută din buget”, a mai spus Cristian Buşoi.

El a precizat că sumele alocate spitalelor private vor fi diminuate în 2014.

Crin Antonescu: Relaţia cu Partidul Conservator nu mai există

0

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat astăzi că nu mai are nimic de menţionat despre relaţia dintre PNL şi Partidul Conservator (PC), deoarece această relaţie nu mai există, informează b1.ro. „Nu e nimic de discutat în relaţia cu PC pentru că această relaţie nu există. De facto, Alianţa de Centru Dreapta (ACD) nu mai există şi nu mai există de mult. Ceea ce nu înseamnă că noi dorim să provocăm o tulburare în interiorul Uniunii Social-Liberale. Funcţionăm normal, PC are doi membri plini în cabinetul lui Ponta, sunt doi colegi ai miniştrilor noştri. Nu mai există relaţia cu PC în sensul unei alianţe ACD”, a explicat şeful PNL.