Deputat Ion Cupă: Tăriceanu, alegerea bună pentru Cotroceni

Călin Popescu Tăriceanu şi Ion Cupă, acum două luni, când trăgeau la aceeaşi căruţă

ALDE a decis în forurile statutare ca liderul său, Călin Popescu Tăriceanu, să candideze la alegerile din noiembrie pentru funcția de președinte al României.


„Dacă România are la ora actuală un om de stat, acela este, fără îndoială, Călin Popescu Tăriceanu. Ne adresăm prin această candidatură, așteptată de foarte mulți români, celor care nu mai vor un nou mandat ratat marca Klaus Iohannis, celor care au maturitatea să nu dea țara pe mâna unor politicieni debutanți sau pe cea a unor politicieni slabi, vulnerabili, fără calitățile necesare primei poziții în stat“, precizează deputatul Ion Cupă, șeful filialei doljene a ALDE și vicepreședinte al partidului la nivel național.

PSD ar fi trebuit să respecte înțelegerea avută cu ALDE


Considerăm că PSD ar fi trebuit să respecte înțelegerea avută cu ALDE privitoare la o candidatură comună la prezidențiale, pe criteriul celui mai bine plasat în sondajele de opinie.
„Nu este târziu, chiar acum după anunțarea celor două candidaturi separate ale Coaliției de guvernare, ca PSD să-și reevalueze candidatura. În baza unor noi cercetări sociologice, agreate de comun acord, putem să revenim la înțelegerea avută și să avem o singură candidatură susținută în solidar“, a mai afirmat liderul ALDE Dolj, Ion Cupă.


ALDE va începe pe 11 august, conform legii, strângerea de semnături și în județul Dolj pentru susținerea candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu.


ALDE va face o campanie decentă, dar ofensivă, în care va prezenta, în primul rând, viziunea sa pentru o Românie normală și dezvoltată, o țară care nu lasă pe nimeni în urmă. În același timp, de la candidatul său, Călin Popescu Tăriceanu, până la liderii locali și militanții partidului, nimeni nu va ezita să prezinte argumente solide împotriva tuturor celorlalți candidați și a proiectelor acestora.


ALDE Dolj dă un semnal de mobilizare tuturor membrilor și simpatizanților săi, tuturor doljenilor care vor în fruntea statului un om echilibrat, responsabil, matur politic, în stare să redea demnitatea și prestigiul României, apărând interesele tuturor cetățenilor români, oriunde s-ar afla.