11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiSCMU Craiova - Dinamo, derbi şi la volei feminin! Victoria ne menţine în Top 8!

SCMU Craiova – Dinamo, derbi şi la volei feminin! Victoria ne menţine în Top 8!

Mijlocul săptămânii aduce în prim plan un nou meci important pentru voleibalistele clubului SCM Craiova. Formaţia pregătită de Lucian Zlotea va primi vizita celor de la Dinamo, miercuri seară, de la ora 18.00, într-unul dintre meciurile interesante ale etapei. Partida va conta pentru etapa a 16-a din Divizia A1.

SCMU deja nu se mai gândeşte la eşecul de la Voluntari, din weekend, şi se focusează, în special, pe duelul cu Dinamo. Victoria ar fi extrem de importantă pentru oltence, ca o „gură de oxigen“ în îndeplinirea obiectivului mai îndrăzneţ, şi anume clasarea în Top 8 chiar în primul an de la promovare. Momentan, înainte de această partidă, Craiova se află chiar pe locul opt, cu 15 puncte (bilanţ 5 victorii şi 10 înfrângeri), în timp ce gruparea bucureşteană se poziţionează cu un loc mai sus, dar cu 22 de puncte (bilanţ 7 victorii, 7 înfrângeri).

Succesele de la Mioveni şi cu Universitatea Cluj au cam risipit emoţiile privind retrogradarea, iar acum pretenţiile au crescut. La începutul campionatului, tehnicianul Craiovei, Lucian Zlotea, spunea că îşi doreşte, cel puţin personal, o clasare în primele 8 echipe din campionat şi chiar credea cu vâr şi îndesat în acest obiectiv. Acum, în partea a doua a campionatului, vedem că nu este deloc imposibil ceea ce şi-a propus antrenorul oltean, iar şansele îndeplinirii obiectivului pot creşte considerabil cu o victorie în duelul direct cu Dinamo.

Calcule pentru Top 8

Contactat de GdS, tehnicianul Craiovei, Lucian Zlotea, aşteaptă un joc bun din partea echipei sale cu Dinamo şi ne-a spus care sunt calculele în mare pentru clasarea în primele opt echipe la final de sezon regulat.

„Va fi un meci foarte greu cu Dinamo, dar de la care putem să sperăm la victorie. Ne putem lupta şi trebuie să o facem. O eventuală victorie ne duce mai aproape de obiectivul pe care ni l-am propus personal, şi anume să încheiem în primele opt. Aşadar, sunt toate premisele să fie un joc bun, în care să luptăm pentru toate punctele. Contează mult meciul cu Bacău în vederea clasării în Top 8, acela este cel mai important. Dacă am câştiga cu Dinamo, nu înseamnă că avem asigurat obiectivul. Dar, pe de altă parte, dacă ne-am impune şi cu Dinamo şi cu Bacău, nu ar mai conta rezultatul de la Turda, din ultima rundă. Deocamdată încercăm să lăsăm de-o parte toate aceste calcule şi să ne focusăm pe duelul cu echipa din Bucureşti.

La Voluntari a fost un meci ok, nu foarte bun. Puteam face mult mai multe decât am realizat acolo. Au fost multe momente de rătăcire, dar ţinem cont că am jucat contra unei echipe bune. Să fim sinceri, s-a văzut diferenţa de valoare, dar am fi putut câştiga măcar un set. În campionatul acesta ne-am concentrat foarte bine şi am jucat pe măsură când am întâlnit adversari tari, dar de nivelul nostru. Când am întâlnit echipe mai modeste, concentrarea a fost mai puţină, dar tot am câştigat. În momentul în care am dat peste adversari puternici, nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul lor. Cu echipele precum Bacău şi Mioveni ne-am mobilizat, pentru că fetele au simţit că partidele sunt abordabile şi de aceea mă aştept la un meci bun şi cu Dinamo“, a spus Lucian Zlotea.

Divizia A1 – etapa 16:

Miercuri, 9 februarie – ora 17.00: Ştiinţa Bacău – Rapid, ora 18.00: Alba Blaj – Universitatea Cluj, SCMU Craiova – Dinamo, Târgovişte – Voluntari, ora 18.30: Turda – Mioveni, Lugoj – Medgidia.

Clasament:

1. Târgovişte 39 puncte, 2. Voluntari 38, 3. Alba Blaj 35, 4. Medgidia 29, 5. Lugoj 28, 6. Rapid 23, 7. Dinamo 22, 8. SCMU Craiova 15, 9. Ştiinţa Bacău 14, 10. Mioveni 13, 11. Turda 4, 12. Universitatea Cluj 1.

Citeşte şi: Dan Pascu: „Sunt puțin nemulțumit de anumite aspecte, dar bucuros de victorie“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS