18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeCofetăria ca artă: Damarin

Cofetăria ca artă: Damarin

Cozonac însiropat cu cognac Martell, praline de ciocolată fină după reţete proprii, învelite în aur de 24 de karate sau pictate manual, îngheţată artizanală din ingrediente 100% naturale, dar şi deserturi clasice, gusturile copilăriei şi… savoarea unică pe care o poate oferi doar pasiunea autentică, intensă şi fără hotare. Toate acestea şi multe altele se adună într-un singur cuvânt, cunoscut deja de toţi craiovenii. Damarin. De peste 20 de ani, Damarin înseamnă dulciuri fine împachetate în profesionalism pur.

Damarin a luat naștere în 2002 din pasiune pentru dulciuri elaborate, lucrate cu migală și atenție. “De-a lungul anilor am folosit materii prime de cea mai bună calitate și, din dorința de a ne perfecționa, am ales furnizori premium, recunoscuți pe plan internațional. Damarin nu este doar o cofetărie. Suntem într-o căutare continuă pentru perfecționarea gustului, texturii și design-ului. De aceea avem în portofoliu o gamă cu deserturi clasice cât și moderne, praline lucrate manual din cea mai fină ciocolată din lume și înghețată artizanală facută doar din ingrediente naturale”, ne-a povestit chef Marinel Bejan într-un interviu.

Familia Damarin: In centru este Maria Bejan, care a inceput afacerea Damarin in 2002 impreuna cu Emil Bejan. În stânga, fiul lor, chef Marinel Bejan. În rosu este sora sa, Emanuela Bejan, iar in verde soția, Otilia Bejan.

Sărbători cu gust de rai

Reporter: Cum este această perioadă pentru echipa Damarin? Ce pregătiţi pentru Sărbători?

Marinel Bejan: În perioada sărbătorilor, la Cofetăria Damarin se pregătesc adevărate delicatese pentru toți cei care îi trec pragul.
Avem cozonaci clasici, însiropați în coniac și glazurați în cea mai fină ciocolată, o rețetă tradițională cu un strop de rafinament. Dar, în plus, avem și ceva special…

Reporter: Pralinele Damarin. Care este povestea din spatele acestora?

Marinel Bejan: Într-adevăr, avem o colecție impresionantă de bomboane din cea mai fină ciocolată franţuzească, pictate manual. Adevărate bijuterii gastronomice, opere de artă pentru toate simţurile. Fiecare bomboană este realizată cu grijă și pasiune, pentru a oferi o experiență de neuitat. Pralinele Damarin pot fi și un cadou perfect pentru cei dragi, o modalitate de a oferi bucurie și răsfăț într-un mod autentic și special. Vă invităm cu drag să ne vizitați la Cofetăria Damarin pentru a vă bucura de aceste bunătăți și pentru a surprinde pe cei dragi cu cadouri cu adevărat speciale în această perioadă festivă.

Cu delicatese tentante și o pasiune profundă pentru arta ciocolatei, ciocolateria noastră este un adevărat paradis al gusturilor rafinate. În inima orașului nostru, ne mândrim că realizăm produse din ciocolată franțuzească, bazată pe o rețetă exclusivă, transpusă în realitate chiar la Paris. Deși ciocolata belgiană a cucerit multe inimi, credem că esența și rafinamentul ciocolatei franțuzești se ridică la un nivel superior şi astfel am început acest proiect, OrNoir.

Reporter: Care este principalul element distinctiv pentru aceste praline, în ceea ce priveşte gustul?

Marinel Bejan: Suntem unicul producător de ciocolată din acest oraș, iar această distincție ne conferă un avantaj aparte: avem mereu în ofertă bomboane proaspete, fără să apelăm la stocuri. Această prospețime se resimte în fiecare savoare, în fiecare bucată de cozonac glazurat și în fiecare desert de sezon pe care îl oferim.

Reporter: Alături de pralinele de ciocolată franțuzească OrNoir, care sunt principalele dulciuri pregătite pentru Crăciun şi Anul Nou de echipa Damarin?

Marinel Bejan: Perioada sărbătorilor ne prinde într-un vârtej delicios. Creăm torturi tematice ce îmbină magia Crăciunului și a Revelionului, cu rețete speciale care încântă simțurile celor ce le degustă. Fie că sunt cozonaci speciali sau clasici, fie că sunt prăjituri de sezon, fiecare preparat poartă amprenta noastră distinctă de ciocolată frantuzească.
Într-adevăr, pasiunea noastră pentru ciocolată transpare și în deliciile de sezon. Torturile ce încântă mesele de Crăciun și Revelion sunt create cu grijă și talent, cu o tematică și rețete special concepute pentru a surprinde plăcut consumatorii noștri fideli.

Reporter: Pe lângă gust, echipa Damarin este mereu atentă la modul de prezentare al produselor. Cât este de important acest lucru în ecuaţia finală?

Marinel Bejan: La noi, fiecare moment de savurare a unui produs devine o poveste de spus. Una delicioasă, dar şi plină de poezie. Cel mai recent proiect al nostru a fost o cutie cu bomboane îmbrăcate în aur de 24k. Cutia de lemn de wenge şi mahon este realizata manual de un meşter din Timişoara cu care m-am împrietenit în urmă cu un an (foto).

Tratăm fiecare produs ca fiind special, fiindcă pentru noi toate sunt. De la gust până la aspectul final, fiecare detaliu contează, fie că vorbim de cozonac însiropat cu cognac Martell, pentru că nu ne place bautura vinars şi preferam cognac original, de cookies cu glazură, de cozonac glazurat, bogat în nucă, dospit lent.

Astfel, în această perioadă magică, vă invităm să descoperiți universul nostru de arome, să vă bucurați de bucatele deosebite și să vă îndulciți cu deliciile noastre unice, gândite să vă ofere experiențe culinare de neuitat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS