25.6 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Acasă Blog Pagina 274

ABA Jiu a efectuat peste 400 de controale în 2013

0

Inspectorii din cadrul Biroului Inspecția Bazinală a Apelor al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Jiu au planificat pentru anul 2013 un număr de 455 controale, până în prezent efectuând un număr de 426 controale planificate și un număr de 388 controale neplanificate, informează ABA Jiu într-un comunicat. Acestea constituie controale de fond, axate în special pe categorii de folosință privind activități cu risc major asupra resurselor de apă, exploatări de agregate minerale din albiile și terasele cursurilor de apă, acumulări, iazuri de decantare, halde de steril, salubrizarea cursurilor de apă și microhidrocentrale.

În urma acestor controale au fost aplicate un număr de 50 sancțiuni contravenționale dintre care 14  amenzi contravenționale și 36 de avertismente.
În paralel cu aceste controale planificate pentru anul în curs, biroul Inspecția Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu a efectuat și controale tematice privind starea de salubrizare a cursurior de apă, lacurilor și a malurilor acestora, microhidrocentrale – în construcție și în funcțiune – activități de extragere a agregatelor minerale din albiile, malurile cursurilor de apă, din terase, cuvetele lacurilor.
Totodată,  pe parcursul lui 2013 inspectorii Birolui Inspecția Bazinală a Apelor au participat și la acțiuni de controale comune cu Garda de Mediu, desfășurate la balastierele din Bazinul Hidrografic Jiu-Dunăre, în scopul prevenirii extracțiilor ilegale de agregate minerale.

Biroul Inspecția Bazinală  a Apelor controlează pe întreg teritoriul Administrației Bazinale de  Apă Jiu respectarea de către persoanele fizice și juridice a legilor și reglementărilor în vigoare din domeniul gospodăririi calitative și cantitative a apelor, precum și al siguranței barajelor și a altor contrucții hidrotehnice. Controlul se face cu prioritate la folosințele de apă și lucrările care au legătură cu apele unde se încalcă repetat reglementările în vigoare.

Secretari de stat şi consilieri ai lui Ponta, propuşi pentru Adunările Generale ale Acţionarilor la mai multe companii de stat

0

Mai mulţi secretari de stat din ministere şi doi consilieri ai premierului Victor Ponta au fost propuşi să facă parte din Adunările Generale ale Acţionarilor sau Consiliile de Administraţie de la Electrocentrale Bucureşti, Nuclearelectrica, Electrica, Hidroelectrica sau Complexul Energetic Oltenia, informează Mediafax.

Astfel, Ioana Maria Petrescu, consilier de stat la Cancelaria premierului Ponta, a fost propusă ca reprezentant al statului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a societăţii Electrocentrale Grup Bucureşti. Surse oficiale au declarat că pe lista de propuneri a fost inclusă şi Geanina Cristina Puşcaşu, actual consilier de stat în Guvern şi fostă asistentă la Bruxelles a europarlamentarului Daciana Sârbu, pentru postul de reprezentant a statului în AGA la Nuclearelectrica.

În acelaşi timp, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Gigel Paraschiv a fost propus pentru AGA la Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice ”Electrica” S.A Bucureşti, iar secretarul de stat în Departamentul pentru Energie Maricel Pop, ca membru în Consiliul de Administraţie la Hidroelectrica-Serv S.A.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Alexandru Dunca, este propus pentru AGA Societăţii Complexului Energetic Oltenia, subsecretarul de stat în cadrul Departamentului pentru Energie, Marcel Bogdan Pandelică, la AGA Electrica S.A. iar secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene Gabriel Onaca, pentru AGA de la Electrica Distribuţie Muntenia Nord Ploieşti.

Grapini: Se va renunţa la obligaţia TVA la încasare pentru firmele cu până la 500.000 de euro

0

Aplicarea obligatorie a sistemului de TVA la încasare pentru firmele cu cifre de afaceri de până la 500.000 de euro a creat distorsiuni în piaţă şi a dezavantajat întreprinderile mici şi mijlocii, a declarat ministrul delegat pentru IMM, mediul de afaceri şi turism, Maria Grapini, potrivit Mediafax. „Se va renunţa la obligaţia TVA la încasare pentru firmele cu până la 500.000 de euro, care a creat distorsiuni în piaţă şi a creat dezavantaje pentru IMM”, a declarat Grapini la conferinţa anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Dan Manolescu a declarat în mai multe rânduri că TVA la încasare pentru firmele cu până la 500.000 de euro va deveni opţională începând cu 1 ianuarie 2014, întrucât încalcă prevederile legislaţiei europene, iar România riscă declanşarea procedurii de infringement. Guvernul a elaborat deja un proiect de ordonanţă care prevede eliminarea obligativităţii şi a termenului de 90 de zile.

Pe de altă parte, în primăvara acestui an, Grapini apăra decizia de introducere a TVA la încasare pentru IMM şi afirma că nu există niciun risc din perspectiva legislaţiei europene. Sistemul TVA la încasare, introdus de la 1 ianuarie, presupune colectarea taxei la momentul încasării contravalorii livrărilor sau prestărilor efectuate, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii facturii. Firmele obligate să aplice acest sistem sunt cele cu o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de 2,25 milioane de lei. TVA la încasare a fost implementat de către actualul ministru delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

Încă un cutremur în Vrancea

0

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs azi, la ora 9.46, în zona seismică Vrancea – judeţul Buzău, la o adâncime de 108 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului citat de Mediafax. Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt: Covasna (41 ), Vălenii de Munte (43 de kilometri), Săcele (51 de kilometri), Buzău (56 de kilometri) şi Mizil (57 de kilometri). În luna noiembrie s-au produs în zona Vrancea alte 11 cutremure, cu magnitudini între 2,7 şi 3,8 grade pe scara Richter.

 

Dolj: Bărbat arestat după ce a ameninţat cu toporul un consătean

0

Un bărbat din localitatea doljeană Ghidici a fost arestat după ce a ameninţat cu toporul un consătean, informează IPJ Dolj într-un comunicat. Ieri, în jurul orei 16.30, lucrătorii Postului de Poliţie Ghidici au fost sesizaţi de Traian D., din localitate, cu privire la faptul că a fost ameninţat cu un topor de către un localnic. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit faptul că Traian D., în timp ce se afla pe o stradă în apropierea Primăriei Ghidici, a fost ameninţat de către Marian M., de 54 de ani, din localitate, cu un topor.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri şi portul fără drept al unui topor în locurile şi împrejurările în care s-ar primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

Totodată învinuitul a fost prezentat Parchetului Calafat cu propunerea de arestare preventivă, propunere însuşită şi promovată Judecătoriei Calafat care a emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 zile.El a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din  cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Ziua filosofiei la Universitatea din Craiova

0

Universitatea din Craiova, în colaborare cu Centrul de Cercetări Filosofice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Editura Universitaria din Craiova organizează mâine, între orele 12 – 14, în Sala Albastră a Universităţii, o serie de manifestări dedicate Zilei Filosofiei. Potrivit unui comunicat al instituţiei de învăţământ, organizatorii au pregătit o întâlnire-dezbatere între studenţii Universităţii din Craiova, elevii liceelor craiovene şi prof. univ. dr. acad. Gheorghe Vlăduţescu, pe tema  „Pentru ce, filosofia?”. De asemenea, manifestările vor cuprinde şi o lansare de carte: „Scepticismul grec ca filosofie critică”, sub semnătura lui Gheorghe Vlăduţescu.

Manifestările se desfăşoară în cadrul parteneriatului educaţional dintre Universitatea din Craiova, Centrul de Cercetări Filosofice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Colegiul Naţional „Carol I” Craiova, Colegiul Naţional „Elena Cuza” Craiova, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova, Liceul „Matei Basarab” Craiova.

Motivarea instanţei în cazul Condescu: Nu există probe că a săvârşit faptele de care îl acuză Parchetul

0

Tribunalul Gorj a apreciat că din probele prezentate de procuror nu rezultă cert că Marin Condescu şi Viorel Temelescu au comis faptele de care sunt acuzaţi, astfel că nu se impune arestarea preventivă a acestora, potivit motivării judecătorului Teofil Boncu, care a analizat propunerea Parchetului, informează Mediafax. În motivarea instanţei de respingere a propunerii de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, şi a vicepreşedintelui clubului, Viorel Temelescu, se arată că nu există indicii temeinice pentru a demonstra că cei doi inculpaţi au comis faptele penale de care sunt acuzaţi.

„Din probele administrate în cauză de către organul de urmărire penală nu rezultă cu certitudine, neexistând indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit fapte de natură penală, de gravitatea celor reţinute în sarcina lor”, se precizează în motivarea deciziei judecătorului Teofil Boncu de la Tribunalul Gorj, care a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul Emil Moţa.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost acuzaţi că au falsificat trei contracte de cesiune de creanţe cu o firmă care asigura tichete de masă pentru minerii din sindicatele conduse de cei doi, însă judecătorul de caz menţionează că „prezentarea celor trei contracte ca fiind false este făcută în mod lapidar, fără a se indica, măcar succint, în ce constă falsul şi cine ar fi semnat în fals din partea Pandurii”.

În plus, magistratul a avut la dispoziţie un raport de expertiză al Poliţiei Gorj, întocmit de Serviciul de Investigaţii Criminale, în baza căruia magistratul a constatat că „actele cu privire la care se susţine că sunt false sunt în realitate scanate, dar nu se menţionează în acelaşi raport dacă sunt false şi cu atât mai puţin dacă au fost falsificate de către unul dintre cei doi inculpaţi”.

Marin Condescu este acuzat şi că ar fi împrumutat de mai multe ori Clubul Pandurii cu bani împrumutaţi de la bancă, iar la returnarea sumelor acesta ar fi retras sume mai mari, în contabilitate befiind înregistrate toate operaţiunile, el fiind acuzat de delapidare şi spălare de bani. Procurorul care a cerut arestarea lui marin Condescu l-a acuzat pe acesta de prejudicierea clubului sportiv cu 2,6 milioane lei, însă judecătorul Teofil Boncu susţine în încheierea de şedinţă că un eventual prejudiciu şi o astfel de sumă nu pot fi stabilite în lipsa unei expertize contabile.

Pe 14 noiembrie, Tribunalul Gorj a respins propunerea procurorilor Parchetului Tribunalului Gorj de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Marin Condescu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Viorel Temelescu.

Conferinţa anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România

0

Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, Maria Grapini, va participa astăzi, la Conferinţa anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România, care are loc la sediul Băncii Naţionale a României, sala Mitiţă Constantinescu, informează într-un comunicat Ministerul pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism. Evenimentul are tema „România şi Zona Euro – Convergenţa reală faţă de cea nominală” şi va reuni la discuţii personalităţi marcante din peisajul financiarbancar, analişti, oameni de afaceri, precum şi membri ai instituţiilor guvernamentale. În cadrul întâlnirii se va analiza situaţia ţării noastre în vederea aderării la zona euro şi vor fi dezbătute acţiunile ce trebuie întreprinse în plan guvernamental şi din punct de vedere economic pentru ca adoptarea monedei unice europene să fie posibilă, cu efecte pozitive asupra economiei.

Creatoarea de modă Maria Marinescu va fi dusă la sediul DIICOT pentru audieri

0

Creatoarea de modă Maria Marinescu va fi dusă azi la sediul DIICOT, unde urmează să fie audiată de procurori în legătură cu implicarea soțului ei, Frank Colin, într-un dosar de trafic cu cocaină, informează Agerpres.

Azi-dimineață, procurorii DIICOT au efectuat percheziții la casa Mariei Marinescu, fiind căutate mai multe documente. Descinderile au avut loc în urma unei solicitări din partea autorităților franceze, fiind constituită în acest sens o comisie rogatorie. Soțul Mariei Marinescu, Frank Colin, este arestat din luna aprilie în Franța, fiind acuzat de trafic cu cocaină.

Presa franceză a relatat că, pe 20 martie, un avion cu aproximativ 700 kg de cocaină a fost descoperit pe aeroportul din Punta Cana, Republica Dominicană. În urma investigațiilor, mai multe persoane, printre care și Frank Colin, au fost arestate peste Ocean și în Franța

SUA: Un senator, înjunghiat mortal în apropiere de casă

0

O ceartă în familie s-a terminat tragic în casa unui senator din statul american Virginia. Senatorul, care avea răni vizibile, a fost găsit de un cunoscut pe un drum din apropierea casei, conform stirileprotv.ro. Bărbatul a fost transportat la spital, dar din nefericire bărbatul a murit. În casă, poliţiştii au găsit trupul fără viaţă al fiului senatorului. Se pare ca tatăl şi fiul s-au certat, iar tânărul de 24 de ani l-ar fi înjunghiat pe senator şi apoi şi-a luat viaţa.
Nu se ştie de la ce a pornit cearta, pentru că în casă erau numai ei doi. Presa a aflat însă că fiul senatorului a renunţat luna trecută la facultate.