22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiPerformanţă remarcabilă! Naţionala feminină de volei, în sferturile CM U18

Performanţă remarcabilă! Naţionala feminină de volei, în sferturile CM U18

Suntem pe cai mari! Naționala feminină de volei a României, antrenată de Marius Macarie, s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial Under 18, competiție care are loc în Mexic. În optimile de finală, România a învins cu scorul de 3-2 (21-25, 25-22, 16-25, 25-21, 15-11) formația Slovaciei, la capătul unui meci care a durat două ore și 6 minute.

Punctele echipei noastre au fost reușite de Paula Partnoi (16), Ștefania Cheluță (14), Tara Cristea (13), Teodora Iancu (11), Andra Badiu Savu (8), Iarina Axinte (4), Mara Bratu (4) și Dalia Vîrlan (2).

În sferturile de finală, România va juca împotriva Italiei, care a trecut în optimi cu 3-0 (25-10, 25-10, 25-13) de reprezentativa Canadei. Meciul va avea loc în noaptea de luni spre marți, la ora 01.00, ora României.

Învingătoarea acestei partide va juca în semifinale cu câștigătoarea întâlnirii Turcia – SUA.

Interesant este că în sferturile de finală s-au calificat nu mai puțin de șase echipe din Europa. Singurele ”intruse” sunt SUA și Brazilia. Desigur, trebuie ținut cont că Japonia, China și Coreea de Sud, formații care oricând își puteau face apariția între cele mai bune 8 formații ale lumii, nu au venit la Campionatul Mondial, din cauza pandemiei.

Sferturi Mondial:

Rusia – Polonia
Brazilia – Serbia
Italia – România
Turcia – SUA

Citeşte şi: Mihaela Buzărnescu a pierdut finala de la Valencia, dar a urcat în clasamentul WTA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS